• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministerul Agriculturii – oficial: Program de măsuri pentru sprijinirea fermierilor

    agrointeligenta.ro -

    Ministerul Agriculturii a anunțat programul de măsuri implementate în ultima perioadă pentru sprijinirea agricultorilor și a crescătorilor de animale.

    Ministrul Petre Daea a condus marți, 9 august, la sediul MADR, ședința Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură, în prezența tuturor membrilor care fac parte din această structură, conform unui comunicat de presă al MADR.

    În deschiderea întâlnirii, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a făcut o actualizare a situației climatice din această perioadă.

    Ministrul Petre Daea i-a informat pe cei prezenți cu privire la starea culturilor, precum și stadiul recoltării, subliniind faptul că producțiile vor fi comunicate în momentul încheierii recoltatului în întreaga țară. În acest context, ministrul Petre Daea a afirmat că Ministerul monitorizează atent stocurile de cereale și a transmis că producția de grâu obținută până la acest moment asigură cantitatea necesară pentru consumul intern. Oficialul MADR a menționat: „Indicele de calitate al grâului este superior, devenind astfel un produs panificabil, ce poate asigura confort industriei de morărit și panificație”. De asemenea, Petre Daea a transmis membrilor Comitetului că fermierii au început recoltatul culturii de floarea-soarelui, iar potrivit prognozelor producțiile vor face față cererii din piață.

    Un alt aspect supus atenției de ministrul Petre Daea a făcut referire la furajarea animalelor, ce este asigurată prin pășunat și stabulație. Astfel, pentru a veni în sprijinul fermierilor, MADR a acordat posibilitatea celor afectați de seceta pedologică să schimbe destinația culturilor în hrană pentru animale. Totodată, MADR a făcut demersuri pe lângă Comisia Europeană pentru reducerea perioadei de retenție a efectivelor de la 100 de zile (ovine/caprine), respectiv de la 6 luni (bovine) la 90 zile de la termenul-limită de depunere a cererii unice de plată.

    Pentru urgentarea lucrărilor de execuție a infrastructurii de irigații, MADR lucrează împreună cu Ministerul Muncii la un momorandum pentru suplimentarea numărului de angajați din cadrul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare.

    Totodată, ministrul a reamintit Programul de măsuri implementate până în prezent, astfel:

    MADR precizează că măsurile propuse de conducerea ministerului ce pot contribui la combaterea efectelor schimbărilor climatice și care vor fi implementate în perioada imediat următoare vizează:

    Din cadrul Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură fac parte reprezentanți la nivel de secretar de stat din: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Ministerul Finanțelor; Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; Ministerul Energiei; Ministerul Economiei; Ministerul Transporturilor și Infrastructurii; Ministerul Muncii și Solidarității Sociale; Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului Subvenții APIA 2024. Terenurile care primesc bani la hectar și cele care sunt scoase de la plată