• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • UE va avea producție de record de soia, dar în România recolta e în scădere

    Mircea Olteanu -

    Se estimează ca țările membre UE vor obține anul acesta o recoltă record de soia datorită creșterii suprafeței cultivate, indică o analiză a asociației UFOP, în care se mai precizează că, probabil, producția de soia a României va scădea cu 4%, însă țara noastră va rămâne între primii trei producători de soia din Uniunea Europeană.

    Producția de soia din Uniunea Europeană s-a triplat în ultimii zece ani. Potrivit estimărilor, publicate recent de Comisia Europeană, recolta de soia pe anul 2022 se va ridica la aproximativ 3 milioane de tone, o creștere de 15% față de sezonul trecut, a transmis Union zur Förderung von Oel- und Proteinpflanzen (UFOP), într-un comunicat de presă.

    Italia va rămâne de departe cel mai mare producător de soia din UE, cu o recoltă estimată la 1,1 milioane de tone, adică cu 29% mai mare față de anul trecut. Cu alte cuvinte, ponderea Italiei în producția europeană de soia va crește la aproape 38%.

    Franța, al doilea cel mai mare producător de soia din UE, este de așteptat să înregistreze o creștere de 4% a producției, până la 457.000 de tone.

    În schimb, recolta României va scădea probabil cu 4%, până la 331.000 de tone de soia, față de 347.000 de tone în 2021. Totuși, țara noastră va rămâne al treilea cel mai mare producător de soia din Blocul comunitar.

    Peste 63% din producția europeană de soia provine din Italia, Franța și România, indică portalul AgriCensus.

    Următoarele locuri sunt ocupate de Austria, care se estimează că va obține o recoltă de 286.000 de tone – o creștere de aproape 22% față de 2021; și Croația, cu o producție estimată la 253.000 de tone, cu aproximativ 25.000 de tone mai mult decât anul trecut.

    Potrivit investigațiilor efectuate de Agrarmarkt Informations-Gesellschaft (mbH), principalul motiv pentru creșterea producției de soia în Uniunea Europeană este extinderea suprafeței plantate. Comisia Europeană estimează, în prezent, că suprafața plantată cu soia se ridică la aproximativ 1 milion de hectare, adică o creștere a suprafeței de mai puțin de 9% față de anul precedent.


    Te-ar mai putea interesa

    Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului