• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bill Gates a cumpărat încă o mare fermă. Fermierii cer să se verifice legalitatea tranzacției

    Mircea Olteanu -

    Miliardarul Bill Gates, cel mai mare proprietar de terenuri agricole din SUA, a cumpărat o altă fermă, însă fermierii sunt revoltați și există suspiciuni că la mijloc ar putea fi o ilegalitate, relatează agrarheute.com.

    Red River Trust, o companie cu legături cu cofondatorul Microsoft, Bill Gates, a cumpărat 2.100 de acri de teren agricol pentru cultivarea cartofilor în nordul statului american Dakota de Nord.

    Tranzacția, în valoare de 13,5 milioane de dolari, a stârnit indignare în rândul locuitorilor din zonă și o anchetă juridică. Cu aproximativ 6.000 de dolari pe acru, ferma de cartofi a costat aproximativ jumătate din cât a cheltuit Gates pe pământul de lângă casa lui din Washington, relatează presa americană.

    Biroul Procurorului General din Dakota de Nord a trimis o scrisoare către Red River Trust prin care îl anunța pe administratorul companiei despre legislația din epoca Marii Crize Economice, din perioada interbelică, care exclude anumite corporații și trusturi de la preluarea de ferme.

    „Biroul nostru trebuie să confirme modul în care compania dumneavoastră utilizează acest teren și dacă această utilizare îndeplinește vreuna dintre excepțiile legale”, se arată în scrisoare transmisă de procurorul general din Dakota de Nord, Drew Wrigley.

    Datele publice, citate de publicația AgWeek, arată că Red River Trust a cumpărat terenul agricol de la Campbell Farm, o firmă ce se ocupă cu cultivarea cartofilor, cu sediul în Grafton, Dakota de Nord.

    Comisarul pentru agricultură din Dakota de Nord, Doug Goehring, a declarat postului de televiziune KFYR că reacția publicului la această tranzacție a fost în mare parte negativă. „Am primit o mulțime de feedback în tot statul, nu a fost doar din vecinătate. Acești oameni sunt foarte supărați și sunt și alții care sunt foarte supărați din cauza asta”, a afirmat Goehring.

    Suprafața de teren agricol deținută de Bill Gates continuă să crească

    Gates, a cărui avere netă a fost estimată de Bloomberg la 113 miliarde de dolari, a adunat aproape 270.000 de acri de teren agricol în SUA, potrivit agenției de știri Associated Press. Co-fondatorul Microsoft este cel mai mare proprietar privat de terenuri agricole în zeci de state americane, conform Land Report 100, un sondaj anual al celor mai mari proprietari de terenuri din SUA.

    Land Report 100 indică faptul că, în 2021, Bill Gates, împreună cu fosta lui soție, Melinda, dețineau 242.000 de acri de teren agricol, 1.234 de acri de teren de agrement și 25.750 de acri de teren în tranziție de la teren agricol la uz rezidențial și comercial. Achiziția din Dakota de Nord ar aduce suprafața pământurilor deținute de Gates la peste 270.000 de acri.

    A fost o ilegalitate?

    Între timp, comisarul pentru agricultură al statului american, republicanul Doug Goehring, a declarat unui post de televiziune din Dakota de Nord că mulți oameni se simt exploatați de cei bogați, care cumpără pământ, dar nu împărtășesc neapărat valorile statului.

    În cadrul tranzacției, compania asociată cu Bill Gates a cumpărat aproximativ 2.100 de acri (850 de hectare) de teren, potrivit AgWeek.

    Procurorul general din Dakota de Nord, Drew Wrigley, a declarat joi pentru AP că ancheta va stabili dacă tranzacția respectă legislația în vigoare

    „Se dorește să ca toată lumea să fie pusă la curent cu privire la structura proprietății și care sunt intențiile lor pentru teren”, a spus Wrigley. „Dacă este în conformitate cu legea statului, tranzacția va continua. Dacă nu, ei vor fi informați că trebuie să renunțe de pământ”, a completat oficialul.

    Potrivit legii, societățile comerciale sunt exceptate dacă proprietatea „este utilizată pentru dezvoltare rezidențială sau comercială, construcția de clădiri, instalații, facilități, parcuri industriale sau în scopuri comerciale sau industriale similare și nu în scopuri agricole”.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Cum a devenit munca unei familii care trăiește din agricultură, bătaia de joc a unui cioban: ”Legea îl apără” Adrian Dumitrică, fermier: Primăria nu-mi înregistrează contractele de arendă pentru că proprietarii figurează cu datorii la impozite Dosar penal pentru o firmă care a depozitat 144 de tone de îngrășăminte pe câmp Dragoș Ciornei cultivă peste 100 ha și crește viței de îngrășat: ”Spuneam că nu voi face niciodată agricultură” Inginer agronom: De 7 luni nu mi-am găsit loc de muncă la o fermă. Agricultura trece printr-o reformă

    Ultimele știri

    AFIR a publicat un nou ghid: 200.000 de euro/beneficiar pentru investiții neproductive la nivel de fermă Ministrul Economiei: Azomureș va da îngrășăminte fermierilor în contul subvențiilor de la stat, pe bază de bonuri valorice Franța, în prag de criză agricolă: a pierdut un milion de fermieri și 100.000 de ferme O mare fermă angajează. Posturi cu salarii de 8.000 de lei, bonuri și transport decontat Matei Titianu – noul președinte al LAPAR: ”Forța unei organizații este dată de coeziune, de capacitatea de a valorifica energia noii generații de fermieri”