• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, este primul invitat în cadrul emisiunii AGROSTRATEGIA

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Informaţii noi şi subiecte de interes despre mediul rural românesc vor fi la TVR 1, începând de astăzi, luni, 16 mai, orele 10.00, în emisiunile „Agrostrategia” şi „Fermierii României”. Primul invitat al lui Vlad Macovei va fi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

    Din 16 mai, Televiziunea Română vine în sprijinul fermierilor, dar şi al tuturor celor interesaţi de subiecte din domeniul agriculturii, cu două emisiuni în premieră ce le vor răspunde la toate întrebările: „Agrostrategia” şi „Fermierii României” se văd de la orele 10.00 şi 10.30, de luni până joi, la TVR 1. Ambele emisiuni reprezintă coproducții TVR împreună cu Agrointeligența.

    De la zootehnie la legumicultură sau pomicultură, de la fonduri europene la culturi bio, echipamente, utilaje, digitalizare, administrație locală sau târguri de agricultură, Vlad Macovei şi invitaţii săi ne aduc informaţii utile, la zi, pe înţelesul tuturor. Fondator al platformei de știri, analize, reportaje, interviuri și investigații agricole Agrointeligenţa, realizatorul şi moderatorul celor două producţii ne propune teme de interes ce ating toate componentele economice, sociale și culturale ale mediului rural românesc, precum şi oportunitățile de dezvoltare pe care fiecare le poate avea.

    Prin dezbateri în studio, cu răspunsuri la întrebările fermierilor, precum și reportaje realizate în mediul rural, cele două proiecte vor oferi, de asemenea, o cunoaștere mai bună a satului românesc pentru publicul urban și pentru consumatori.

    Luni, pe 16 mai, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, este invitatul lui Vlad Macovei într-o emisiune specială. „Agrostrategia” şi „Fermierii României” sunt la TVR 1, de la orele 10.00 şi 10.30.​

    Te-ar mai putea interesa

    60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură?

    Ultimele știri

    Fermierul Vasile Balcan: ”Transporturile noastre de cereale către Portul Constanța au întârzieri de 40-50 zile” Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Rapița românească are concurență la Constanța după ce Ucraina a venit cu o ofertă similară de preț Florin Stănică, președintele ASAS, distins cu premiul internațional ”ICA Excellence Award 2026” la categoria ”Excelență în Networking”