• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenție de 190 de euro la hectar timp de 12 ani. Cererile se depun online

    Roxana Dobre -

    Subvenție de 190 de euro la hectar, plătită timp de 12 ani. Condiții de eligibilitate pentru noua plată la hectar acordată pentru împăduriri, beneficiarii eligibili și perioada de depunere a cererilor sunt prevăzute într-un ordin ministerial publicat în Monitorul Oficial.

    Prin Ordinul 3.027/2022, al ministrului Mediului, Tánczos Barna, publicat în Monitorul Oficial, joi, 24 noiembrie, se aprobă Ghidul specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C2/I.1.A, pentru subinvestiția I.1.A „Sprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri”, investiția 1: Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane, schemă de ajutor de stat, componenta 2: Păduri și protecția biodiversității, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

    Document util: Anexa Ordinului 3.027/2022 al ministrului Mediului, Tánczos Barna  – Ghidul specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării 

    Subvenția de 190 euro la hectar. Beneficiari eligibili

    Beneficiar al finanțării poate fi orice deținător public sau privat de teren pretabil pentru împădurire, precum și formele asociative ale acestora. Aceștia pot fi:

    a. Deținători publici de teren pretabil pentru împădurire:

    b. Deținători privați de teren pretabil pentru împădurire:

    Ministerul Mediului  poate transmite solicitări de clarificări/completări asupra cererii de sprijin și/sau a anexelor la aceasta. În cazul în care, în urma verificării documentelor transmise de către solicitanți, există necorelări în cadrul cererii de sprijin și/sau între cererea de sprijin și documentele suport, ministerul poate solicita clarificări cu scopul ca documentațiile de contractare să fie corecte și corelate.

    Termenul maxim de răspuns la solicitarea de clarificări este de 5 zile lucrătoare. Se va avea în vedere încadrarea în termenul maxim estimat pentru finalizarea etapei de verificare. Pot fi depuse inclusiv documente care au fost emise ulterior depunerii cererii de sprijin. În cazul neprimirii clarificărilor/completărilor în termenul solicitat, proiectul se declară RESPINS.

    Subvenția de 190 euro la hectar. Condiții de eligibilitate

    Pentru a fi eligibili în cadrul schemei, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate la momentul depunerii cererii de sprijin:

    În cadrul schemei nu sunt eligibili solicitanții care se află, după caz, în una din următoarele situații:

    Următoarele activități nu vor fi considerate eligibile:

    Subvenția de 190 euro la hectar. Ce terenuri sunt eligibile pentru împădurire și perdele forestiere

    Beneficiarii schemei sunt deţinătorii publici şi privaţi de terenuri pretabile pentru împădurire, precum și formelor asociative ale acestora, în vederea împăduririi terenurilor deținute. În această categorie se află orice suprafață de teren agricol din categoriile de folosință teren arabil, pajiști permanente și culturi permanente și care poate fi împădurită, conform prevederilor unui proiect tehnic întocmit special în acest scop.

    Schema vizează înființarea următoarelor tipuri de plantaţii forestiere pe terenuri agricole:

    a) trupuri de pădure, adică suprafațe de teren care se întind pe cel puțin 0,5 ha, cu arbori mai înalți de 5 m la maturitate în condiții normale de vegetație și cu un grad de acoperire a solului (consistență) de peste 10%;
    b) perdele forestiere de protecție, adică formațiuni cu vegetație forestieră ce acoperă minimum 0,1 ha, amplasată la o anumită distanță una față de alta sau față de un obiectiv, cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători și/sau pentru ameliorarea climatică, economică și estetico-sanitară a terenurilor. În categoria perdelelor de protecție se încadrează și cordoanele forestiere;

    Schema de ajutor de stat are la baza prevederile secțiunii 2.1.1 Ajutoare pentru împădurirea și crearea de suprafețe împădurite din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014 – 2020, cu modificările și completările ulterioare.

