• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vremea în luna septembrie. Temperaturi și ploi anunțate de meteorologii ANM

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Meteorologii dau speranțe fermierilor români care au nevoie de o toamnă bogată în precipitații. Luna septembrie va aduce agriculturii și nu numai o perioadă cu zile călduroase, dar și precipitații.

    În zilele următoare care marchează finalul lunii august, vremea se va menţine călduroasă în sudul şi sud-estul ţării, iar în restul teritoriului, acestea se vor menţine în general peste cele normale în această perioadă. Probabilitatea pentru fenomene de instabilitate atmosferică va fi mai ridicatã îndeosebi în zonele de deal şi de munte, dar local şi în restul teritoriului, mai ales în primele douã zile.

    „Mai avem câteva zile din luna august, câteva zile plăcute aș putea spune din punct de vedere meteorologic, pentru că vorbim de temperaturi destul de ridicate, temperaturi ce caracterizează o vreme călduroasă în mare parte din țară. (…) În aceste zile ne așteptăm și la temperaturi ce vor mai atinge pragul caniculei, respectiv 35-36 de grade, cel mai probabil a se înregistra în partea de sud-est și de nord-vest a teritoriului”, a explicat meteorologul Alina Șerban, la Antena 3.

    Luna septembrie vine cu ploi, în special în regiunile vestice și sud-vestice.

    „La început de septembrie, spre weekend, încep să apară din nou ploile în peisaj. Se pare că se vor mai activa niște sisteme frontale, vor determina instabilitatea atmosferică din nou. Sub aspectul precipitațiilor, ploilor, acestea pot fi mai degrabă pe regiunile vestice, sud-vestice. Însă vorbim de ploi de scurtă durată”, a mai spus meteorologul.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă