Cum sunt susţinuţi producătorii de cereale prin legea certificatelor de depozit. Actul normativ, adoptat astăzi în Parlament
agrointeligenta.ro -Sistemul certificatelor de depozit are toate şansele să fie funcţional începând de săptămâna viitoare, după ce astăzi, parlamentarii au votat proiectul de lege care reglementează această activitate agricolă, precum şi asigurările de care fermierii beneficiază din partea proprietarilor de silozuri. Actul normativ aşteaptă să fie promulgat de preşedintele Traian Băsescu pentru a fi apoi publicat în Monitorul Oficial şi pus în aplicare.
„Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a apreciat ca fiind necesară îmbunătăţirea legislaţiei cadru care reglementează licenţierea depozitelor şi regimul certificatelor de depozit, pentru a asigura, începând cu noua recoltă a anului 2014, operaţionalizarea şi optimizarea procedurilor de licenţiere, regimul utilizării certificatelor de depozit emise în contul recoltei depozitate, ca un mecanism alternativă de gestionare a riscurilor economice datorate tranzacţionării directe de seminţe de consum imediat după recoltare, în condiţiile cele mai nefavorabile de preţ de vânzare”, se arartă într-un comunicat de presă al MADR.
Taxa de licenţă, eliminată definitiv
Foarte important, noul act normativ elimină definitiv taxa pentru obţinerea licenţei de depozit, respectiv a documentului emis de ministerul de resort şi care atestă că depozitarul îndeplineşte condiţiile tehnice şi financiare pentru depozitare. Totodată, noua lege elimină caracterului temporar al valabilităţii licenţei de depozit. Licenţa este valabilă pe perioada în care sunt îndeplinite condiţiile tehnice şi financiare pentru depozitare, conform prevederilor prezentei legi.
Pentru a da posibilitatea încheierii contractelor pe întregul an calendaristic, „la solicitarea deponenţilor, depozitarul poate să încheie contracte de depozit şi/sau achiziţie de seminţe de consum şi să accepte în mod nediscriminatoriu cantităţile de seminţe de consum aduse ulterior spre depozitare/vânzare pe baza acestor contracte, în condiţiile prevăzute în manual de gradare, până la capacitatea maximă pentru care s-a acordat licenţa de depozit”, se mai arată în textul legi adoptate astăzi în Parlamentul României.
Potrivit legii adoptate astăzi, vor fi eliberate şi vor fi recunoscute şi certificate electronice de depozit, fiind extinsă gama de riscuri asigurabile, în cazul polițelor de asigurare încheiate cu ocazia emiterii certificatelor de depozit. S-a făcut inclusiv reglementarea situațiilor in caz de deteriorare, furt sau pierdere a registrelor si/sau a certificatelor de depozit.
Schemă de garantare
Actul normativ prevede instituirea schemei de garantare a finanţărilor acordate de instituţiile finanţatoare pe baza certificatelor de depozit, care se administrează de fonduri de garantare. „Schema de garantare a finanţărilor asigură accesul fermierilor la finanţări acordate de bănci/instituţii financiare nebancare, pe baza certificatelor de depozit emise în contul recoltei depozitate”, se arată în comunicatul de presă al MADR.
Fond de compensare a certificatelor de depozit
Pentru prima sată, a fost instituit Fondul de compensare a certificatelor de depozit, fond din care vor face parte depozitarii (proprietarii de silozuri pot face parte) şi care va fi la dispoziţia deţinătorilor legali ai acestor certificate. Noul sistem a fost creat pentru a asigura un mecanism de compensare a deţinătorilor de certificate de depozit în situaţia indisponibilităţii stocurilor de seminţe de consum pentru care au fost emise aceste certificate, plăţile urmând a fi făcute în limita unui plafon stabilit anual. Resursele de finanţare ale fondului vor fi foarte variate, de la contribuţia iniţială şi anuală a membrilor, dobânzi, împrumuturi sau venituri din recuperarea creanţelor. Mai mult, pe site-ul Fondului vor fi postate informaţii privind incapacităţile de plată ale depozitarilor şi toate informaţiile necesare producătorilor agricole care vor să îşi asigure producţia.
Cum funcţionează sistemul certificatelor de depozit
Legea certificatelor de depozit (164/2014) cu normele sale de aplicare trebuie să intre în vigoare cât mai curând având în vedere să fermierii se pregătesc să înceapă secerişul.
În schimbul mărfii, agricultorul ar urma să primească un certificat pe baza căruia va putea obţine de la bănci finanţări. Practic, certificatul de depozit transformă cerealele şi seminţele oleaginoase în lichiditate, dar dă fermierului libertatea de a decide momentul vânzării fizice a producţiei sale.
Sistemul certificatelor a funcţionat pe piaţa cerealelor şi a seminţelor oleaginoase, dar nu a atras fermierii la scară largă. În perioada 2009-2013 au fost emise certificate de depozit pentru numai 1,6 milioane de tone, ceea ce înseamnă puţin sub 2% din producţia aferentă aceleiaşi perioade. Anul trecut, certificatele au fost suspendate, legea rescrisă şi trimisă în Parlament pe fondul fraudelor apărute în piaţă.