• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avertizare ANM: Un val de aer rece lovește România. Sunt anunțate lapovițe și ninsori!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că vremea se va schimba brusc în următoarele zile. Dacă la munte deja temperaturile au început să scadă, de vineri – 11 noiembrie vremea începe să fie mai rece în toată țara, iar ploile își vor face apariția. Temperaturile minime vor scădea până la 1 grad Celsius în estul Transilvaniei și 11 grade Celsius pe litoral.

    Lapoviță și ninsori la munte începând de joi – 10 noiembrie

    Meteorologii avertizează că, începând de astăzi, joi – 10 noiembrie, la munte temperaturile vor scădea considerabil, iar caracteristice vor fi lapovița și ninsorile.

    Cu toate acestea, Administrația Națională de Meteorologie (ANM), a anunțat pentru vreme caldă pentru această dată, în general frumoasă, cu cer variabil.

    Nebulozitatea prezentă în prima parte a zilei în regiunile nord-vestice va determina pe arii restrânse ploi slabe, apoi se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării, iar ploi se vor semnala în Transilvania, în Maramureş, în Moldova, local în Oltenia şi pe suprafeţe mai mici în Banat, Crişana şi Muntenia.

    Meteorologii anunță că la altitudini în general de peste 1.800 m, trecător, vor fi şi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

    Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, unde la rafală se vor depăşi viteze de 55-60 km/h.

    Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 20 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade Celsius. Pe alocuri, mai ales la începutul zilei, va fi ceaţă, după cum a anunțat ANM.

    De vineri – 11 noiembrie, se vor înregistra temperaturi mai scăzute în toată țara

    Conform meteorologilor, de vineri – 11 noiembrie, în cea mai mare parte a ţării valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior, dar se vor situa uşor peste cele normale în cea de a doua decadă a lunii noiembrie.

    Cerul va fi variabil, cu înnorări şi temporar ploi în Muntenia, local în Oltenia, Dobrogea, Moldova, sud-vestul Transilvaniei, la munte şi izolat, posibil şi în restul teritoriului.

    Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că temperaturile maxime se vor încadra în general între 9 şi 17 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 1 grad în estul Transilvaniei şi 11 grade Celsius pe litoral. Mai ales dimineaţa şi noaptea, pe alocuri va fi ceaţă.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total

    Ultimele știri

    Franța face rezerve strategice de grâu, în timp ce România livrează 42% din grâul exportat de UE UE a cerut Ucrainei să reia controalele de siguranță a produselor, limitate din cauza războiului Transavia își reconfirmă poziția de lider al industriei cărnii de pui din România, cu două distincții naționale pentru performanță și investiții strategice Prețul verzei de Buzău cumpărată direct…din Buzău. Recolta de anul acesta este una bogată Fermierii care se gândesc să lase floarea-soarelui pe câmp până în primăvară