• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Comisia Europeană – primele observații privind planuri strategice PAC. Care sunt principalele critici

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Comisia Europeană (CE) a trimis scrisori de comentarii celor 19 state membre care și-au prezentat planurile strategice PAC la timp. Statele vizate au la dispoziție trei săptămâni pentru a justifica sau a face ajustări, urmând ca scrisorile de observație, cât și răspunsurile statelor membre să fie publicate în ultima săptămână a lunii aprilie, relatează portalul agri.bg

    România nu se află printre primele state care primesc prima evaluare a PNS, deoarece a trimis planul strategic la Bruxelles abia pe data de 28 februarie, adică cu două luni mai târziu decât majoritatea țărilor UE.

    Principalele critici se leagă de lipsa de ambiția în privința obiectivelor de mediu în planurile prezentate.

    Nici Franța nu a fost scutită de critici, vizând în special carențele în ceea ce privește tranziția ecologică, precum și propunerea de introducere a certificării și subvențiilor pentru agricultura cu valoare naturală mare.

    Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, a remarcat, pe data de 4 aprilie, că multe dintre planurile evaluate până acum trebuie ajustate pentru a spori ambițiile în plan energetic și climatic și pentru a reduce dependența de alimentele importate.

    „În multe cazuri, avem nevoie de mai multă claritate din partea statelor membre pentru a evalua măsura în care intervențiile sunt de fapt direcționate către nevoile fermelor mici și mijlocii”, a explicat el.

    Pe fondul războiului din Ucraina, țările trebuie să aibă în vedere și intervenții pentru reducerea dependenței de importurile de combustibili și alte materii prime. Statele membre trebuie să îmbunătățească și să extindă instrumentele de gestionare a riscurilor și să dezvolte în continuare intervențiile deja planificate, reducând dependența de resurse energetice și îngrășăminte minerale.

    Nu în ultimul rând, Wojciechowski a salutat eforturile de reducere a dependenței de importurile de alimente prin spijinirea culturile proteaginoase, a transmis Ministerul Agriculturii de la Sofia.

    Te-ar mai putea interesa

    Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial Prețul verzei de Buzău cumpărată direct…din Buzău. Recolta de anul acesta este una bogată Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică

    Ultimele știri

    O brânză de oaie din România a primit medalia de aur la World Cheese Awards 2026. Țara noastră – opt medalii în total! Fermierii pregătesc acțiuni de amploare! Primele mesaje de protest, transmise direct din ferme! Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European