Pariul câștigător cu agricultura
Vlad Macovei -
Poziția unică în care folosim toate modelele. Și intensiv, și tradițional – bani există pentru amândouă – se poate dovedi pariul câștigător cu agricultura
Miliardele de euro care gravitează în jurul agriculturii românești, fie că vorbim de subvenții directe sau de finanțare nerambursabilă pentru investiții, vor agita tot mai mult spiritele: ce model de dezvoltare agricolă ni se potrivește? Un model bio, tradițional, cu accentul pus pe ferma familiară, cu menținerea unei subdezvoltări tehnologice care să ne permită conservarea gustului, aromei, culorii? Sau un model de afacere a capitalismului feroce, totul pentru randament, luptă pentru costuri reduse, pentru piețe, cu ferme uriașe populate de tractoare și combine care depășesc fiecare valoarea unui Ferrari. În discuțiile legate de noul PNDR taberele încep să facă presiuni: modelul nostru ar trebui sprijinit cu predilecție, ba al nostru. Ia și clopul se bat cu laptopul și analiza SWOT.
Așa cum a fost construit noul PNDR, cu nemulțumiri echivalente de ambele părți, stă poate soluția care să facă din agricultura românească un sprinter al creșterii economice care să ne permită ca în 20-25 de ani să ne apropiem de media bunăstării (PIB per capita) din UE. Pentru aceasta avem nevoie, așa cum arată contextul european, de ritmuri de creștere a PIB de 3,5-4%.
Fără agricultură și industria alimentară este de neconceput. Sprinterul trebuie să facă eficient și maraton. Nicio altă ramură economică nu are acest loc de creștere, cu atât de puțin carburant, pe un drum cu atâtea gropi, cu reguli de circulație atât de complicate și cu parteneri de trafic atât de agresivi.
Soluția, care este încă cuibărită cuminte între paginile PNDR, și care a fost construită atent de Dacian Cioloș și Daniel Constantin poate fi rezumată astfel: România trebuie să fie în top 5 la producția europeană de cereale dar și cel mai mare fabricant de dulceață de afine. Producția intensivă de cereale și plante tehnice ar trebui să pună presiune pe zootehnie cu furaje ieftine și abundente. Creșterea zootehniei va aduce valoare adăugată și va fi încurajată și nișa tradițională, inclusiv la export. Concentrarea producției vegetale în masă va face ca doar cei cu super-randamente să prospere și astfel că vor fi disponibile terenuri, mai ales în zona de deal și munte, pentru producții artizanale. Totul va putea fi integrat din ce în ce mai bine, cu beneficii pentru consumator (și cel care cumpără cele mai ieftine produse, iar miza e ca ieftin să însemne cam același lucru și peste un an și peste zece, și pentru cei care nu vor să simtă nici un E pe papilele gustative și pentru asta sunt dispuși să plătească cu 25% sau 50% mai mult). Beneficii vor fi și pentru producător, mare sau mic, care va avea bani de investit din profit.
Acesta este tot secretul și tot modelul de dezvoltare pe care ar trebui să îl adoptăm. Poate fi și un brand de țară: locul unde tradiția face casă bună cu eficiența. Da, cele doua aspecte nu se contrazic, pot coexista foarte bine. În felul acesta suntem la adăpost: dacă într-un an se va prăbuși prețul grâului, vom avea carne de vită pentru a satisface cererea internă și pentru a exporta. Cele mai noi tehnologii vor putea fi aplicate la câmpie, iar la deal vom putea face brânză la fel cum făcea și ciobanul din Miorița. Și cu același gust. Ecologistul și CFO-ul agricol pot fi vecini de activitate economică. Așa putem câștiga pariul, sunt puține țări din UE care să poată dezvolta în paralel cele două modele. Cheia este la politicieni, și nu e un clișeu.
Agricultura este dependentă de politici, aproape jumătate din bugetul UE îl reprezintă banii pentru agricultură. Tot aproape jumătate din populația României este în mediul rural. Viitorul președinte va fi ști agricultură? Este esențial.
Editorialul a fost publicat în revista Capital (2-8 iunie 2014)
