• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFF cere alocări din PNS pentru achiziția de utilaje agricole și vine cu o solicitare specială pentru irigații

    agrointeligenta.ro

    Observațiile venite de la Comisia Europeană pe marginea textului Programului Național Strategic reprezintă un prilej bun pentru a aduce o serie de modificări menite să sporească sprijinul acordat fermierilor români.

    Asociația Forța Fermierilor a transmis astăzi, luni, 25 mai, o adresă în atenția ministrului Agriculturii Petre Daea, cu o serie de propuneri privind finanțările din cadrul Pilonului II al PNS.

    ”Decizia este de a continua să fim activi în finalizarea unui document care să fie aprobat de Comisia Europeană. Întrucât este o perioadă în care negocierile cu Comisia sunt deschise, urmând a fi adresate răspunsuri și propuneri legate de ultimul calup de întrebări adresate de la Bruxelles către oficialii MADR cu privire la conținutul PNS, Asociația Forța Fermierilor adresează câteva propuneri pe care le considerăm realiste, rezonabile și în interesului sectorului agroalimentar din România”, se arată în adresa AFF.

    Iată care sunt alocările cerute de către AFF în cadrul Pilonului II al PNS:

    1. Măsură dedicată achiziției de utilaje și echipamente agricole

    ”Reintroducerea unei măsuri/submăsuri finanțată din Pilonul II al PNS adresată investițiilor în exploatații agricole care să permită achizițiile de utilaje și echipamente agricole. Măsura ar trebui să fie accesibilă tuturor categoriile de fermieri, indiferent de mărimea fermei și de vârsta beneficiarului, iar gradul de cofinanțare ar trebui să fie unul rezonabil, luând în calcul decapitalizarea cronică a fermierilor români, indiferent de mărimea exploatației agricole. Considerăm că nevoia de tehnică agricolă de top, cu eficiență crescută, cu consum de carburant mic dar cu putere mare, digitalizată la maxim, este o prioritate zero pentru fermierii români. Investițiile în mecanizarea cu tehnologie de ultimă oră (tractoare, combine, implementuri etc.) trebuie să fie susținută cu bani europeni, fiind o componentă importantă a PAC 2021-2027”.

    2. Majorarea sumelor acordate pentru sistemele de irigații, cu prioritizarea fermelor care nu au accesat până acum astfel de fonduri

    ”Majorarea sumelor în Pilonul II din PNS acordate investițiilor în infrastructura secundară de irigații, în special pe componenta de înființare de noi sisteme de irigații. Considerăm că România trebuie să aloce cel puțin 250 de milioane de euro pentru ca și fermierii din zonele în care nu au existat până acum sisteme de irigații să poată investi în construirea acestei infrastructuri, cu un nivel de cofinanțare minim și un plafon de finanțare care să aibă în vedere costuri realiste per hectar, în contextul recentelor majorări de preț pentru servicii și echipamente. Așa cum observăm din situația actuală privind zonele unde există grade crescute de calamitate a culturilor din cauza secetei, aceste suprafețe se află, în mare parte, în regiuni unde nu au existat niciodată sisteme de irigații”.

    3. Creșterea plafonului pentru ”Instalarea Tinerilor Fermieri” la 100.000 de euro

    ”Mărirea plafonului pentru măsura instalării tinerilor fermieri la 100.000 de euro pe exploatație. În condițiile în care asistăm la o depopulare a satului românesc, considerăm că atragerea de tineri în mediul rural, tineri antreprenori care să dezvoltate o afacere agricolă, cu beneficii evidente pentru comunitatea respectivă, ar trebui să reprezinte o prioritate. În aceste condiții, considerăm că acordarea PNS la plafonul maxim permis de Comisia Europeană pentru această măsură ar reprezenta o dovadă că politicile agricole ale României își asumă complet obiectivul de atragere a tinerilor în mediul rural”.

    4. Includerea costurilor cu serviciile de consultanță în lusta de cheltuieli eligibile pentru proiecte

    ”Includerea explicită a posibilității ca la toate măsurile și submăsurile lansate, costurile consultanței pentru realizarea proiectelor să reprezinte o cheltuială eligibilă pe care beneficiarul, la alegere, să o poată include în cadrul proiectului. Menționăm că, la acest moment, din forma actuală a PNS, nu rezultă explicit că serviciile de consultanță și realizare proiect ar mai reprezenta cheltuieli eligibile, într-un procent maximal, așa cum se întâmplă în prezent. Fără o măsură similară și în cadrul noului PNS, numărul posibililor beneficiari de proiecte eligibile pentru finanțarea europeană, va fi extrem de redus”.

    Vă reamintim că pe 28 februarie, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a transmis Comisiei Europene Planul Național Strategic (PNS), împreună cu toate documentele aferente. MADR a anunțat pe 27 mai că în urma evaluării realizate de către Comisia Europeană asupra PNS, au fost identificate anumite aspecte care necesită clarificări suplimentare. În luna iunie, România a transmis CE un prim set de clarificări, iar după instalarea noului ministru al Agriculturii, Petre Daea, la nivelul MADR au fost reluate discuții interne privind îmbunătățirea măsurilor prevăzute în cadrul PNS.


    Te-ar mai putea interesa

    Operațiunea Jupiter: Percheziții în fermele și casele mai multor fermieri! S-au ridicat utilaje și crotalii! România, singura pedepsită! La sute de focare, în Bulgaria și Grecia exportul oilor a fost interzis doar local Mirajul Chinei pe piața laptelui: 14 fabrici autorizate, niciun contract. Modelul Bulgariei, replicat în România? Exclusiv: Exportul de ovine din România a fist blocat! Decizia, luată de un oficial din Spania, țară care va prelua contractele oierilor români Fermierii au intrat la recoltatul orzului. ”Fără 1 leu pe kilogram nu îl dau”. Prețul în portul Constanța

    Ultimele știri

    Conferință internațională despre sustenabilitatea tehnologiilor agricole la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Bujoru Carrefour România introduce reduceri pe termen nelimitat: sute de produse cu discounturi progresive Unul dintre cei mai mari furnizori din UE vrea să oprească exporturile de purcei Speranță pentru micii fermieri din Bucovina: noi procesatori s-au arătat interesați să le preia laptele Super El Niño ar putea lovi agricultura mondială și împinge în sus prețurile cerealelor