Voucherele sociale de 250 de lei vor ajunge la beneficiari. Când intră banii pe carduri
Roxana Dobre -Tichetele de 250 lei vor fi transmise beneficiarilor. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că va începe procesul de emitere, distribuire și încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”. Tichetele cu valoare nominală de câte 250 lei, destinate persoanelor aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, fac parte din cea mai importantă inițiativă de acest gen derulată până acum din perspectiva numărului de beneficiari.
Astfel, începând de la 1 iunie, peste 2,5 milioane de beneficiari primesc tichete pentru achiziția de produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei. Conform unui comunicat al MIPE, remis luni 30 iunie, o premieră, de asemenea, o reprezintă sursa multiplă de finanțare, atât din bugetul de stat, cât și din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020 precum și din viitoarea perioadă de programare 2021-2027 prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială (POIDS).
„Inițiativa acordării cu promptitudine a tichetelor sociale reprezintă în sine o serie de premiere în administrația centrală, efort care nu ar fi fost posibil fără o mobilizare și sincronizare a mai multor ministere, companii naționale și private”, a explicat ministrul Marcel Boloș anvergura demersului prin care, în două săptămâni de la demarare, peste 2,5 milioane de români vor putea cumpăra alimente în această perioadă dificilă.
”Începând cu identificarea beneficiarilor din categorii vulnerabile diferite, contractarea și evident producția unui număr atât de mare de carduri, sincronizarea și validarea listelor de beneficiari între Ministerul Muncii și ANAF, distribuția la nivel național și încărcarea o dată la două luni a acestor carduri, toate acestea reprezintă un exemplu de solidaritate și de mobilizare la nivelul Guvernului. Negocierile cu Comisia Europeană, mecanismele de finanțare din surse multiple și alte inovații în finanțarea europeană nici nu mai contează în momentul în care românii cu probleme financiare grave vor primi primele semne de sprijin”, a mai spus ministrul.
Cine sunt cei peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale, conform OUG nr. 63/2022
Banii vor ajunge la următoarele persoane care provin din categorii defavorizate:
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.
c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Calendarul distribuției voucherelor încărcate o dată la 2 luni, în 4 tranșe
La 17 mai, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat contractele cu instituțiile private care au câștigat achiziția directă și se vor ocupa de emiterea cardurilor: Edenred, Sodexo și UpRomania, livrarea către beneficiari fiind asigurată de Compania Națională Poșta Română cu care s-a semnat „Convenția de etichetare, colectare și distribuție a tichetelor sociale emise pe suport electronic” în data de 18 mai.
Mecanismul de distribuire prevede trei etape: emiterea cardurilor de către unitățile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), distribuirea prin intermediul CN Poșta Română și încărcarea valorică a cardurilor.
Voucherele sociale vor fi acordate în patru tranșe, reprezentanții MIPE având în vedere ca la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adapteze calendarul următoarelor tranșe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziționarea alimentelor și meselor calde.
Listele cu beneficiari sunt actualizate lunar
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introduși în program vor fi eliberate noi suporturi electronice.
De asemenea, verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii incluși în categoriile a)-d), se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Textul OUG nr. 63/2022 privind acordarea voucherelor sociale este disponibil aici: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/255025.