Prof. Valeriu Tabără: Porumbul n-ar trebui să fie cultivat după el însuși! Monocultura favorizează boli și dăunători periculoși!
Daniel Befu -
Monocultura nu ar trebui să fie practicată la porumb, nici cultivarea porumbului după grâu. Ambele practici prezente în multe ferme sunt un factor favorizant pentru dăunători și boli care afectează iremediabil calitatea producției, așa cum este cazul fuzariozei, explică prof. dr. Valeriu Tabără în cadrul unui interbiu acordat publicației noastre.
Agrointeligența – AGROINTEL.RO l-a intervievat pe profesorul Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, în prezent președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Sisești (ASAS), despre importanța politicilor europene de bonificare a aplicării eco-schemelor de către producătorii agricoli.
Agrointeligența: Domnule Tabără, cât de grijulii sunt fermierii români din vegetal cu solul pe care-l administrează? Sunt ei conștienți de faptul că solul, structura lui și humusul sunt de fapt o resursă finită?
Valeriu Tabără: E un capitol unde s-au produs multe abuzuri. Problema aceasta a denaturării tehnologiei legate de rotație și asolament, pentru că sunt două lucruri total diferite. Ele fac parte din același ansamblu, dar asolamentul cu rotația culturilor nu sunt același lucru. Într-o oarecare măsură fermierii nu au avut de ales, pentru că după introducerea seminței hibride la floarea soarelui, la porumb și mai ales la rapiță, anumite recomandări care au venit de la firmele producătoare, i-au făcut să se ducă la un «asolament în scurt», cum îi spunem noi. E vorba de acel asolament, uneori coborând până la 2 ani, cum s-a recomandat la floarea-soarelui sau la un asolament de 3 ani la rapiță. S-a ajuns la o situație absurdă. Asta până când Lucian Buzdugan, un mare specialist în domeniu, a tras un semnal de alarmă când a decis să renunțe pentru câțiva ani la cultura rapiței în Insula Mare a Brăilei, pentru că altfel n-ar fi putut să evite infecțiile cu sclerotinia – putregaiul alb al rapiței – un agent patogen extrem de important la rapiță.
Pe de altă parte mai este o schemă care-ar trebui să fie obligatorie. Într-o fermă, oricât de bine dotată ar fi, plantele oleaginoase, care sunt sensibile la sclerotinia, care au boli comune, cum sunt floarea-soarelui, rapița, soia, fasolea, ele nu pot ocupa mai mult de 25% din suprafața fermei. Asta ar impune un asolament de minim 4 ani, legat de ceea ce înseamnă sistemul de protecție naturală a acestor specii. Totodată trebuie privit și din prisma influenței negative asupra solului pe care o au ciclul scurt și monocultura. Ca să evit orice pericol dezechilibrarea sistemului de nutriție, atunci în cea mai mare parte asolamentul ar trebui să fie de la 4 până la 6 ani.
Agrointeligența: Ce opinați despre fermele care practică monocultura la porumb?
Valeriu Tabără: Normal porumbul n-ar trebui să fie cultivat după el însuși pentru că favorizează atacul a două specii de dăunători, deosebit de periculoși pentru porumb. Monocultura e cea care favorizează atacul, atât în frecvență, cât și în intensitate. Este vorba de sfredelitorul porumbului și viermele vestic al rădăcinilor de porumb, diabrotica, care determină pierderi însemnate în culturile de porumb din România și care sunt favorizați de monocultură. În acel asolament de 4-6 ani, porumbul n-ar trebui să fie cultivat în condiții normale după el însuși. Pauza minimă ar trebui să fie măcar de 1 an. Totodată, la porumb după porumb se mai favorizează și amplificarea unor boli precum fuzarioza. De asemenea este amplificat și atacul rățișoarei porumbului, împotriva căreia, așa cum bine știm, este obligatoriu de folosit tratamentul cu neonicotinoide la sămânța de porumb. Altă anomalie care e frecventă în România e cultivarea porumbului după grâu, care favorizează atacurile de fuzarioză. Întâlnim fuzarioza și la știuletele de porumb și la spicul de grâu. Micotoxina de Fusarium lăsată atât în bobul de porumb, cât și în cel de grâu, duce la alterarea calității și chiar compromiterea utilizării grâului și porumbului în alimentația umană și furarajea animalelor. Prin întreruperea acestei rotații simple grâu-porumb se economisesc și cantități importante de pesticide, fiindcă se reduce frecvența fuzariozei.
