• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum își petrece ministrul agriculturii Sărbătorile Pascale

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ce va face ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, de Sărbătorile Pascale. Șeful de la agricultură a mărturisit pentru jurnaliști că va profita de mini-vacanța prilejuită de sărbătoarea Învierii Domnului pentru se ”reîncărca” spiritual şi fizic având în vedere perioada grea care urmează.

    ”De Paşte, ce să fac, o să merg la Denie mâine seară, că e Vinerea Mare, sâmbătă la slujba de Înviere şi duminică şi luni sper să reuşesc să petrec puţin timp cu familia, astfel încât să ne reîncărcăm şi spiritual şi fizic, dacă putem spune aşa, pentru perioada următoare, pentru că este un mare consum de energie fizică şi emoţională şi trebuie să fim pregătiţi să răspundem pe măsura aşteptărilor românilor la problemele cu care ne confruntăm în actul guvernamental”, a mărturisit ministrul la finalul ședinței de Guvern de joi, 21 aprilie.

    Ministrul Adrian Chesnoiu va lipsi de la Ministerul Agriculturii, ca și restul bugetarilor, în zilele de vineri – 22 aprilie și luni – 25 aprilie, zile libere acordate de stat, conform Codului Muncii.

    Te-ar mai putea interesa

    Prețul verzei de Buzău cumpărată direct…din Buzău. Recolta de anul acesta este una bogată Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial