Documentul care trebuie depus urgent la Primării de fermierii beneficiari de subvenții
Roxana Dobre -Fermierii care beneficiază de subvenții APIA pe suprafață au de respectat un termen urgent privind depunerea la Primăriile de care aparțin a unei înștiințări scrise. Documentul are dată-limită ziua de 15 noiembrie, inclusiv.
Data de 15 noiembrie, inclusiv, este ultima zi în care utilizatorii de terenuri cu destinație agricolă, înscriși în evidențele Agenției de Plăti şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu o cerere unică pentru campania 2022, pot depune înștiințări scrise la unitatea administrativ – teritorială pe a cărei rază teritorială se află terenul.
Înștiințarea (foto mai jos n.r) se depune pentru suprafețe cu culturi agricole înființate în primăvara acestui an, care au fost afectate foarte grav de secetă. Documentele prin care sunt înștiințate primăriile pot fi depuse în format fizic sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță, iar în urma acestora fermierii vor primi vizite în teren pentru constatarea calamităților.
Conform termenelor anunțate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole se întocmesc până cel târziu 30 noiembrie 2022 inclusiv, pentru culturile de primăvară. Mai departe, rapoartele de sinteză se întocmesc până cel târziu la data de 15 decembrie 2022 inclusiv, pentru același tip de culturi.
Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat, fermierii din zonele afectate de secetă pot să își desființeze culturile calamitate și nu vor avea probleme în încasarea subvenției APIA pe suprafață. Legislația în vigoare a fost modificată pentru a permite agricultorilor să elibereze mai devreme terenurile și să le pregătească pentru înființarea culturii următoare.
Despre acest subiect pe larg aici: Ordinul ”calamităților” – modificat pentru ca fermierii să nu piardă subvenția APIA dacă renunță la culturile afectate de secetă
Suprafață afectată de secetă a ajuns la 536.941 de hectare
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat luni că suprafața totală afectată de secetă comunicată până la această dată este de 536.941 ha, conform situației suprafețelor calamitate pentru culturile de toamnă la care s-a încheiat raportarea pe 30 august 2022 și pentru care s-au întocmit procese-verbale de constatare a pagubelor.
Potrivit MADR sunt 37 de judeţe care au raportat pagube din cauza secetei, astfel: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, zona municipiului Bucureşti, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.
MADR a precizat că principalele culturi de toamnă afectate sunt: orz, orzoaică, ovăz, secară 29.657 ha, grâu, triticale: 189.265 ha și rapiță: 26.745 ha.
În cazul culturilor de primăvară au fost raportate următoarele suprafețe: porumb 166.355 ha, floarea-soarelui: 86.917 ha, soia 12.091 ha și plante furajere 12.504 ha.