Agrointeligența: Ați ținut să faceți o distincție clară între asolament și rotație. Detaliați.
Valeriu Tabără: Da, acum revin la partea cealaltă. Asolamentul ar trebui să aibă o anumită compoziție, pentru că asolamentul este ca definiție repartiția culturilor în timp și spațiu. Deci și în ani și în suprafețe, pentru că trebuie să țin seama la repartiția acestor culturi, ca să am un asolament echilibrat, de suprafețele care sunt ocupate de anumite culturi, așa cum se întâmplă în Austria și în alte câteva state. Ideal e asolamentul care depășește 4-5-6 ani, nu mai vorbesc de asolamentul cu solă săritoare, acolo unde am de pildă lucernă sau trifoi, sau altă cultură perenă pe care o las 2-3 ani în cultură și care este o verigă tehnologică mai costisitoare. Asta fiindcă ea impune anumite costuri. Nu mai câștigi atât de repede și nu mai câștigă nici firmele care sunt furnizoare de semințe hibride și chimia asociată lor, în principal.
Revin la distincția dintre rotație și asolament. Rotația face parte din asolament. La rotație e vorba numai de succesiunea culturilor, care nu trebuie făcută oricum. De pildă, eu nu pot cultiva floarea-soarelui după soia, sau rapiță după floarea-soarelui. Ele sunt interzise. De aia spuneam că în asolament ele trebuie să ocupe o anumită pondere, nu foarte multă. Trebuie introduse între ele cel puțin 1-2 culturi care să nu fie afectate de aceeași agenți patogeni, sau care să nu creeze o anumită zonă în rizosferă, cum este de pildă mazăre după mazăre, că și acolo e o problemă. Soia merge după soia, cu anumite riscuri de mană, păianjen roșu și altele. De aceea proteaginoasele joacă un rol extraordinar în asolament, în zona de echilibrare a indicilor de fertilitate a solului, luați în ansamblu. Îmbunătățesc microflora și cantitatea de N organic și natural. Nu este un N chimic, deși atomii de N sunt la fel, însă e foarte importantă proveniența acestui N și tipurile de molecule în care el se leagă. N provenit din procesele naturale de transformare organică ce au loc la nivelul solului, nu vine dintr-o zonă din aceasta în care el se topește și se scurge cu apa de ploaie, sau cu apa de irigații în pânza freatică și nici nu se evaporă în atmosferă dincolo de o anumită temperatură. N se integrează mult mai ușor în acel complex extraordinar al solului. Apoi, asolamentul joacă un rol foarte important în formarea vieții din sol, atât dpdv al microflorei, cât și al microfaunei, cu rol important în evoluția fertilității solului. Este o verigă extraordinar de importantă ce n-are nici o legătură nici cu ecologismul, nici cu agricultura intensivă. Este agricultura clasică, aceea a echilibrelor, pentru că numai așa poți obține echilibre și sigur, în cadrul asolamentului de care vorbeam și de rotația din interiorul asolamentului, eu îmi aduc aport continuu la nivelul solului de materie organică, fie că este vorba de paie de grâu, mazăre, soia, bogate în azot, sau coceni de porumb și toate celelalte resturi, pe care eu le includ apoi prin lucrări.
Agrointeligența: În cadrul eco-schemelor sunt bonificate inclusiv tipul de lucrări ale solului. Cum priviți această linie de sprijin?
