• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii – chemați de urgență la APIA pentru subvenția la motorină

    Roxana Dobre -

    Ajutor de stat pentru fermieri, lista documentelor care trebuie depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)! Fermierii care vor să încaseze un ajutor de stat importanta care se achită trimestrial prin APIA trebuie să depună în cursul lunii decembrie o serie de documente obligatorii.

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat marți, 29 noiembrie, că în cursul lunii decembrie 2022 se depun Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2023, la centrele judeţene ale APIA pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat sau unde au fost depuse cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă.

    Cine beneficiază de acciza la motorină în 2023

    APIA a transmis și care este lista beneficiarilor pentru subvenția pe care fermierii o primesc pentru fiecare litru de motorină utilizat la lucrările agricole, în fermele de animale sau pentru sectorul apicol.

    Beneficiari:

    a) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;
    b) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;
    c) organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, aşa cum sunt definite în Legea îmbunătăţirilor funciare nr.138 / 2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.

    APIA precizează că persoanele fizice pot fi acceptate ca potențiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare.

    Ce condiții trebuie să respecte fermierii pentru subvenția la motorină

    Condițiile de acordare în funcţie de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare în care îşi desfăşoară activitatea sunt:

    a) să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să deţină ID fermier);
    b) să fie înscrişi în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, după caz;
    c) să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spațiile protejate (sere și solarii), precum și cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
    d) să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
    e) suprafeţele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha,iar în cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei,pepinierelor, arbuștilor fructiferi, suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha și/sau după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legume cultivate în sere și solare, pentru care se acordă schema de sprijin cuplat, suprafața minimă a exploatației este de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelei este de 0,03 ha. Prin excepție, pentru ciuperci sa iau în considerare suprafețele din adeverințele emise de primării.
    f) să exploateze/să deţină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat;
    g) să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice.

    Lista documentelor pentru acciza la motorină pentru anul 2023

    Cererea de acord prealabil se depune însoţită de următoarele documente:

    a) copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;
    b) adeverinţă eliberată de Primarie cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate /cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
    c) adeverinţă eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;
    d) situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat și/sau producția de ciuperci estimată;
    e) copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
    f) situația privind calculul efectivului rulat /mediu estimat anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar ;
    g) dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz;
    h) copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz;
    i) cantitățile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri funciare;
    j) angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr.44/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului anexa 5 din ordin.

    APIA mai precizează că acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către centrele APIA judeţene, în termen de cel mult 20 zile lucrătoare de la data limită de depunere a cererii de acord.

    Documentele necesare depunerii cererilor de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2023 sunt publicate pe site-ul Agenției, secțiunea Formulare (http://www.apia.org.ro/ro/formulare1386829353).


    Te-ar mai putea interesa

    Cultură profitabilă pentru micii fermieri. Se obțin 4-5 tone/ha și kilogramul se vinde cu 35-40 de lei Un fermier este acuzat că s-a „jucat cu genetica” și a creat oi uriașe pentru vânătoare Hurlupi la prun: cauze ale bolii, combatere

    Ultimele știri

    Depozitarea în silobag – prețul calculat per tona de cereale Nina Horvath, fermieră: Prima decizie pentru un crescător de Angus – fac producție sau reproducție? Nou val de ploi torențiale și grindină. Județele sub alertă de inundații