• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PRO AGRO și AFF – adresă comună! Au cerut retragerea OUG ”Pesticide” și reluarea consultărilor cu toate organizațiile profesionale

    agrointeligenta.ro -

    Federația Naționlă PRO AGRO și Asociația Forța Fermierilor au depus o adresă oficială la Ministerul Agriculturii prin care solicită retragerea din dezbaterea publică a proiectului de Ordonanță de Urgență privind comercializarea și utilizarea pesticidelor. Mai mult, cele două organizații solicită reluarea consultărilor cu toate organizațiile profesionale, în vederea elaborării unui act normativ care să răspundă nevoilor pieței, dar și ale fermierilor. Totodată, PRO AGRO și AFF cer clarificări privind mai multe aspecte sensibile prevăzute de proiectul pus în dezbatere de MADR.

    În această dimineață, Federația Națională PRO AGRO și Asociația Forța Fermierilor au depus o adresă comună la Ministerul Agriculturii. Documentul înregistrat la MADR cu nr. 65562/28.11.2022 și asumat de cele două organizații vizează Proiectul de act normativ intitulat Ordonanță de urgență a Guvernului privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea și prestarea de servicii cu produse de protecție a plantelor pe teritoriul României.

    Vă redăm, integral, conținutul adresei comune PRO AGRO – AFF:

    Având în vedere faptul că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în calitate de inițiator, a lansat în dezbatere publică Proiectul de act normativ intitulat Ordonanță de urgență a Guvernului privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea și prestarea de servicii cu produse de protecție a plantelor pe teritoriul României, prin care se dorește abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea și utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor în agricultură și silvicultură, cu modificările și completările ulterioare, Federația Națională PRO AGRO împreună cu Asociația Forța Fermierilor vă transmite următoarele:

    I. SOLICITĂRI:
    1. Retragerea din dezbaterea publică a Proiectul de act normativ intitulat Ordonanță de urgență a Guvernului privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea și prestarea de servicii cu produse de protecție a plantelor pe teritoriul României.
    2. Reluarea consultărilor cu toate organizațiile profesionale în vederea (re)elaborării proiectului de act normativ amintit mai sus.
    3. Preluarea procesului de elaborare și consultare sub directa coordonare a dlui. Ministru.
    4. Redefinirea sintagmelor „uz profesional” și „uz neprofesional”, altfel decât s-a făcut până acum (fie în proiectul de act normativ prin care se vrea abrogarea OG 4/1995, fie în clarificările ulterioare pe acest subiect), pentru a nu mai genera confuzie.

    În zona utilizării produselor de protecție a plantelor este nevoie de o legislație simplă, clară, în acord cu legislația europeană, care să fie înțeleasă complet de către toți fermierii, care poate să fie aplicată corect de către autoritățile publice, care să nu lase loc de interpretări în procesul de aplicarea a acesteia.

    Actualul text al proiectului de ordonanță de urgență prin care se reglementează activitățile desfășurate cu produse de protecție a plantelor nu răspunde, din păcate, principiilor și obiectivelor enunțate mai sus.

    Proiectul introduce o ,,clasificare a produselor de protecție a plantelor în două categorii, după cum urmează:
    • produse pentru uz profesional, clasificate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 (…),
    • produse pentru uz neprofesional (…).”
    Astfel, analizând Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 constatăm faptul că termenul / sintagma:
    • „profesional” este menționat de 2 ori,
    • „uz profesional” nu este menționat niciodată,
    • „neprofesional” nu este menționat niciodată,
    • „uz neprofesional” nu este menționat niciodată.

    În consecință, sintagma de „uz profesional” nu este definită nicăieri, în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, ca utilizare a unor produse, foarte puține, extrem de toxice și periculoase. Și că utilizarea tuturor celorlalte produse înseamnă „uz neprofesional”.
    Însă, dacă totuși, se dorește introducerea unor noi termeni / sintagme, acestea ar trebui definite pentru o înțelegere corespunzătoare și pentru a nu lăsa loc de interpretare.

    Dacă se dorește o nouă categorisire a produselor de protecție a plantelor, chiar dacă nu este menționată în mod explicit în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, ar trebui să fie menționate pentru fiecare categorie în parte, grupele/clasele de toxicitate care sunt incluse în acestea.