Valeriu Tabără: O altă verigă importantă e tipul de lucrări al solului. Eu sunt un susținător al lucrărilor minime ale solului. Ele trebuie să fie determinate în primul rând de zonă și de tipul de sol și în același timp sunt legate și de asolament. Dacă eu nu fac un asolament echilibrat, eu nu am un succesiune normală a solei. Vă dau un exemplu. Am semănat porumb, floarea-soarelui și grâu și-n toamnă vreau să semăn orz sau rapiță. Păi eu nu mai pot face lucrările solului corespunzător într-un astfel de asolament scurt. N-am cum, pentru că ele se recoltează mai târziu și atunci eu sunt obligat să fac niște lucrări forțate. De pildă pentru rapiță, eu dacă nu am discul mare pentru dezmiriștire în brazdă odată cu recoltatul grâului, imediat după combină, eu nu am cum să am o garanție că voi reuși un semănat și o răsărire uniformă și la timp în toamnă, pentru rapiță. Asta pentru că dacă eu întârzii aratul, pregătirea solului la suprafață și las apa din stratul superficial, dacă este mai puțină, să se evaporeze și după aia când lucrez mai târziu, scot bulgări. Nu am apa de încolțire a semințelor, nu îmi mai răsare la timp. Îmi stă sămânța de rapiță 2-3 săptămâni, cum s-a întâmplat și toamna trecută și în mod sigur se pierd foarte multe semințe la germinare. De aceea fluxul de lucrări într-un asolament normal, când am recoltat culturile de toamnă, atât rapiță, dar mai ales grâu, care ocupă suprafața cea mai mare, atunci automat eu trebuie să intru la dezmiriștire, dezmiriștirea se lasă până la 10-15 cm afânare, se amestecă resturile de paie cu solul, dau de lucru bacteriilor din sol, vin pe urmă pe solul acesta afânat și dau îngrășămintele cu P și K. Atenție, fertilizarea de bază nu se face toamna, ci se face vara, pentru că P este legat și de temperatură ca absorbție în apă și după 2 săptămâni, când terenul începe să se așeze după ce a fermentat, sau a dospit, cum spun unii ingineri, vin și fac afânarea adâncă, sau chiar arătura. Și ce se întâmplă atunci? Eu repartizez foarte bine, inclusiv îngrășămintele, brazda mi se sfărâmă bine, nu rămâne denivelată, nu rămâne cu bulgări, pentru că ea a acumulat și o anumită cantitate de apă, inclusiv din umiditatea relativă a aerului, pe care un sol afânat la suprafață o absoarbe, dacă este lăsat timp mai lung la expunere.
Când eu nu am făcut dezmiriștirea și fac direct arătura și întorc brazda la 25 cm și rezultă acei bulgări mari, adică suprafața solului o duc la 25 cm cu semințe de buruieni de tot. Sunt specii de buruieni care în fundul brazdei, în condițiile din sol, unde nu pătrunde oxigenul, rezistă ca și capacitate de germinație peste 100 de ani. De aia de multe ori auzi fermieri care spun: «Domnule, n-am avut o buruiană și acum e pajiște de buruieni». Da, pentru că în solurile României și aici revin la asolament și la tipul de lucrări ale solului, s-au acumulat de-a lungul anilor cantități imense de semințe de specii de buruieni. La noi nu-i problema biodiversității, cum spun unii, pentru că noi de-a lungul sutelor de ani am lucrat într-un anumit fel. Rezerva de buruieni și de specii vegetale în sol este extraordinar de mare, poate dublu, triplu decât în Germania sau Franța. Dar lucrând sistematic solul, fiindcă dacă îl lași intervale mari de timp și revii doar din când în când, atunci nu faci mare lucru, pentru că buruienile au suficientă forță să înflorească rapid, să facă o inflorescență și pe urmă semințe, cum e ciumăfaia.
