• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lista APIA cu fermierii care vor fi penalizați din plata pe suprafață și cap de animal

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierii care știu deja că vor fi penalizați din cuantumul subvențiilor pe hectar sau plata pe cap de animal. Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat în interviul care a fost difuzat luni, 20 iunie, în cadrul emisiunii AgroStrategia de la TVR1, de la orele 10.00, că pentru campania de subvenții 2022 sunt 20.000 de fermieri care au depus formularul cu penalizări.

    ”În data de 1 martie am demarat campania de primire a cererilor unice aferente anului 2022, campanie care s-a încheiat anul acesta pe data de 16 mai fără penalități iar cu penalități de 1% pe zi pentru fiecare zi de întârziere în data de 10 iunie. După această dată de 10 iunie, nici o cerere nu mai este admisibilă la plată. Astfel că am reușit și am tras linie cu primirea cererilor. Lucru îmbucurător este că au depus într-un număr foarte mare în perioada normală să-i spun așa, fără penalități dar și în perioada cu penalități s-au depus peste 20.000 pentru o suprafață de aproximativ 57.000 ha, astfel că am încheiat campania anului 2022 cu 798.849 de fermieri pentru o suprafață de 9.959.000.ha”, a explicat Adrian Pintea la emisiunea AgroStrategia de la TVR1.

    Funcționarii APIA au început controalele

    Directorul general al agenției de plăți a mai anunțat că funcționarii APIA derulează în această perioadă controalele administrative iar de la 1 iulie vor demara și verificările în teren.

    ”Astfel că, din acest moment noi ne-am apucat și am demarat controalele administrative astfel încât colegii din Centrele locale, centrele județene și cei din aparatul central lucrează la acest lucru și pregătim extragerea eșantioanelor de control – astfel că la 1 iulie să putem demara și controalele în teren urmând toți pașii de verificare atât în ceea ce privește controlul clasic cât și cel prin teledetecție. Iar să ajungem la punctul final pe care-l așteaptă toți fermierii și anume, plata avansului și pentru anul 2022 – plată care va începe ca în fiecare an la data de 16 octombrie”, a mai spus Adrian Pintea.

    Emisiunea AgroStrategia este difuzată de luni până joi, de la orele 10.00, pe TVR1.  AgroStrategia este urmată, de la 10.30, tot pe TVR1, de emisiunea Fermierii României. Ambele emisiuni sunt coproducții TVR și Agrointeligența.

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme Prețul verzei de Buzău cumpărată direct…din Buzău. Recolta de anul acesta este una bogată Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări!

    Ultimele știri

    O brânză de oaie din România a primit medalia de aur la World Cheese Awards 2026. Țara noastră – opt medalii în total! Fermierii pregătesc acțiuni de amploare! Primele mesaje de protest, transmise direct din ferme! Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European