Drumul cerealelor din România și piedicile puse fermierilor
Marian Buhociu -
România are unele dintre cele mai mari suprafețe cultivate cu cereale, dar capacitatea silozurilor moderne nu asigură nevoile fermierilor. În plus, cele mai moderne unități de stocare sunt private și încearcă să profite de nevoia agricultorilor.
Deși campania agricolă de recoltat al grâului se află pe final, fermierii români au cam strâns cerealele de pe ogoare, aceștia deja se gândesc la producția din vara anului următor. Și la ce probleme le va pune natura și statul român!
Sfârșitului anului agricol 2021-2022 a arătat că România are mari probleme în ceea ce privește sprijinul acordat cultivatorilor pentru ca aceștia să obțină o producție bună, dar și să beneficieze de condiții de valorificare a recoltei. Fermierii se lovesc de foarte multe piedici pe drumul dintre semănatul din toamnă până la depozitarea și, apoi, vânzarea și valorificarea recoltei din vara anului următor.
„Probleme apar mereu. De toamna până acum, vara, la recoltat și după recoltat chiar. Nu sunt perioade fără probleme”, ne povestea mai în glumă, mai în serios fermierul constănțean Hristu Saca.
Începutul
Semănatul grâului pentru România este recomandat, conform Ghidului Agricultorului elaborat de Ministerul Agriculturii, să se desfășoare între 15 septembrie și 15 octombrie. Pentru Câmpia Transilvaniei este indicat un interval cuprins între 25 septembrie și 15 octombrie, iar pentru zonele colinare între 15-20 septembrie și 1 octombrie.
Fermierii români cultivă anual anul între 5,1 și 5,3 milioane de hectare cu cereale, așa cum reiese din datele obținute de AgroInteligența – agrointel.ro de ministerele Agriculturii, dar și de la cel al Mediului.
Din această suprafață, aproape 90% este împărțită între culturile de grâu și porumb. 2,1 milioane de hectare sunt cultivate cu grâu și peste 2,4 milioane de hectare sunt însămânțate cu porumb.
Hopul irigațiilor
În acest moment al culturii lor, fermierii au nevoie de irigații sau precipitații înainte și după semănat. Totodată, nevoia de îngrășăminte este tot mai mare din cauza creșterii secetei din spațiul țării noastre.
Dacă e să ne referim la irigații, 75% din țară este afectată de diverse faze ale secetei pedologice – moderată, puternică sau extremă. În schimb, România a irigat în acest an doar 400.000 de hectare, adică doar 8% din suprafața cultivată cu cereale, conform datelor de la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).
România are o suprafață amenajată pentru irigații de circa 3 milioane de hectare, iar suprafața pregătită pentru irigații pentru acest an este de 1,32 milioane de hectare, conform datelor publicate de ANIF la data de 30 iunie 2022.
Mare parte din fermieri nu au apă de irigații, nici prin vechile canale comuniste – distruse după Revoluție, nici prin canale subterane moderne – pentru care nu au fost bani.
Adrian Chesnoiu, fostul ministru al agriculturii, a afirmat în primăvară că a fost alocată de guvern, de la bugetul public, suma de 1,5 miliarde de euro pentru infrastructura de irigații și includerea prin lege la finanțare a sistemelor de irigații la nivelul fermei şi a fost alocată prin noul Plan Național Strategic (pentru Dezvoltare Rurală).
Din acest cuantum, 500 de milioane de euro sunt prevăzuți pentru reabilitarea sistemului secundar de irigații, sistemelor locale, microsistemelor locale de irigații la nivelul fermei.
Amenințarea cea mai mare este ca aceste investiții să se facă, dar să se realizeze sisteme de irigații inutile pentru fermieri. Petre Daea a anunțat deja că va continua investițiile în vechile sisteme de irigații construite în perioada comunistă, atunci când exista un singur fermier – statul care nu era interesat de profitabilitatea agriculturii.
„Privesc cu îngrijorare faptul că nu avem bani în PNRR. Nu e posibil să ai o Europă verde cu o Românie uscată. Dacă am iriga, la porumb, de exemplu, am ajunge la o producție medie 16 tone/hectar”, a mai spus Petre Daea.
În acest context, Cristian Ghinea – fostul ministru al Fondurilor Europene – subliniază că state ca Cehia și Portugalia au proiecte de „irigații prin picurare și supravegheate de drone, apa merge la vale prin subteran, nu e împinsă în sus și deschis, cum voiau ai noștri. E tot irigație, dar e totuși altceva”.
Deja apa devine o resursă fără limită. Seceta și schimbările climatice au făcut ca multe state să raționalizeze irigațiile, în special cele făcute prin stropire care consumă multă apă. Și Ministerul Mediului a emis în luna iulie o astfel de recomandare ca apa să fie folosită cât mai puțin la irigații agricole.
Consumul de apă riscă să ajungă să fie raționalizat
Cercetările efectuate pe o perioadă îndelungată la Stațiunea Experimentală Mărculești, din Județul Călărași au scos în evidență că producțiile agricole, într-un an secetos, se dublează în condițiile aplicării irigației.
Însă, consumul de apă este unul important, mai ales într-o vară secetoasă cum este aceasta.
De exemplu, un hectar de porumb irigat consumă în regiunea secetoasă 6000 metru cub de apă, cartofii peste 7000 metru cub de apă, iar lucerna începând cu anul al doilea peste 8.000 metri cub de apă. Comparând cantitatea medie de apă înmagazinată în sol, care în anii normali este de circa 4000 metri cub la hectar, cu necesarul de apă menționat mai sus, rezultă un deficit important, care trebuie completat prin irigație.