Solul trebuie lucrat sistematic ca să nu ai semințe de buruieni și în al doilea rând să păstrezi și oxigenul și apa în sol. În sol trebuie să fie viață. E un factor primordial. De aceea nu te duci cu aceste lucrări minimale 10 ani, ci te duci cu o anumită succesiune în care, din când în când, prin aceste afânări – nu scarificare, deoarece scarificarea se impune doar pe anumite tipuri de sol – se introduce oxigenul la anumite nivele în sol și să ajute procesele de oxido-reducere și de viață a solului. E vorba de fermentare, de combinații extraordinare, care duc la o acumulare spectaculoasă de substanță organică naturală în sol. Cel mai important în cazul acesteia este humusul și acizii humici. Prin aceste lucrări și asolamente se poate face inclusiv corectarea reacției solului.
Agrointeligența: Care este percepția dvs. despre amestecurile verzi, pe care o serie de ferme le înființează în intervalul dintre recoltat și semănat?
Valeriu Tabără: Aici sunt două lucruri de spus. În primul rând culturile verzi realizează această acumulare de carbon, pentru că ele acumulează carbon în procesul respirației din dioxidul de carbon, care apoi este transformat în substanțe organice. În al doilea rând e vorba de îngrășămintele verzi, care sunt altceva. Nu orice plantă se pretează ca îngrășământ verde, dar sunt plante pe care le poți ține în covor verde sau culturi de acoperire. E vorba de cele care nu lasă să mi se piardă apa, mențin o anumită anumită activitate a solului și pe care fermierul le încorporează în sol. Însă ceea ce se face acum prin măsura de mediu este o prostie, fiindcă măsura implică ca fermierul să lase masa vegetală peste iarnă și apoi, primăvara, să bage discul pe teren. Ce spune ghidul este o prostie, pentru că în primul rând se pierde apa și în al doilea rând, degeaba o mai încorporez eu în sol primăvara. Masa aceea verde s-a pierdut deja în timpul iernii, pentru că ea piere la primul îngheț și de fapt a putrezit pe sol și nu în sol.
Agrointeligența: Dacă fermierul utilizează culturi verzi, în ce fel le poate folosi inteligent și în ce fel greșit?
Valeriu Tabără: Dacă eu la începutul iernii, Culturile respective, la intrarea în iarnă nu le las peste iarnă. Le încorporez în sol atunci când evaporația din sol și consumul de apă încep să scadă, umiditatea în acea perioadă fiind mai mare în atmosferă decât presiunea de vapori ce se pierd din sol, că în timpul iernii nu se prea pierde decât în cazuri excepționale apă din sol. De aceea iarna, când pierderea de apă este minimă, e bun un disc ca să încorporezi resturile vegetale, amestecându-le cu solul, ca ele să putrezească în interiorul solului nu pe sol, ceea ce ar aduce la apariția tipului de îngrășământ verde, care-mi permite o creștere a cantității de materie organică în sol. Altfel nu are nici o valoare cultura verde. Ceea ce se întâmplă acum, cu încorporarea primăvara, nu face decât să creeze probleme, pentru că pe alea nu le poți încorpora cu orice utilaj. Trebuie să bagi discul. Când ai băgat discul primăvara, înseamnă pierdere de apă pe adâncimea 10-15 cm și merge chiar până la 20 cm. De aceea nu-ți mai răsar culturile la timp, fiindcă nu mai au apa necesară pentru germinare, chiar și pentru cele cu un consum mai mic de apă la germinare.
Agrointeligența: Concluzionând, cât de importante sunt eco-schemele pentru agricultura românească?
Valeriu Tabără: Dacă sunt creionate rezonabil și ținând seama de știință sunt binevenite, dar ele nu trebuie artificializate, pentru că atunci nu fac decât necazuri și probleme pentru cei care sunt obligați să le aplice. Ele trebuie aplicate din convingere și din conștiință că sunt valoroase și pentru fermieri și pentru mediu și pentru comunitate și dpdv economic.
Agrointeligența: Ați pomenit de condiții artificializate. Dați-ne un exemplu de rele practici în domeniu.
