• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Îngrășarea porcilor – cost furaje. Crescător: Cheltuim 2.400-2.900 de lei pentru a aduce un porc la 150 kg

    Roxana Dobre -

    Cât costă să îngrași un porc – prețul pentru îngrășarea unui porc. Care sunt costurile unui crescător care nu produce furaje sau alte materii prime necesare pentru hrana animalelor. Constantin Dorin Crețan, un cunoscut crescător de porci din Târgu Jiu, județul Gorj, a făcut un calcul amănunțit privind banii pe care îi cheltuie micii fermieri cu furajele și prețul care ar trebui să fie cerut pentru carnea de porc.

    Îngrășarea porcilor – preț, costuri. Constantin Dorin Crețan este un crescător de porci pentru consum și reproducție din Târgu Jiu care nu produce furajele și materia primă pentru animale. Acesta a făcut un calcul amănunțit privind cheltuielile pe care le suporta cu mâncarea pentru animalele din ferma sa, sume ce se ridică la 2.910 lei/tona de furaj brut.

    Cât costă să îngrași un porc: ”Vă prezint strict cheltuielile mele și nu vreau să duc în eroare pe nimeni și nici să descurajez pe cineva. Așadar vă prezint costurile de producție a furajului, în cazul meu cumpărând toată materia primă:
    50% porumb – 500 kilograme x 2 lei = 1000 lei
    15% grâu – 150 kilograme x 1.9 lei = 285 lei
    15% orz – 150 kilograme x 1.5 lei = 225 lei
    20% purina – 10 saci x 130 lei = 1300 lei
    25 kilograme calciu furajer = 100 lei
    Total: 2.910 lei/ TONA FURAJ BRUT”, a arătat crescătorul în calcul făcut pentru aprovizionarea mâncării pentru ferma sa.

    Acesta a precizat că suma este valabilă doar pentru hrana brută propriu-zisă, fără să fie incluse cheltuieli care presupun transport sau alte servicii. ”Aici nu includ cheltuieli transport furaj, măcinat, amestec etc.”, a punctat crescătorul de animale.

    Cât furaj trebuie să consume un porc cu un randament de circa 600 grame mediu pe zi

    Prețul pentru îngrășarea unui porc. Crescătorul de porci a arătat un calcul amănunțit privind consumul zilnic de furaje pentru un porc, și care sunt costurile pe zi cu asigurarea hranei pe cap de animal. Calculul este raportat la 210 zile, perioada calculată de crescător ca fiind cea mai potrivită pentru a aduce un porc la greutate de 150 de kilograme.

    ”La un randament de circa 600 grame mediu pe zi, un porc trebuie să consume aproximativ circa 4 kilograme furaj, ca atare avem un cost de 11,6 lei/ zi furaj pe porc. Să aducem un porc la 150 kilograme ne trebuie circa 210 zile aproximativ. Deci 11,6 x 210 = 2.436 lei/porc doar furaj. Daca cumpărăm purcelul să îl îngrășăm mai cheltuim 400-500 lei în plus în funcție de rasă, linie, buzunar sau zonă!”, a mai menționat Constantin Dorin Crețan.

    Prețul cărnii de porc îi nemulțumește pe crescători

    Crescătorul de porci mai arată în postarea sa că prețul pe care piața îl oferă nu acoperă cheltuielile fermierilor iar carnea venită din import la un preț mult mai mic sufocă micile afaceri care au mai rezistat după ce și virusulul Peste Porcine Africane (PPA) a pus în dificultate acest sector.

    ”Păi dacă noi cheltuim între 2.400-2.900 lei pentru a face un porc de 150 kg în viu întrebarea mea este, cu cât vindem, dacă pe mine mă costă doar furajul între 16-19 lei/kilogram porc în viu? Unde este matematica și logica? Nu uitați că nu am socotit munca pentru curățenie, apă, electricitate, tratamente, medicamente, veterinar, sau Doamne ferește să mai avem și pierderi. Fac această postare pentru cei care vând la 9-12 lei sau pentru cei ce vor să cumpere la aceste prețuri! Prețurile pentru cei ce produc cereale, îi rog pe dumnealor să le prezinte, dar să pună în calcul munca lor, uzura utilajelor sau pierderile când producția de cereale este mică!”, a mai punctat fermierul.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    APCPR: Prețul porcilor, în viu, la poarta fermei – 4,95 lei/kg. Costul real de producție – peste 6,5 lei/kg APIA a început autorizarea la plată pentru subvenția pe pârloagă. Primii 150.000 de fermieri, bani în conturi de marți Fermier amendat cu 6.000 de lei pentru că vindea animale la negru Cultivatorii de sfeclă de zahăr l-au convins pe Florin Barbu să accepte o nouă producție minimă pentru subvenția APIA Veste bună pentru fermierii care nu au încasat subvențiile de la APIA!

    Ultimele știri

    Adio subvenții APIA pe persoană fizică? Controale la stâne, amenzi și tăieri de bani Emil Dumitru, MADR: La schema pentru mieluțe, oierii eligibili trebuie să fie într-o formă de organizare, minim PFA După Mercosur, fermierii vor fi loviți de acordul cu Australia. Cote uriașe la importurile de carne Creșterea pragului de suprafață pentru subvențiile APIA. Sebastian Cernic: ”Banii să meagă către fermierii care fac valoare adăugată” Grâul din România, mai scump decât cel din Franța, Ucraina sau Rusia