• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Suprafața calamitată de secetă a depășit 500.000 de hectare. Topul celor mai afectate culturi

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Seceta a pârjolit 500.695 de hectare, conform datelor la zi transmise de ministerul Agriculturii. În 37 de județe s-au întocmit procese verbale de constatare a pagubelor iar în topul culturilor afectate se află grâul și triticalele, urmate de porumb.

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis într-o informare de marți, 6 august, care este situația suprafețelor calamitate pentru care s-au întocmit procese verbale de constatare, procesul fiind în curs de finalizare la prefecturi, pentru culturile de toamnă recoltate. Raportarea s-a încheiat pe 30 august iar cifrele sunt actualizate până marți, 6 septembrie.

    ”Suprafața totală afectată de secetă este de 500.695 ha, comunicată până la această dată de 37 județe care au raportat culturi afectate de secetă și anume: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, zona municipiului Bucureşti, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.

    MADR a transmis și care este topul celor mai afectate culturi, până la data menționată. Astfel, principalele culturi afectate:

    Reamintim că pentru culturile din anul 2022 depunerea înștiințărilor scrise, de către utilizatorii de terenuri cu destinație agricolă înscriși în evidențele Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură, ale căror suprafețe cu culturi agricole au fost afectate foarte grav, s-a putut realiza până cel târziu la data de 1 augustinclusiv, pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2021 și până cel târziu la data de 15 noiembrie inclusiv, pentru celelalte culturi agricole.

    Procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole s-au întocmit până cel târziu la data de 15 august inclusiv, pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2021 și până cel târziu la data de 30 noiembrie inclusiv, pentru celelalte culturi agricole. Rapoartele de sinteză s-au putut întocmi până cel târziu la data de 30 august inclusiv, pentru culturile înființate în toamna anului 2021 și până cel târziu la data de 15 decembrie inclusiv, pentru celelalte culturi agricole.

    Te-ar mai putea interesa

    Plata subvenției APIA la motorină. Cuantumul per litru scade după reducerea accizei, bugetul crește Prognoza meteo pentru următoarele zile. Unde va ploua și unde vor fi temperaturi de 30-31 de grade Ajutorul de 15 euro pe familia de albine se transformă în ajutor de minimis. Legea, în Parlament Avansul APIA 2026. Ce șanse sunt ca fermierii să încaseze mai devreme prima tranșă din subvenții Raportul USDA pe septembrie. Cât porumb va recolta România în acest an – cifre în creștere

    Ultimele știri

    Fermierii moldoveni amenință cu proteste dacă TVA pe cereale și oleaginoase crește la 12% Prețul grâului DAP Constanța a scăzut în urma unei postări a președintelui american Donald Trump Două personalități marcante ale agrochimiei românești, comemorate la București de ASAS și USAMV Porumbul francez se îndreaptă spre cea mai slabă recoltă din ultimii 50 de ani Amendamentul care putea ieftini îngrășămintele a fost respins, dar s-a votat un fond de decarbonizare