Valeriu Tabără: A fost lansat un ghid de bune practici, elaborat de APIA în urmă cu ceva ani, înainte de 2010, în care se spunea că floarea-soarelui nu se poate cultiva după ea însăși mai mult de doi ani. Floarea soarelui nu se cultivă niciodată mai mult de 1 an. Nu există floarea soarelui cultivată după ea însăși. Ea trebuie să revină pe aceeași solă la interval de cel puțin 4 ani.
Agrointeligența: Politica eco-schemelor înseamnă o renunțare la agricultura frugală practicată de cei care vor să marcheze profituri rapide?
Valeriu Tabără: Prin introducerea eco-schemelor, este vorba despre o reîntoarcere la bun simț și este o întoarcere la o normalitate de care se leagă apoi sănătatea plantelor și siguranța producției dpdv cantitativ și calitativ. UE și autoritățile române din domeniul Agriculturii nu fac decât să se reîntoarcă la anumite reguli pe care anumite țări membre ale UE le-au avut. Insistența pe asolament și rotație e doar o revenire la acest tip de verigă esențială pentru stabilitatea producției și pentru sănătatea mediului și a plantelor. Și asolamentul nu poate coborî sub 4 ani decât în cazuri speciale: plante care se auto-suportă. Cred că 4 ani ar trebui să fie limita minimă și orice plan de afaceri pe care și-l face fermierul mic sau mare. El trebuie să țină seama de acest interval și sigur, de spectrul de culturi pe care și l-a ales, pentru că mai are și cealaltă limitare de care spuneam, acea reprezentare de nu mai mult de 25% pentru anumite specii de plante cultivate.
Agrointeligența: Dacă fermierul își face un calcul pe termen scurt, de 1-2 ani, el constată că pierde bani. Însă pe termen mediu veniturile se echilibrează, dacă respectă o rotație și un asolament corect?
Valeriu Tabără: Măsurile acestea pe care le preconizează UE nu le poți face în cadrul unui plan de afaceri pe 1-2 ani. Tu, pe planul de asolament pe care-l ai, dacă nu te duci pe 10 ani sau pe minim două planuri de asolament, nu vezi beneficiile pe deplin. Tot așa cum nici legea arendei n-ar trebui să permită ca arendarea să fie făcută pe intervale la jumătate din asolamentul optim. Este o greșeală să fac arendarea pe 3 ani în timp ce asolamentul este de 6 ani. Asta e o chestiune care nu s-a discutat decât la Legea Arendei, prin 1993.
Agrointeligența: Cât ar trebui să fie durata optimă a unui contract de arendă?
Valeriu Tabără: După mine ar trebui să fie 49 de ani, ca să-i dai voie arendașului să poată investi. Eu vorbesc aici nu despre o invenție a lui Tabără, ci de ce am văzut mai ales în Baden-Württemberg, dar și în Bavaria. Mi-a plăcut teribil cum era legea arendei acolo. În ea era stipulat că dacă mie, ca proprietar de teren, îmi apare un specialist în familie, el să poată prelua terenul fără să aducă prejudicii arendașului. În rest, totul era concentrat pe ideea să îi dai arendașului libertate să se poată manifesta pe terenul pe care i l-ai pus la dispoziție.
Agrointeligența: Ipoteza dvs. e că arendașul, dacă va avea terenul în custodie pe o durată mai mare de timp, se va comporta ca un bun proprietar. Durata contractului îl responsabilizează? Îl face să se simtă și acționeze ca un proprietar responsabil, fiindcă știe că își fură sieși căciula dacă nu?
Valeriu Tabără: După mine ar trebui să fie 49 de ani. În acest interval sunt 8 cicluri de asolament cu durată maximă de 6 ani. Dacă eu îi dau în arendă pe jumătate dintr-un ciclu de asolament, fermierul este interesat să scoată maximum. Nu îl va interesa cum rămâne după aceea calitatea solului și gradul de infestare cu boli și dăunători. De aceea crește riscul ca celui care va veni să lucreze după ce lui îi expiră contractul, să îi lase un sol epuizat complet.
