• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Adrian Chesnoiu: Dacă fermierii români vor fi afectați de importurile din Ucraina, vom lua măsuri

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, îi asigură pe fermieri că decizia Comisiei Europene, susținută și de România, de a elimina taxele de import pentru Ucraina, nu îi va afecta pe fermierii români. Dacă se va constata însă că decizia va impacta în vreun fel stabilitatea pieței românești, atunci vor fi luate măsuri.

    Adrian Chesnoiu a declarat, vineri – 10 iunie la Fălticeni, județul Suceava, într-o conferință de presă, că România nu a fost o piață de desfacere pentru produse alimentare importate din Ucraina, prin urmare fermierii români nu vor fi afectați de eliminarea, timp de un an, a taxelor de import pentru toate produsele importate din această țară. Măsura a fost aprobată în unanimitate, la sfârșitul lunii trecute, de Consiliul Uniunii Europene.

    Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a afirmat că toate statele membre UE au decis să susțină astfel economia Ucrainei, atacată de Rusia.

    Potrivit ministrului Agriculturii, statele UE au hotărât „să găsim cele mai bune soluții de susținere a fermierilor ucraineni” și a dat asigurări că în România „avem suficiente măsuri pentru a diminua impactul eliminării taxelor de import”. „Dacă vom constata că eliminarea taxelor va impacta, vom lua măsuri”, a afirmat ministrul, conform www.monitorulsv.ro.

    Citiți și: Fermierii români, afectați de exporturile la liber din Ucraina? Răspunsul ministrului Chesnoiu

    Reamintim că CE a propus miercuri, 27 aprilie, suspendarea pentru un an a tuturor taxelor vamale pentru produsele ucrainene importate în UE, pentru a susține economia țării atacate de Rusia.

    Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă cele 27 de state membre, a aprobat, marţi, 24 mai, eliminarea, timp de un an, a taxelor de import pentru toate produsele importate din Ucraina, în ideea de a susţine economia acestei ţări atacată de Rusia, informează Agerpres, citând AFP.

    Decizia se aplică pentru o perioadă de un an şi suspendă, în special, toate tarifele prevăzute în temeiul titlului IV din Acordul de asociere dintre UE şi Ucraina de instituire a unei zone de liber schimb aprofundate şi cuprinzătoare (DCFTA) care nu fuseseră încă liberalizate.

    Suspendarea vizează, în special, produsele industriale care fac obiectul eliminării treptate a taxelor vamale până la sfârşitul anului 2022, fructele şi legumele care fac obiectul sistemului preţului de intrare, precum şi produsele agricole şi produse agricole prelucrate care fac obiectul contingentelor tarifare. De asemenea, s-a suspendat perceperea taxelor antidumping la importurile originare din Ucraina precum şi aplicarea regimului comun aplicabil importurilor în ceea ce priveşte importurile originare din Ucraina.

    Nici cerealele care vin din Ucraina nu trebuie să îi îngrijoreze pe fermieri

    Adrian Chesnoiu a mai declarat că România este mai curând o țară de tranzit pentru produsele alimentare din Ucraina și nici măcar capacitatea României de depozitare pentru cereale nu este afectată. „Avem o capacitate de depozitare de 29 de milioane de tone și până acum din Ucraina a intrat o cantitate foarte mică de cereale. Depozitele sunt destinate în special fermierilor români, care nu vor fi afectați”, susține ministrul Agriculturii.

    Adrian Chesnoiu se află vineri  în județul Suceava, unde s-a întâlnit cu fermieri suceveni. Întrebat care au fost problemele care i-au fost semnalate de agricultorii care au fost să-l întâlnească, ministrul Chesnoiu a răspuns că a fost vorba de aspecte legate de acordarea subvențiilor, de gestionarea fondurilor europene, de birocrație și „nevoia de debirocratizare”, precum și de acces la piață pentru producătorii de legume.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege în Parlament: Construcțiile ridicate pe terenuri agricole pot intra în legalitate prin plata unei taxe Carrefour România introduce reduceri pe termen nelimitat: sute de produse cu discounturi progresive Au început controale pe terenurile declarate de fermieri pentru subvenții! Cele mai bune soiuri de cireși: topul realizat de specialiști la Stațiunea CDVP Pietroasa-Istrița Gabriela Firea anunță noi măsuri pentru fermieri: contracte obligatorii și prețuri bazate pe costurile reale

    Ultimele știri

    Fermierii care au avut culturi calamitate de secetă în 2025 vor primi despăgubiri! Cuantum: 200 euro/ha Tanczos Barna și Alexandru Bociu – negocieri zilele acestea cu Comisia Europeană pentru deblocarea exporturilor de ovine! Fermierii din 22 de județe – blocați cu laptele și brânza în ferme! Barbu a promis noi credite agricole ”de săptămâna viitoare”. Niciun cuvânt despre ajutoarele de 68 euro/vacă și de 20 euro/porc Florin Barbu a trecut de comisii cu vot PSD și susținere AUR. Companiile care vor pierde subvențiile APIA!