• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Europarlamentarul Dan Motreanu a anunțat ce fonduri europene se pot accesa pentru satele cu peste 2.000 de locuitori

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Bani pentru satele românești, prin finanțare directă din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Eurodeputatul Dan Motreanu a anunțat că se pot obține până la 73.792.500 de lei pentru un proiect, fonduri europene pentru apă și canalizare.

    Dan Motreanu a anunțat pe pagina sa de Facebook că a fost lansat apelul de proiecte pentru extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori. Potrivit oficialului european, proiectele vor fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), suma alocată fiind de 3,8 miliarde de lei.

    Beneficiarii acestei măsuri sunt Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) și/sau asociațiile acestora (ADI), Operatorii Regionali (OR)/ Operatorii Locali (OL) din sectorul de apă/apă uzată, Parteneriate între tipurile de solicitanți menționați anterior.

    Prin intermediul acestei investiții sunt vizate activități necesare pentru extinderea rețelelor de distribuție apă și a rețelelor de canalizare în aglomerările mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți (l.e), prioritizate prin Planul de accelerare a conformării cu Directivele europene, respectiv extinderea rețelelor existente de distribuție a apei, extinderea rețelelor existente de colectare a apelor uzate.

    Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 73.792.500 lei, iar costul unitar este de 1.074.418,80 lei/km, fără TVA, pentru investiții în rețele de apă uzată și de 719.476,88 lei/km fără TVA, pentru investiții în rețele de alimentare cu apă.

    Apelul de finanțare este de tip competitiv, deschis până la 21.02.2023, ora 10:00, pentru toți beneficiarii eligibili, cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare, în limita plafonului de depunere din anunțul de lansare, pe baza de criterii de selecție și cu prag de calitate prestabilit.

    Pentru primele 72 de ore de la lansarea apelului nu se aplică plafonul de depunere.

    Ca urmare a implementării acestei investiții, vor fi realizate/realizați:
    – 400 km de rețele de distribuție a apei vor fi construite și operaționalizate în localități aflate în aglomerările prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene și în conformitate cu modificările aduse Legii nr. 241/2006, până la 30 septembrie 2024;
    – 1.600 km de rețele de distribuție a apei vor fi construite și operaționalizate în localități aflate în aglomerările prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene și în conformitate cu modificările aduse Legii nr. 241/2006, până la 30 iunie 2026;
    – 300 km de rețele de canalizare vor fi construite și operaționalizate în aglomerări mai mari de 2 000 de locuitori echivalenți, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene și în conformitate cu modificările aduse Legii nr. 241/2006, până la 30 septembrie 2024;
    cel puțin 2.500 km de rețele de canalizare vor fi construite și operaționalizate în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți, până la 30 iunie 2026.

    Te-ar mai putea interesa

    Cel mai mare producător agricol din UE, îngenuncheat de secetă. Tanczos: Francezii ne-au cerut cereale pentru furajarea animalelor ANSVSA – acorduri bilaterale pentru exportul de oi în șase țări. Tanczos Barna: ”Alte șase-șapte sunt în curs de negociere” Fermierul Gabriel Pavel a trecut la fertilizarea lichidă cu azot: ”Am schimbat doar duzele mașinii de stropit” Prognoza meteo pentru următoarele zile. Unde va ploua și unde vor fi temperaturi de 30-31 de grade Raportul USDA pe septembrie. Cât porumb va recolta România în acest an – cifre în creștere

    Ultimele știri

    Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge UE a pierdut o cincime din recolta de porumb. Cum arată piața agricolă la mijlocul lunii septembrie ANSVSA celebrează 60 de ani de excelență în medicina veterinară alături de IDSA, comunitatea științifică națională și internațională Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României”