    Mai mult de atât, OG 4/1995, care se vrea să fie abrogată prin această nouă propunere, conține „Definirea termenilor de specialitate utilizați în prezenta ordonanță” unde erau definiți clar toți termenii de specialitate utilizați, precum sintagma „uz fitosanitar”. Însă, în Capitolul II – Definiții din prezentul Proiectul de act normativ intitulat Ordonanță de urgență a Guvernului privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea și prestarea de servicii cu produse de protecție a plantelor pe teritoriul României, aflat în dezbatere publică, nu sunt definiți clar toți termenii de specialitate utilizați, precum omiterea definirii sintagmelor „uz profesional” / „uz neprofesional” dar și a altor termeni de specialitate utilizați.

    Analizând legislația națională din punct de vedere al sintagmelor care includ termenul „uz” se constată următoarele:

    • OG 4/1995:
    – „uz fitosanitar”: este menționat de 102 ori;
    – „uz profesional” nu este menționat niciodată,
    – „uz neprofesional” nu este menționat niciodată.

    • Proiectul de act normativ prin care se vrea abrogarea OG 4/1995:
    – „uz fitosanitar”: este menționat de 2 ori, atunci când se face referire la abrogarea OG 4/1995.
    – „uz profesional” este menționat de 16 ori,
    – „uz neprofesional” este menționat de 6 ori.

    Astfel, având în vedere analiza, din punct de vedere al termenilor / sintagmelor, asupra legislației europeane și naționale coroborate cu termenii / sintagmele introduse în proiectul de act normativ prin care se vrea abrogarea OG 4/1995, reiese în evidență, în mod clar, faptul că s-a dorit o schimbare de formă care de fapt ascunde o modificare de fond, care lasă loc de interpretare în mod voit.

    În consecință, este evident, deși s-au adus în discuție doar o parte din argumente, că textul propunerii este unul care creează confuzii, punând toți actorii implicați în dificultate, creând confuzie și multe interpretări, dovedind și o comunicare deficitară pe acest subiect.

    De aceea, vă rugăm să luați în considerare cele patru solicitări menționate anterior.

    II. SOLICITĂRI DE CLARIFICARE:

    1. Cine a solicitat introducere articolului 12, alin. 1, în Proiectul de act normativ intitulat Ordonanță de urgență a Guvernului privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea și prestarea de servicii cu produse de protecție a plantelor pe teritoriul României?

    „Art. 12 (1) Prin excepție de la art. 11, termenul de valabilitate al unui produs de protecție a plantelor poate fi prelungit în vederea utilizării acestuia, numai în următoarea campanie agricolă, dar nu mai mult de 12 luni de la data expirării termenului de valabilitate, pe baza unui buletin de analiză eliberat de un laborator acreditat, la solicitarea deținătorului produsului aflat în stoc.”

    2. Cine a solicitat introducere articolului 34, în Proiectul de act normativ intitulat Ordonanță de urgență a Guvernului privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea și prestarea de servicii cu produse de protecție a plantelor pe teritoriul României?

    „Art. 34 În fitofarmacii se comercializează produsele de protecție a plantelor în ambalaje de maximum 1 kg sau 1 l. ”

    3. S-a elaborat un studiu de impact, având în vedere prevederile din Cap. XII – Dispoziții finale și tranzitorii, asupra activității autorităților competente dar și a activității fermierilor?

    4. De ce nu s-a abordat și reglementarea comercializării produselor de protecție a plantelor în mediul online, având în vedere propunerea Proiectului de act normativ intitulat Ordonanță de urgență a Guvernului privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea și prestarea de servicii cu produse de protecție a plantelor pe teritoriul României?


    Te-ar mai putea interesa

    Schimbare majoră în ferma lui Sorin Mănoiu, unul dintre cei mai cunoscuți cultivatori de cartofi din România Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești MADR a făcut plata. De mâine se achită fermierilor subvenția de 200 euro pe hectar

    Ultimele știri

    Subvenții APIA. Fermierii de pe lista de plăți de dinainte de Crăciun Alertă meteo de ninsori! Județele unde ninge înainte de Crăciun Rusia și-a stabilit cotele de export la cereale pentru 2025. La porumb e jale!