    Implementarea schemei de ajutor de stat se face prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), iar verificarea modului de implementare se efectuează prin gărzile forestiere (GF).

    Condiția esențială ca un teren să fie eligibil în cadrul schemei, este ca terenul respectiv să fie pretabil pentru împădurire. Pretabilitatea unui teren pentru împădurire se consideră a fi îndeplinită dacă terenul respectiv a fost inclus într-un proiect tehnic prin care a fost stabilită o soluție tehnică de împădurire și are o suprafaţă de cel puţin 0,5 ha în cazul trupurilor de pădure sau perdele forestiere de protecţie cu o suprafaţă de cel puţin 0,1 ha.

    Terenurile propuse pentru împădurire trebuie să fie situate în zone expuse/vulnerabile la riscuri climatice. Acest aspect va fi avut în vedere și asumat de către solicitant la momentul introducerii în aplicație a conturului suprafeței care ulterior va fi justificat de către proiectant în cadrul proiectului tehnic.

    Subvenție pentru fermieri. Cheltuieli eligibile

    Sprijinul financiar se acordă sub forma unor costuri standard, cu valoare fixă, care acoperă următoarele costuri eligibile:

    a) costurile standard aferente elaborării proiectului tehnic de împăduriri, care cuprinde și costurile necesare emiterii tuturor avizelor legale;
    b) costurile standard aferente împrejmuirii plantației forestiere:
    c) costurile standard aferente lucrărilor de înființare a plantației, defalcate pe tipuri de împăduriri (trupuri de pădure sau perdele forestiere de protecție), unități de relief (câmpie, deal, munte) și specii de bază, conform proiectului tehnic. În aceste costuri sunt incluse și lucrările de pregătire a terenului, care se execută anterior plantării;
    d) costurile standard aferente lucrărilor de întreținere a plantației, defalcate pe tipuri de împăduriri, unități de relief (câmpie, deal, munte) și specii de bază, acordate anual până la finalizarea perioadei prevăzute a se efectua lucrări. Dacă perioada depășește termenul final de aplicare a schemei, plățile se vor efectua în continuare de către MMAP, conform prevederilor OUG nr. 35/2022 pentru aprobarea măsurilor necesare realizării campaniei naţionale de împădurire şi reîmpădurire prevăzute în Planul naţional de redresare şi rezilienţă.Perioada în care se efectuează lucrările de întreținere a plantației, precum și tipul lucrărilor necesare sunt stabilite în cadrul proiectului tehnic de împădurire;
    e) costurile standard aferente compensațiilor pentru acoperirea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi terenurilor agricole, acordate pentru o perioadă de 12 ani, începând cu anul de înființare a plantației, numai pentru terenurile incluse în blocurile fizice identificate în LPIS (Land Parcel Identification System = Sistemul de identificare a parcelelor agricole);
    f) dacă este cazul, costurile pentru refacerea plantației în situația apariției unui eveniment produs de factori biotici sau abiotici.

    Subvenție nouă pentru fermieri. Ce tip de terenuri sunt neeligibile

    Nu pot fi eligibile următoarele terenuri:

    Subvenție nouă pentru fermieri. Când se depun cererile

    Pentru Investiția 1, Schema de ajutor de stat ”Sprijin pentru investiții în noi suprafeţe ocupate de păduri” se lansează o sesiune continuă de depunere de proiecte (PNRR/2022/C2/I.1.A). Sesiunea va fi de tip apel deschis pentru toți solicitanții eligibili, pe principiul „primul venit, primul servit” în limita bugetului maxim eligibil alocat, respectiv până la epuizarea alocării financiare totale, dar nu mai târziu de 23 ianuarie 2026.

