• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plăți avans APIA 2022. Șeful APIA, anunț despre cuantumurile pe hectar și cap de animal

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ce cuantumuri vor primi fermierii în avans – pentru subvențiile APIA pe hectar și cap de animal, care urmează să intre la plată din 16 octombrie. Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a anunțat în cadrul emisiunii Agrostrategia (TVR 1) când vor fi stabilite sumele pentru subvențiile aferente campaniei 2022.

    ”Nu am făcut (o simulare privind cuantumurile n.r), plafoanele au fost stabilite prin regulament dar atât la vegetal cât și la zootehnie vom face undeva la sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, în momentul în care avem fermierii eligibili, atât la suprafață cât și la animale, să putem stabili efectiv cuantumurile pe care le vom acorda anul acesta. Deci în momentul de față nu avem nicio simulare și nici nu am făcut. Deci repet, undeva la începutul lunii octombrie vom știi care vor fi cuantumurile, atât pentru bovine cât și ovine/caprine sau sectorul vegetal. Iar cu data de 16 octombrie se vor demara aceste plăți”, a declarat directorul general al APIA în cadrul emisiunii Agrostrategia care se difuzează de luni până joi, de la ora 10:00, pe TVR 1.

    Acesta a completat că agenția și-a propus  ca în perioada asta, 16 octombrie-30 noiembrie, să acorde peste 1 miliard de euro la plata avansului, din 16 octombrie până la 30 noiembrie.

    ”Categoric banii sunt asigurați de către Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii, prin bugetul ministerului, banii deja îi avem alocați. Ca și în ceilalți ani o să și fac o solicitare la minister, să avem banii în cont, astfel încât să rupem cumva acest flux, pe care fermierii îl știu, că s-a autorizat astăzi și plata o primești peste câteva zile. Și atunci, noi dacă avem banii în cont, tot ce s-a autorizat astăzi, mâine se duce la Trezorerie și se fac plățile către băncile comerciale, acolo unde fermierii își au deschise conturile bancare”, a mai spus Adrian Pintea.

    Subvențiile pentru animale și suprafață – apropiate de cele din 2021

    Fiind un an de tranziție, și pentru campania 2022 plafoanele alocate pentru subvenții sunt similare celor din 2021. Pentru zootehnie, cuantumurile pe cap de animal pe care APIA le-a stabilit în 2021 și pe care fermierii le-au primit la plata finală în conturi, sunt următoarele:

    -SCZ bivolițe: 158,6102 euro pe cap/animal adică 784,723 lei cap/animal. În 2020, fermierii au primit 160,335 euro/cap de animal;
    -SCZ taurine de carne: 256,4077 euro pe cap/animal adică 1.313,104 lei cap/animal. În 2020, fermierii au primit 185,010 euro/cap de animal;
    -SCZ vaci lapte: 360,3490 euro pe cap/animal adică 1.782,826 lei cap/animal.  În 2020, fermierii au primit 379,534 euro/cap de animal;
    -SCZ viermi de mătase: 90.00 euro/kg gogoși adică 445,275 lei /kg gogoși. În 2020, crescătorii au primit 90.00 euro /kg gogoși;
    – SCZ ovine/caprine: 17,24 euro cap de animal.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a făcut și un calcul privind sumele estimate care ar urma să fie achitate în procent de 70 la sută, începând din 16 octombrie. Despre acest subiect, aici:

    Subvenția APIA ovine și caprine 2022: Plata SCZ estimată pe cap de animal

    Subvenția APIA vaci de lapte și carne 2022: Plata SCZ estimată pe cap de animal.

    Te-ar mai putea interesa

    Crescătorii de bovine pot depune la APIA de astăzi, 1 septembrie, cererile pentru ajutorul de 68 euro/vacă Costurile și veniturile unei ferme. Calcul pentru un hectar de grâu, orz, rapiță, porumb și floarea-soarelui Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România Al doilea mare producător de îngrășăminte din UE amenință să reducă producția de azot