• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MADR – anunț urgent privind îngrășămintele comercializate fermierilor români

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Noi reguli pentru operatorii din piața fertilizanților. Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că pentru importul de produse fertilizante aceștia trebuie să obțină o autorizație – RO-FERTILIZANT. 

    Ministerul Agriculturii a anunțat printr-un comunicat că operatorii economici vor putea depune cereri pentru obţinerea autorizaţiei RO – FERTILIZANT, începând cu data intrării în vigoare a normelor metodologice prevăzute la articolul 15 din OUG 121/ 08.09.2022, privind stabilirea unor măsuri de punere la dispoziţie pe piaţă a unor produse fertilizante şi pentru modificarea Legii nr. 232/2010 privind regimul de import al mostrelor de îngrășăminte și al îngrășămintelor.

    Articolul citat de MADR prevede că Normele metodologice privind autorizarea produselor fertilizante cu RO-FERTILIZANT și modelul autorizațiilor se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului mediului, apelor și pădurilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitor a OUG 121/ 08.09.2022.

    Ordonanța 121/ 08.09.2022 mai prevede că autorizația RO-FERTILIZANT se eliberează în urma testărilor și cu respectarea regimului juridic al produselor fertilizante autorizate în condițiile pedoclimatice din România.

    Produse fertilizante – comercializare în acord cu noua legislație europeană în vigoare

    Ministerul menționează că adoptarea măsurilor legislative prevăzute în actul normativ va contribui la comercializarea produselor fertilizante pe teritoriul României în acord cu noua legislație europeană în vigoare.

    ”Măsurile propuse vor asigura, de asemenea, trasabilitatea produselor fertilizante comercializate în România și, totodată, vor proteja producătorii agricoli în vederea folosirii de produse de calitate și cu eficiență maximă pentru utilizarea în agricultură. Totodată, actul normativ reglementează și modalitatea de recunoaștere reciprocă a produselor fertilizante testate în alte state membre UE și asigură cadrul legal referitor la introducerea în țară a acestora”, se mai arată în textul citat.

    MADR face precizarea că, potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din OUG nr. 121/2022, cererile pentru obţinerea autorizaţiei RO-ÎNGRĂŞĂMÂNT depuse înainte de data publicării Ordonanței de urgență în Monitorul Oficial al României se soluționează potrivit legislaţiei în vigoare la data depunerii.

    ”În consecință, începând cu data de 8 septembrie 2022, doar operatorii economici care au obţinut după primul an de testare autorizaţia provizorie, pot depune cereri pentru continuarea testării în anul II, în vederea obținerii autorizaţiei definitive RO­ ÎNGRĂŞĂMÂNT”, se mai menționează în comunicat.

    Conform sursei citate, cererile se depun de către operatorii economici la Biroul unic din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

    Reamintim că pe 7 septembrie, Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență privind stabilirea unor măsuri aplicabile managementului produselor fertilizante, precum și pentru modificarea Legii nr. 232/2010 privind regimul de import al mostrelor de îngrășăminte și al îngrășămintelor.

    Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat o prevedere importantă OUG 121/2022 vizează aplicarea unor amenzi de pînă la 50.000 de lei pentru nereguli la comercializare.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor

    Ultimele știri

    Se mai ieftinește motorina? Payam Akbari, Agricover Commodities: O eventuală coborâre bruscă a prețului rămâne puțin probabilă Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Noul acord agricol cu ​​Marea Britanie vine cu oportunități pentru producătorii din UE Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Plățile pe care APIA le face astăzi către fermieri și banii virați în conturi!