• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR – anunț urgent pentru fermierii care au proiecte pentru fonduri europene

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Anunț important pentru fermierii care au solicitat fonduri europene prin AFIR! Agenția informează beneficiarii Programului National de Dezvoltare Rurală (PNDR) că a fost prelungit termenul de valabilitate a poliţelor de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15 – garanţii, emise de societăţi împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri de deschidere a procedurii de faliment.

    Conform unei informări a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, publicate pe pagina de Facebook a instituției, conform Ordonanței de Urgență nr. 62 din 9 mai 2022 pentru modificarea art. 262 alin. (32) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2022 privind unele măsuri referitoare la garanţiile de bună execuţie constituite în cadrul contractelor de achiziţie publică şi al contractelor sectoriale, Guvernul a decis prelungirea termenului de valabilitate de la 90 la 150 de zile a poliţelor de asigurare.

    ”Având în vedere această prelungire, beneficiarii PNDR vor avea la dispoziție o perioadă de timp suplimentară, de 60 de zile, pentru a identifica şi constitui noi garanţii, reducând riscul apariției unor blocaje în implementarea investiţiilor finanţate din fonduri europene”, menționează AFIR.

    Conform sursei citate, termenul de 150 de zile se aplică și valabilității polițelor de asigurare pentru garanția de bună execuție, depuse de contractorii beneficiarilor măsurilor din PNDR în cadrul contractelor de achiziții publice.

    Reamintim că Guvernul a decis, vineri – 6 mai prelungirea termenului de valabilitate de la 90 la 150 de zile a poliţelor de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15 – garanţii, emise de societăţi împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri de deschidere a procedurii de faliment, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

    ”Guvernul a aprobat astăzi ordonanţa de urgenţă privind modificarea articolului 262, alineatul 3 indice 2 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi pentru modificarea OUG nr. 19/2022 privind unele măsuri privind garanţiile de bună execuţie constituite în cadrul contractelor de achiziţie publică şi al contractelor sectoriale.

    Guvernul a decis prelungirea termenului de valabilitate a poliţelor de asigurare împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri de deschidere a procedurii de faliment de la 90 la 150 de zile de la data pronunţării hotărârilor. Sunt contracte de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15 – garanţii din Anexa nr. 1 a Legii 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare”, a declarat Cărbunaru, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

    El a explicat că măsura aprobată de Guvern a fost necesară având în vedere consecinţele generate de deschiderea procedurii falimentului împotriva unei societăţi de asigurări cu o cotă ridicată pe piaţă, care deţine în portofoliu poliţe în valoare de aproximativ 6 miliarde de lei aferente contractelor de achiziţie publică, contractelor sectoriale.

    „Prin această prelungire, antreprenorii vor putea beneficia de o perioadă de timp suplimentară de 60 de zile pentru a identifica şi constitui noi garanţii, astfel reducând riscul blocării unor proiecte majore de investiţii finanţate din fonduri europene. Doar în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 contractele care ar fi putut fi afectate de această situaţie totalizează sume de peste 2,9 miliarde de euro”, a completat Cărbunaru.

    Polițele de asigurare ale companiei falimentare City Insurance, atât RCA, cât şi garanţii, urmau să înceteze automat, indiferent de valabilitate, pe data de 11 mai 2022. Este finalul perioadei de 90 de zile de la intrarea oficială a companiei în faliment.

    Te-ar mai putea interesa

    Baloți de lucernă furați în toiul nopții. Hoții au fost identificați cu ajutorul camerelor video din comună Comisia Europeană taie puternic estimările pentru porumb și grâu. Oferta de cereale din UE se restrânge Micii fermieri care vindeau legume ieftine au fost alungați de autoritățile dintr-un mic oraș Fermierul Dacian Sabău a recoltat 7.500 kg/ha la grâu, fără un gram de fosfor aplicat. Ce produs a făcut diferența? Fermierul Cosmin Micu renunță la floarea-soarelui: „E mai ușor să fac 4 t/ha la rapiță decât 3 t/ha la floare”

    Ultimele știri

    Piața cerealelor, la zi. Prețul grâului DAP Constanța – de referință. Săptămână încheiată la 211 euro/tonă Seceta devastează porumbul din Franța și Germania: România și Bulgaria, singurele excepții pozitive din UE Noul îngrășământ SEEFCO: doză mai mică la hectar, aceeași cantitate de fosfor pentru culturi Plan comun România-Ucraina pentru creșterea capacității de tranzit a cerealelor ucrainene Forumul de la Neptun: Marile organizații profesionale ale României se reunesc pentru un apel comun către clasa politică!