Monopul îngrășămintelor
Anul agricol 2021-2022 a mai adus un hop în calea fermierilor români. Iar noul an agricol care va începe în toamnă riscă să întărească această piedică.
Este vorba de piața îngrășămintelor. În acest moment, România mai are un singur producător de îngrășăminte, Azomureș. Combinatul deținut de concernul elvețian Ameropa a ajuns să dicteze producția și prețurile la îngrășăminte. În primele cinci luni ale acestui an, Azomureș și-a închis producția. Urmarea: creșeterea prețurilor la produsele din stocuri. Majorarea tarifelor a fost influențată și de scăderea importurilor cauzată de războiul dintre Ucraina și Rusia, cei mai importanți exportatori de îngrășăminte din Europa.
Momentul recoltei
Suprafața cultivată cu porumb boabe anul trecut a fost de 2,4 milioane de hectare, iar producția realizată a fost de 14,4 milioane de tone. La floarea-soarelui, suprafața cultivată s-a ridicat la 1,1 milioane de hectare, iar producția totală a fost de 2,8 milioane de tone.
Și suprafața cultivată cu grâu a fost în anul 2021 de 2,16 milioane de hectare, iar producția totală a fost de 10,3 milioane de tone.
Destinația grânelor după recoltare
Seceta și blocajele din transporturi și taxele de siloz uneori cam piperate sunt problemele care le provoacă bătăi de cap fermierilor români în această perioadă.
Deși producția la cereale a fost una acceptabilă pentru majoritatea agricultorilor, aceștia au probleme să-și transporte marfa după recoltă. Fie că o duc direct în Portul Constanța, fie că ia drumul silozurilor, fermierii nu găsesc camioane pentru transport, iar taxele de depozitare nu sunt mereu prietenoase.
Florin Butcaru, un fermieri din Constanța, spune că după recoltarea grâului, problema depozitării acestuia este una foarte mare.
În România nu prea sunt silozuri, iar multe dintre acestea sunt ale unor traderi – mari sau mici – care nu sunt implicați în cultivarea cerealelor. Ei fac bani doar din depozitare și vânzarea cerealelor.
Hristu Saca spune că mulți au tarife prin care iau practic mare parte din profitul unui hectar cu grâu. Singura variantă pentru un fermier mic sau mediu, în opinia sa, este să vândă cât mai repede după recoltă. Desigur, apare o nouă problemă, trebuie să vândă cu un preț mai mic.
Așa că mare parte din fermierii români își încarcă cerealele în camioane și îl trimit în Portul Constanța, traderilor care aduc nave acolo.
Societatea este cel mai important operator portuar din Constanța pentru cereale și minereuri. „Poate nu suntem cel mai mare, dar suntem cel mai rapid”, ne mai spune Dolghin. În Portul Constanța sunt zece operatori portuari care au terminale de cereale și pot asigura încărcarea navelor. Chimpex SA Constanța este cel mai mare operator portuar, atunci când ne referim la capacitatea de stocare.
Aici trebuie precizat că România este al doilea mare exportator de grâu din Europa, cu aproape 4,5 milioane de tone exportate în 2021. Asta la o producție de 11 milioane de tone.
„Portul Constanța are o capacitate de 1,8 milioane de tone în silozuri, dar acestea nu sunt făcute pentru depozitare pe lungă durată. Portul nu este zonă de depozitare”, ne mai explică Florin Goidea, directorul general al Administrației Porturilor Maritime.
„Este nevoie de implicarea statului, să se investească în infrastructură, în utilaje. Nu se poate cere unor operatori portuari să investească în instalații pe care să nu le poată folosi după război. Este nevoie, așadar, de utilaje care să permită rapid descărcarea unor vagoane în camioane, instalații mobile pentru ca cerealele să fie descărcate direct de pe șlepuri pe nave”, mai spune Dan Dolghin.
Capacitatea silozurilor
Fermierii, traderii și statul, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, dețin la ora actuală în România aproape 5.500 de depozite autorizate pentru semințele de consum, cu o capacitate totală de aproape 30 milioane de tone, așa cum reiese din datelor obținute de la Ministerul Agriculturii.
Din această capacitate, 14 milioane de tone în siloz şi aproape 16 milioane de tone în magazii, indică datele Ministerului. Diferența dintre siloz și magazie este că cerealele din magazii trebuie vândute în maximum patru săptămâni, pentru a nu fi afectată calitatea.
În acte, capacitatea ar fi suficientă pentru necesitățile actuale ale țării, având în vedere că producția României este între 25 și 35 de milioane de tone de cereale. În 2021 s-au produs 27,7 milioane de tone de cereale și 4,5 milioane de tone de plante uleioase, din care 2,8 milioane de tone de floarea-soarelui.
Dacă e să ținem cont de capacitatea silozurilor, 14 milioane de tone, aceasta este asemănătoare cu situația din Bulgaria. Publicația Miller Magazine a publicat în 2018 o analiză a capacităților de stocare ale statelor din UE. Conducea Franța cu silozuri de cereale cu o capacitate de peste 90 de milioane de tone. România apare în primele zece locuri cu o capacitate de 22 de milioane de tone, dar aici erau introduse și magaziile fermierilor, cele care nu pot găzdui cereale o perioadă mai mare de zece zile.
Tarifele pentru depozitarea unei tone de cereale în silozurile din România variază între 0,5 și 2 lei. O parte dintre proprietari, acceptă să primească aceste sume în momentul în care fermierul chiar vine recolta.
