• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Amendă uriașă aplicată unui fermier prins în timp ce dădea foc unui teren agricol

    agrointeligenta.ro

    Un fermier a fost surprins în timp de incendia miriștea de pe care tocmai recoltase cerealele păioase. Autoritățile prezente în zonă au intervenit imediat, însă amenda aplicată de Garda de Mediu a fost cea minimă admisă de legislația în vigoare, valoarea acesteia ridicându-se la suma de 7.500 de lei.

    Fermierul surprins în timp ce își incendia terenul este din județul Bihor, din localitatea Mădăras. Conform publicației locale ebihoreanul.ro,agricultorul nu doar că a ignorat legea, care interzice incendierea suprafețelor agricole, ci și pericolul la care s-a expus pe sine și pe alți săteni, deoarece pământul este extrem de uscat din cauza secetei, iar flăcările se puteau extinde cu repeziciune.

    Prins în flagrant de comisarii de mediu, bărbatul a fost amendat cu suma de 7.500 de lei, conform sursei citate.

    Vă reamintim că, începând cu acest an, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a majorat amenzile aplicate de Garda de Mediu pentru arderile de vegetație uscate sau de miriști. La momentul creșterii amenzilor, ministrul Mediului, Tánczos Barna, a explicat că aceste incendii necontrolate poluează aerul, afectează sănătatea oamenilor și pun în pericol habitate protejate.

    În prezent, pentru incendierea suprafețelor agricole, persoanele fizice sunt sancționate cu sume între 7.500 și 15.000 de lei, iar persoanele juridice între 50.000 și 100.000 de lei.

    Vă reamintim că în acest an au fost semnalate numeroase incendii în câmpurile agricole, o parte dintre ele extinse pe suprafețe de zeci de hectare, cu pagube însemnate la nivelul culturilor agricole învecinate. Nu de puține ori, incendiile sunt puse intenționat, dar mai sunt și situații în care flăcările sunt declanșate de supraîncălzirea utilajelor agricole sau unele scântei ce pot apărea în funcționarea acestora. Recent, un astfel de incendiu a avut loc în județul Arad unde au ars 10 hectare de cultură și 5 hectare de miriște. În acest caz, se pare că focul a fost cauzat de ”scântei mecanice de la utilajul agricol”, au menționat surse din cadrul ISU Arad.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor, la zi. Floarea-soarelui se ieftinește pe fondul producțiilor bune din Bulgaria și R. Moldova Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Românii au la dispoziție un an să intre în legalitate cu construcțiile ridicate fără autorizație Costurile și veniturile unei ferme. Calcul pentru un hectar de grâu, orz, rapiță, porumb și floarea-soarelui

    Ultimele știri

    Soi sau hibrid de orz? Când vrei mai mult de la fiecare hectar Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la începutul lunii octombrie Piața de cereale, la zi. Grâul DAP Constanța pornește săptămâna la 230 euro/tonă, porumbul e mai scump FAO reduce estimarea producției de cereale. Grâul și porumbul se scumpesc la nivel mondial Nearistat, stabil și cu excelente calități de panificație. Este grâul Thermidor, de la Soufflet Agro România