    Proiectele se vor depune prin intermediul aplicației electronice: https://impaduriripnrr.mmap.ro/

    Calendarul depunerii de cereri de sprijin este următorul:

    În cazul în care cererea va fi depusă în anul 2026, este obligatoriu ca încheierea contractului de finanțare să poată fi efectuată până la data de 28 februarie 2026, în caz contrar finanțarea nu mai poate fi acordată prin prezenta schemă de sprijin.

    Termenul maxim estimat pentru finalizarea verificării unei cereri de sprijin este de 30 zile de la data depunerii.

    Subvenția de 190 euro la hectar. Ce sume sunt disponibile

    Alocarea financiară totala acordată prin PNRR, pentru lucrările destinate pentru noi suprafete ocupate de păduri în cadrul Investiției I1- Subinvestiția C2/I1/S/1.A – Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite în cadrul prezentului Ghid specific este de 500.000.000 euro echivalentul a 2.474.550.000 lei. Cursul valutar utilizat este cursul InforEuro aferent lunii octombrie 2022 de
    1 euro = 4.9481 lei, valabil la data de 31.10.2022.

    Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA. Pentru toate contractele de finanțare aflate în derulare la data de 30 iunie 2026, la care au fost efectuate cel puțin lucrările de instalare a plantațiilor, finanțarea va fi continuată în conformitate cu prevederile OUG nr.35/2022 , până la finalizarea lucrărilor prevăzute în proiecte.

    Indicatorii apelului de proiecte: Suprafața nou împădurită(trupuri de pădure (ha)+perdele forestiere (ha). Calendarul propus pentru Investiția 1. Campania națională de împădurire și reîmpădurire prin PNRR menționează realizarea a cel puțin 25.000 ha suprafețe noi de teren împădurite sau reîmpădurite până la 31.12.2023, iar până la 30.06.2026 realizarea a 56.000 ha suprafețe noi de teren împădurite sau reîmpădurite.

    Subvenți împăduriri. Valoarea maximă a sprijinului/ valoarea costurilor standard

    Costul standard aferent elaborării proiectului tehnic de împădurire este calculat în baza formulei: Cost elaborare proiect tehnic de împădurire = VB + S x VM x 2% unde: VB = costul minim necesar pentru elaborarea unui proiect de împădurire pe suprafaţa minimă admisă – 1700 (euro).

    S (ha) = suprafaţa totală solicitată a fi împădurită în baza prezentei scheme
    VM (euro) = costul mediu naţional de împădurire a unui hectar de teren pretabil pentru împădurire, aferent lucrărilor de înfiinţare şi întreţinere a plantaţiilor – 21.950 (euro)

    Subvenția de 190 euro la hectar. Plată anuală de la APIA

    Pentru suprafețe împădurite beneficiarii primesc anual o plată pentru pierderea de venit agricol care are un cuantum anual de 190 euro/ha și va fi plătită odată cu costurile standard de întreținere doar pentru terenurile agricole împădurite care au beneficiat de plăți ale subvențiilor prin APIA. Durata de plată a acestei sume este de 12 ani după înființarea plantației.

    După realizarea stării de masiv a plantației, plata se va efectua în cursul trimestrului 4 al fiecărui an calendaristic, pe baza confirmării menținerii plantației pe amplasamentul respectiv. Pentru suprafețele care nu au beneficiat de plăți pe suprafață de la APIA (nu au fost declarate în ultimele 12 luni calendaristice la APIA sau au fost declarate dar nu au fost respectate normele privind ecocondiţionalitatea), nu se va putea acorda compensația privind pierderea de venit agricol. În cazul în care pe suprafața prevăzută într-un proiect tehnic se regăsesc ambele situații, compensația privind pierderea de venit agricol va fi calculată și acordată doar pentru suprafețele pentru care au beneficiat de plăți de la APIA parte din totalul suprafeței.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa cerealelor. Creșteri de preț la grâu, porumb și rapiță Când se seamănă semințele de roșii MADR lansează programul „Un tractor pe fermă” pentru fermierii până în 400 de hectare

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte