• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mii de fermieri olandezi au protestat față de planurile de reducere drastică a emisiilor de azot

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierii olandezi s-au adunat pentru a protesta față de planurile guvernului de reducere drastică a emisiilor de azot și amoniac, informează portalul nieuweoogst.nl și televiziunea Al Jazeera.

    Guvernul olandez a anunțat aceste măsuri pe 10 iunie, susținând că pentru a preveni degradarea mediului înconjurător este necesară reducerea emisiilor poluante provenite din sectorul agricol, cel mai mare generator de azot în Olanda. Autoritățile centrale au impus reduceri ale emisiilor de până la 70% în multe zone din apropierea ariilor naturale protejate și până la 95% în alte locuri.

    În unele regiuni, nivelul concentrației de azot trebuie redus atât de mult încât este imposibil pentru unii fermieri să continue să practice agricultura, susțin protestatarii.

    Planurile au stârnit furia fermierilor și a miilor de oameni care lucrează în industria serviciilor agroalimentare, care au venit miercuri, 17 iunie, cu tractoarele la protest, blocând unele șosele.

    Guvernul de la Amsterdam a fost forțat să acționeze după ce, în ultimii ani, instanțele au început să blocheze autorizațiile pentru proiecte de infrastructură și locuințe, deoarece țara nu își atinge obiectivele privind emisiile poluante.

    Fermierii s-au strâns pe un câmp lângă Amsterdam

    La începutul după-amiezii de miercuri, mii fermieri s-au strâns pe un câmp din satul Stroe, la aproximativ 70 km est de capitala țării, unde a fost amenajată o scenă folosită de unele persoane pentru a se adresa mulțimii.

    Coaliția de guvernământ a alocat 24,3 miliarde de euro în plus pentru a finanța schimbări care probabil îi vor forța pe mulți fermieri să-și reducă drastic numărul de animale sau să scape complet de ele.

    Planurile, care trebuie îndeplinite de autoritățile provinciale, au stârnit chiar și opoziția unor membri ai partidului premierului Mark Rutte sau ai coaliției sale.

    Agricultura este un sector cheie în cadrul economiei olandeze, contribuind cu exporturi în valoare de aproape 105 miliarde de euro în 2021. Dar sectorul generează și o cantitate însemnată de gaze poluante, în ciuda faptului că fermierii iau măsuri pentru a-și reduce emisiile.

    Unul dintre protestatari, Jaap Zegwaard din Maasland, a afirmat „sectorul agricol va fi șters de pe hartă”, dacă vor fi aplicate măsurile dorite de Guvern.

    Zegwaard a spus că fermierii sunt pregătiți să vorbească despre cum să reducă emisiile, dar se opun ca industria să-și asume cea mai mare parte a vinei.

    „Acum, sectorul agricol este considerat un poluator major și nu este corect”, a afirmat el.

    Fermierii din Olanda au venit cu tractoarele la protest (FOTO: Johan Wissink)

    Te-ar mai putea interesa

    Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe