• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANSVSA: Maxim 15 porci. Reguli noi pentru țăranii care cresc porci în gospodărie

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Maxim 15 porci, obligație de a întregistrare în SNIIA  – Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor, și măsuri de biosecurittate în exploatațiile nonprofesionale. Un proiect de act normativ în acest sens a fost elaborat de către ANSVSA.

    Conform proiectului de hotărâre de guvern, micii crescători de porci vor avea de respectat o serie de reguli dacă vor își păstreze animalele.

    Obligațiile operatorilor care dețin porcine, conform proiectului de HG:
    (1) Operatorul are obligația de a solicita înregistrarea exploataţiei în SNIIA.
    (2) Operatorul are obligația de a solicita identificarea porcinelor și înregistrarea acestora în Baza Națională de Date, componentă a SNIIA, precum și a tuturor mișcărilor și evenimentelor care au loc în exploatație cu privire la porcine, conform prevederilor sanitar-veterinare în vigoare.
    (3) Operatorul are obligația respectării cerinţei de a achiziţiona porcine vii numai dacă sunt identificate conform cerinţelor legale în vigoare şi dacă sunt însoţite de documentele prevăzute de legislația în vigoare.
    (4) Operatorul are obligația să solicite înregistrarea în Baza Națională de Date a porcinelor cumpărate, în termenul prevăzut de legislația în vigoare.
    (5) Operatorii au obligaţia respectării următoarelor cerinţe minime de biosecuritate pentru exploatațiile nonprofesionale:
    a) să deţină porcinele în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcinele deținute din alte exploataţii sau cu porci sălbatici;
    b) să ofere facilități pentru persoana care lucrează cu porcinele în vederea schimbării încălțămintei la intrarea și ieșirea în/din adăpostul porcinelor și spălarea mâinilor;
    c) să amenajeze dezinfectoare pentru încălțăminte, atât la intrarea, cât și la ieșirea din adăpost;
    d) să nu intre în adăpostul de porcine, timp de 48 ore, dacă participă la activități de vânătoare;
    e) să notifice medicul veterinar de liberă practică împuternicit /medicul veterinar oficial cu privire la:
    1. orice modificare a stării de sănătate a porcinelor;
    2. orice sacrificare de urgență efectuată în exploatație, precum și orice modificare constatată la nivelul carcasei şi/sau organelor;
    3. orice mortalitate apărută la porcinele pe care le deţine în exploataţie în termen de maximum 24 de ore;
    f) echipamentele, ustensilele utilizate la îngrijirea porcinelor din exploatație să fie folosite exclusiv acestei activități;
    g) să fie evitate sau excluse vizitele nejustificate ale unor persoane străine/neavizate la nivelul adăpostului porcinelor;
    i) să dețină maxim 15 porcine;
    j) să nu dețină în exploatație masculi necastrați în vârstă de peste patru luni;
    k) să notifice medicului veterinar de liberă practică împuternicit deținerea de scroafe pentru însămânțare artificială în vederea luării în evidență de către acesta.

    ”Procedura de notificare și înregistrare a scroafelor pentru reproducție din exploatațiile nonprofesionale se stabilește prin ordin comun al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale în termen de 45 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, se arată în proiectul ANSVSA.

    Proiectul de HG nu este încă în vigoare și el trebuie aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial pentru a-și produce efectele.

    Te-ar mai putea interesa

    Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra” Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” Avans APIA 2026. Listă nouă, cu încă 100.000 de fermieri, de astăzi la plata primei tranșe din subvenții APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri

    Ultimele știri

    Ucraina ”împinge” spre România cantități uriașe de ulei de floarea-soarelui, rapiță și soia Șeful ANSVSA a dat startul vaccinării oilor. Centrele de colectare și fermele mari sunt primele pe listă Șeful ANSVSA a recepționat primele doze de vaccin pentru oi și capre: ”Va ajunge în județele critice” Virusul Shamonda a trecut de la bovine la oameni și s-a înregistrat oficial primul deces Fermierii din R. Moldova cer prelungirea licențierii pentru cerealele din Ucraina: ”Ne așteaptă catastrofa”