• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Este oficial! Asociația Forța Fermierilor – înființată legal și în Republica Moldova!

    Roxana Dobre -

    Asociația Forța Fermierilor (AFF) din Republica Moldova și-a obținut recunoașterea legală. La fel ca asociația-soră din România, sub sloganul ”Punem agricultura în ofensivă!”, noua organizație se luptă pentru reprezentarea și drepturile fermierilor.

    Ion Plămădeală, fermier din raionul Leova și cel care va ocupa funcția de președinte al Consiliului de Administrare, ne-a declarat că agricultorii din cadrul Asociației Forța Fermierilor sunt foarte mulțumiți că forma asociativă a fost recunoscută oficial la începutul acestei săptămâni, conform Extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice, datat 11 aprilie 2022.

    ”Ultima fază pe care o așteptam foarte mult a fost înregistrarea și suntem foarte mulțumiți. Noi pe parcurs până la înregistrarea oficială am avut foarte multe întâlniri cu demnitari, cu diferite instituții ale statului unde am propus foarte multe revendicări, idei legate de domeniul agricol. Dar la un moment dat îi simțeam că ar vrea să spună: bun, vă înțelegem, dar cine sunteți voi? Iar de astăzi înainte nu se mai poate pune această întrebare pentru că suntem foarte bucuroși că am fost înregistrați, suntem recunoscuți oficial. Acum avem un plan de activități, un plan de lucru și vom începe zi de zi să promovăm interesele fermierilor, începând de la cei mici și urmând cu cei mai mari”, ne-a declarat acesta.

    La rândul său, Andrei Dînga, membru-fondator al asociației și fermier în raionul Ștefan Vodă, și-a exprimat mulțumirea că structura a văzut oficial lumina zilei. ”La noi fermierii spun că Asociația Forța Fermierilor din România este asociația-mamă așa că ne bucurăm foarte mult că am găsit un așa exemplu de urmat. Sperăm că până la finele săptămânii vom avea și ștampila și vom începe deja cu fermierii să lucrăm. Deja foarte mulți fermieri ne-au telefonat și vor să devină membri, interesul este foarte mare. Vom anunța oficial și care sunt asociațiile care vor intra ca partea componentă din Asociația Forța Fermierilor”, ne-a precizat Andrei Dînga.

    Colaborare foarte strânsă cu organizația-soră din România

    Ion Plămădeală ne-a mărturisit că relația cu Asociația Forța Fermierilor din România este una foarte strânsă și chiar fermierii moldoveni își doresc să facă în curând o deplasare în țara noastră pentru un schimb de experiență sau instruire.

    ”Adică să aflăm ceva util din experiența colegilor români ca să putem implementa la noi. Sau poate și unele proiecte de lege sau idei pot fi un exemplu pentru noi. Noi ne dorim ca această colaborare să se deruleze la fel de strâns și productiv ca și până acum”, a spus președintele Consiliului de Administrare al Asociației Forța Fermierilor din Republica Moldova.

    Noua organizație de fermieri dă forță tuturor fermierilor: mici, mijlocii și mari

    Ion Plămădeală a mai spus că apartenența de o asociație le dă forță și încredere fermierilor moldoveni. ”Mediul asociativ este foarte important și pentru fermierii moldoveni pentru că știți o vorbă veche: unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea crește. Cu cât suntem mai mulți în asociație devenim și mai puternici sau vizibili. După cum vedem de unul singur este foarte greu să obții ceva, de aceea când suntem toți într-o voce este mult mai bine, suntem mai puternici și mai ușor acceptați de puterea statului, și aici cred că nu contează dacă vorbim despre Moldova sau România, este general valabil. Eu sunt foarte bucuros și optimist și cred că vom avea o activitatea foarte bună”, a mai spus fermierul.

    Fermierii fac primul pas spre Unire

    Andrei Dînga ne-a declarat că fermierii moldoveni își doresc ca pe viitor Republica Moldova să se unească cu România. ”Noi avem foarte multe de învățat de la Asociația Forța Fermierilor din România pentru că noi suntem fermieri până la urmă, nu oameni de comunicare. Vom vedea exemplele și proiectele de succes din România care s-ar putea implementa și pentru fermierii noștri. Dar ce este mai important, ca comunitățile de fermieri să interaționeze. Eu am văzut această dorință a multor fermieri moldoveni să facă unirea mai repede. Le-am spus că asociația în primul rând nu poate să facă Unirea dar noi putem să fim pionerii acestei comuniunii a fermierilor din Republica Moldova și cei din România.

    Încet, încet lucrul acesta poate va duce și la unirea țărilor. Cu războiul din Ucraina și situația aceasta geopolitică tot mai mulți moldoveni, chiar și cei care insistau pe independență, deja îmi spun că e mai bine să facem unirea. Pentru că știți cum este, o națiune trebuie să facă parte dintr-un stat. Are și Moldova potențial dar cu siguranță are mai mult potențial în cadrul României Mari. Noi avem terenuri foarte fertile în partea aceasta dar nu sunt investițiile pe măsură. Și avem și agricultori pricepuți, care fac tehnologie ca la carte și se adaptează foarte bine. Noi personal din suflet eu sper că vom deveni o singură asociație”, a explicat Andrei Dînga.

    Asociația a obținut primele victorii încă înainte de înregistrarea oficială

    Fermierii din R. Moldova au întreprins deja o serie de demersuri în relația cu autoritățile locale și centrale, cea mai recentă reușită a Asociației Forța Fermierilor din R. Moldova fiind aceea de a convinge Guvernul de la Chișinău să acorde o subvenție pentru motorina utilizată în agricultură. La acest moment, proiectul de act normativ este în dezbatere publică, iar agricultorii se luptă ca decontul accizei la motorină să se facă integral. De asemenea, membrii AFF au avut un rol esențial la momentul în care Republic Moldova a decis să blocheze exportul de porumb, semnalând că producătorii sunt lăsați fără sursă de venituri. În urma apelului public făcut de AFF, Guvernul condus de premierul Natalia Gavrilița a deblocat exportul de porumb din Republica Moldova.

    Reamintim că dorința de a forma Asociația Forța Fermierilor și în Republica Moldova a pornit pe 2 septembrie 2021 de la un Grup de inițiativă format din fermierii Andrei Dînga, Sergiu Ștefanco, Ion Plămădeală, Mihail Bobicov, Mihai Gribincea și Alexandru Brînză.


    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor, din nou sub presiune. Prețuri la zi Tractoarele New Holland pe care fermierii le pot cumpăra prin Programul Rabla pentru Tractoare Tic-tac, tic-tac cu avansul APIA. Termen urgent pentru plata primei tranșe din subvenții

    Ultimele știri

    Avans APIA 2024 – ultima oră! Prag depășit pentru plățile către fermieri! ANSVSA – 20 de ani de activitate. Adrian Pintea, MADR: Autoritatea și-a câștigat încrederea nu doar pe plan național, ci și pe scena europeană Auchan și Cora – amenzi uriașe de la Consiliul Concurenței! Judecătorii le-au respins contestațiile!