• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, despre reluarea producției de îngrășăminte la Azomureș!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, poartă săptămânal discuții cu reprezentanții companiei Azomureș și speră că aceștia își vor relua în curând activitatea.

    ”(….) Sper, din dialogul săptămânal pe care îl port cu reprezentanții Azomureș, să își reia activitatea. Pentru că Azomureș este compania care produce aproape 50 la sută din necesarul de îngrășăminte din România. Dar nu am o conductă de gaz la Ministerul Agriculturii să o deschid și să le pun la dispoziție gazul de care eu nevoie. În schimb, am luat măsuri pentru a ne asigura anul agricol viitor și veți vedea lucrul acesta în perioada următoare”, a declarat Adrian Chesnoiu în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o vineri – 11 martie, la Deva, cu fermieri și autorități locale din județul Hunedoara.

    Reamintim că luni – 6 decembrie 2021, Azomureș a anunțat că va opri temporar producția de îngrășăminte. Compania a comunicat că se confruntă cu o situație excepțională din cauza prețului foarte mare la energie, gaz natural și energie electrică. Acest lucru determină începerea pregătirilor pentru oprirea temporară a activităților de producție.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari