• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • G4media.ro: Percheziții DNA în biroul directorului general ANPC!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Percheziții DNA în biroul directorului general ANPC. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează, miercuri, 19 octombrie, cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2018 – 2022, în legătură cu efectuarea unor controale la mai mulți agenți economici (producători, distribuitori și mari retaileri de produse alimentare și nealimentare).

    Din sursele publicației G4Media este vorba de biroul lui Paul Anghel, directorul general al instituției. Contactat de G4Media, Horia Constantinescu, președintele instituției nu a comentat situația.

    ”În cursul zilei de 19 octombrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții la o instituție publică situată în municipiul București”, a anunțat oficial Direcția Națională Anticorupție (DNA), miercuri, 19 octombrie.

    Paul Anghel, director general ANPC

    Protecția Consumatorului – reacție fulger după perchezițiile instrumentate de DNA

    Protecția Consumatorului a reacționa prompt miercuri, în urma perchezițiilor DNA la sediul instituției. Instituția a vorbit de ”toleranță zero la corupție” spunând că ”întregul personal al ANPC este la dispoziția DNA”.

    ”În legătură cu informațiile apărute în spațiul public, privind efectuarea unor cercetări de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, la sediul central al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), conducerea instituției nu face niciun fel de comentariu referitor la această situație. Totodată, ANPC reafirmă faptul că întreaga activitate a instituției se desfășoară sub semnul respectării prevederilor legale, integrității și toleranței zero față de corupție. În acest context, întregul personal al ANPC este la dispoziția DNA și oricăror alte instituții ale statului, oferind tot sprijinul în demersurile acestora de apărare a legalității și stabilire deplină a adevărului”, a transmis instituția printr-un comunicat.

    Te-ar mai putea interesa

    Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Tractorul Anului 2027. Au fost desemnate cele mai bune tractoare ale anului 2027! Lista câștigătorilor Urgent la APIA! Fermierii care trebuie să depună documente suplimentare ca să nu piardă subvenția! Conferința AGRI4FUTURE: Fermierii români, primii pe lista beneficiarilor îngrășămintelor produse la Azomureș Șefa ANM anunță o schimbare radicală a vremii. Ce se întâmplă cu temperaturile pe final de săptămână Protena a depășit pragul de 1 milion de tone de furaje produse la fabrica din Sânpaul, județul Mureș