• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Decizia aprobată de Guvern privind ariile protejate din România

    Roxana Dobre -

    Decizia Guvernului privind ariile protejate din România. Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor proiectul de Hotărâre de Guvern privind instituirea regimului de arie naturală protejată și declararea ariilor speciale de conservare ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România.

    Conform unui comunicat al Ministerului mediului, remis miercuri – 25 mai presei, proiectul de act normativ, are ca principal scop desemnarea unui număr de 211 arii speciale de conservare, ca obligație a României în ceea ce privește implementarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică (Directiva Habitate).

    În plus, față de obligațiile care derivă din prevederile art. 4 alin. (4) din Directiva Habitate, în data de 2 iulie 2020, Comisia Europeană a declanșat împotriva României o procedură de infringement referitoare la punerea necorespunzătoare în aplicare a Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (cauza 2020/2238).

    Procedura se află în prima etapă a fazei precontencioase (scrisoare de punere în întârziere), proiectul de act normativ reprezentând unul dintre instrumentele legale care are ca scop rezolvarea neconformităților sesizate de către Comisia Europeană.

    Ariile speciale de conservare propuse spre desemnare corespund siturilor de importanță comunitară pentru care s-au stabilit măsuri de conservare, în conformitate cu planurile de management aprobate. Măsurile de conservare sunt mecanismele și acțiunile efective care trebuie instituite pentru un sit Natura 2000, cu scopul de a realiza obiectivele de conservare a sitului.

    Siturile de importanță comunitară pentru care s-au stabilit măsuri de conservare au fost notificate Comisiei Europene și desemnate la nivel comunitar, conform procedurilor specifice, ele fiind desemnate și la nivel național.

    Documentația științifică aferentă celor 211 arii speciale de conservare, respectiv formularele standard ale ariilor speciale de conservare și limitele aferente acestora, întrunesc cerințele stabilite de către Comisia Europeană și au fost avizate favorabil de către Academia Română – Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, forul științific responsabil în acest domeniu. Totodată, pentru claritate și transparență ele vor fi publicate pe site-ul autorității publice centrale pentru protecția mediului și vor fi notificate Comisiei Europene conform procedurilor de raportare specifice.

    De asemenea, după intrarea în vigoare a proiectului de hotărâre, actele normative de adoptare a siturilor de importanță comunitară pentru care s-au stabilit măsuri de conservare conform prevederilor legale în vigoare, vor fi modificate și completate în vederea corelării cu prevederile proiectului de act normativ, respectiv: Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România; Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 46/2016 privind instituirea regimului de arie naturală protejată şi declararea siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”