• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prețurile cerealelor în creștere din nou – seceta transformă piața

    Mircea Olteanu -

    Prețurile cerealelor au crescut din nou începând de luni, întrucât oferta este redusă, iar cererea este mare. Exporturile din Marea Neagră nu par să răspundă așteptărilor – nici cele ale Rusia, nici cele ale Ucrainei, iar recolta României a scăzut cu o cincime.

    Tendința actuală a prețurilor clarifică un lucru: aprovizionarea pe piața cerealelor este considerabil mai redusă decât se estima anterior – iar recolta slabă de porumb încă nu a fost livrată. Compania rusă de consultanță agricolă SovEcon a anunțat, marți, că exporturile rusești de grâu s-au ridicat la 5,9 milioane de tone în perioada iulie – august – primele două luni ale anului comercial 2022/23. În ciuda recoltei record din Rusia, volumul exporturilor s-a diminuat cu 27% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar acesta este cel mai redus volum înregistrat după sezonul 2017/18.

    De asemenea, Asociația Ucraineană a Cerealelor (UGA) și-a actualizat prognoza pentru recolta de cereale și semințe oleaginoase din acest an, reducând-o la 64,5 milioane de tone, de la 69,4 milioane de tone cât se estima anterior. UGA estimează că Ucraina ar putea exporta aproximativ 32,8 milioane de tone de cereale și semințe oleaginoase în sezonul 2022/23, inclusiv 10 milioane de tone de grâu.

    În SUA, monitorizarea stării culturilor de porumb și soia a fost, de asemenea, revizuită în sens negativ. În raportul său săptămânal privind evoluția culturilor, USDA a estimat că doar 55% din recolta americană de porumb din SUA va fi de calitate bună spre excelentă, în scădere de la 57% în urma cu o săptămână. În ceea ce privește soia, 57% din recoltă este catalogată ca fiind de calitate bună spre excelentă, față de 58% în estimarea anterioară.

    Totodată, nu este clar cum va evolua situația din China, unde seceta severă ar putea pune în pericol recolta locală de cereale și ar putea duce la importuri semnificativ mai mari. ”Cererea Chinei de cereale și semințe oleaginoase ar putea crește semnificativ dacă valul de căldură și seceta din centrul Chinei provoacă daune semnificative culturilor”, se arată într-o analiză.

    Europa se confruntă cu o secetă extremă

    Raportul din august al Observatorului European al Secetei (EDO) a indicat că ”seceta severă care a afectat multe regiuni ale Europei de la începutul anului a continuat să se extindă și să se agraveze după începutul lunii august”.

    Acest aspect este demonstrat și de cel mai recent raport al agenției de monitorizare a culturilor din UE, MARS. Luni, agenția și-a redus, din nou, previziunile privind randamentele culturilor de vară din Uniunea Europeană – cu scăderi majore în cazul porumbului, florii-soarelui și soiei – pe măsură ce se estimează noi daune cauzate de vremea uscată și caldă din ultima perioadă. Perspectivele recoltei UE au căpătat o importanță suplimentară în acest an, în condițiile în care invazia rusă în Ucraina – un exportator major de grâu, porumb și floarea-soarelui – a perturbat exporturile în zona Mării Negre și a sporit incertitudinea cu privire la situația sectorului agricol din țara vecină.

    Însă, recolta de grâu a României a scăzut cu o cincime, a declarat săptămâna aceasta ministrul român al Agriculturii. Țara noastră a recoltat anul acesta aproximativ 9 milioane de tone de grâu, față de 11,3 milioane de tone în 2021. Ministerul Agriculturii indicat că declinul a fost cauzat de condițiile meteo extreme și costurile de producție mai ridicate

    România este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din UE. Exporturile se realizează în principal prin portul Constanța de la Marea Neagră – care în ultimele șase luni a servit și drept rută alternativă pentru exporturile ucrainene de cereale

    Prețurile cerealelor în creștere pe toate piețele

    În această săptămână, prețurile grâului ar putea recupera semnificativ terenul pierdut săptămâna trecută, când cotațiile au scăzut cu aproximativ 30 de euro pe tonă, până la aproximativ 315 euro pe tonă.

    Începând de luni, grâul tranzacționat pe piața europeană a instrumentelor derivate a crescut cu aproape 20 de euro pe tonă și a ajuns la 337 de euro pe tonă la începutul ședinței de tranzacționare de miercuri. Pentru livrările în decembrie, prețul a ajuns la 328 de euro pe tonă.

    De asemenea, cotațiile porumbului pe piața futures au au crescut semnificativ săptămână aceasta, ca urmare a secetei din Europa. În acest caz, prețurile pentru noua recoltă (cu livrare în noiembrie) au ajuns miercuri la prânz la un nivel de 330 de euro, față de un preț sub 310 euro pe tonă înregistrat vineri – însă sunt semne că recolta de porumb din Europa va fi catastrofală.

    La piața angro și portul de export din Hamburg, grâul a fost cotat marți la 331 de euro pe tonă – cu 17 euro mai mult decât luni. Pentru orz, furnizorii au obținut marți 296 de euro pe tonă – cu 8 euro pe tonă mai mult decât luni. Prețurile pentru secara de pâine au urcat marți la 300 de euro pe tonă, cu 5 euro mai mult decât luni.

    La Rouen, cel mai important port francez de export, grâul de pâine era cotat miercuri dimineață la 331 de euro pe tonă – cu 10 euro mai mult decât în ziua precedentă. Pentru orzul furajer, furnizorii din Rouen au primit miercuri dimineață 294 de euro/tonă – cu 13 euro peste prețul înregistrat luni, se arată într-o analiză publicată pe portalul agrarheute.com.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Viermele prunelor: caracteristici, semne, combatere Fermierii care au pierdut prima pe cap de vacă. Calcul ANT bovine după data de referință

    Ultimele știri

    APIA – anunț despre plata subvențiilor ANT în conturile fermierilor Noua față a învățământului agricol: De la licee în prag de desființare la investiții de peste 43 de milioane de euro Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar