• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Calendar fonduri europene AFIR 2023. Directorul George Chiriță – anunț despre lansarea noilor măsuri de finanțare

    Roxana Dobre -

    Calendarul noilor măsuri finanțate din fonduri europene va fi disponibil pentru fermieri de la jumătatea anului viitor. O veste bună pentru producătorii agricoli este că prin Planul Național Strategic (PNS) vor fi alocate sume importante și pentru măsuri noi pe care fermierii le vor putea accesa din 2023.

    George Chiriță, Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a anunțat pentru emisiunea Agrostrategia, o coproducție TVR și Agrointeligența – AGROINTEL.RO, când vor afla fermierii calendarul pentru anul 2023.

    ”La jumătatea anului viitor o să intre noile măsuri și în funcție de calendarul pe care noi o să-l facem la începutul anului o să venim și o să vă prezentăm și o să prezentăm beneficiarilor, solicitanților noștri, măsurile. Calendarul precis o să-l afle beneficiarii imediat după primele luni ale anului viitor”, a explicat șeful AFIR.

    Măsurile pentru instalarea tinerilor fermierilor și fermele mici primesc sume mai mari

    Două măsuri importante care urmează să fie implementate în PNS, măsura pentru Investiții în fermele mici și Instalarea tinerilor fermieri, vor primi sume mai mari în noul exercițiu financiar. O altă schemă extrem de așteptată de fermieri, introdusă la solicitarea Asociației Forța Fermierilor, este măsura dedicată pentru achiziția de utilaje, echipamente agricole pentru care fermierii vor avea la dispoziție 207 milioane de euro.

    ”Aceste măsuri au fost și o să fie de interes, dar sumele o să fie substanțial mărite. Pot să vă dau câteva date concrete. Dacă până acum măsurile acestea pentru tineri fermieri și pentru dezvoltarea fermelor aveau o sumă mai mică, deja avem niște sume la care putem să ne referim punctual. Pentru dezvoltarea fermei avem în vedere să alocăm 907 milioane de euro, pentru măsurile dedicate tinerilor fermieri avem 420 milioane de euro dar avem și pentru depozitare și procesare 375 milioane de euro. (…) Dar trebuie să ținem cont că vom muta accentul de la conformitate efectiv către performanță. În mare măsură noi accentuăm și am ținut cont de maturitatea la care fermierii, procesatorii, antreprenorii, chiar și autoritățile publice au ajuns la acest moment privind accesarea fondurilor europene nerambursabile. (…) Dacă în SAPARD am fost copii, în primele programe naționale de dezvoltare rurală am crescut, acum am ajuns la vârsta maturității. Suntem la o vârstă la care trebuie să fim maturi, să știm foarte bine și fiecare solicitant al nostru trebuie să știe foarte bine de câți bani are nevoie și ce trebuie să facă cu ei. Noi vrem să extindem puțin alocările pe care le facem prin Planul Național Strategic (PNS)”, a mai spus George Chiriță.

    Măsuri noi pentru hamei, floricultură, perdele forestiere, plante aromatice și medicinale

    Directorul general al AFIR a vorbit și despre măsurile noi pe care fermierii le vor putea accesa de anul viitor, de la cultivarea hameiului, la perdele forestiere și investiții în floricultură.

    ”Dacă am avut până acum cele două componente pe care le-am specificat pentru tineri fermieri, pentru dezvoltarea fermei, am inclus în acest nou PNS investițiile în sectorul de hamei, în floricultură, în plante aromatice și medicinale și în tehnologii forestiere care îmbunătățesc reziliența și valoarea de mediu. Chiar și perdelele forestiere vor putea fi finanțate și este un lucru extraordinar, pentru că acestea sunt măsuri de mediu care trebuie aplicate în viitorul cel mai apropiat al măsurilor din Planul Național Strategic”, a mai explicat șeful AFIR.

    Sumele care vor putea fi accesate de fermieri

    Conform lui George Chiriță, banii pentru fermieri și alți beneficiari de fonduri europene însumează 5,68 miliarde de euro alocare publică, din care finanțarea care provine de la Uniunea Europeană, prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADER), este de 4 ,84 miliarde de euro.

    ”Trebuie să recunoaștem că sunt bani mai puțini decât am avut disponibili la ultimul Program Național de Dezvoltare Rurală. Dar vreau să clarific un lucru, și anume că am avut la dispoziție 3, 18 miliarde de euro în perioada de tranziție 2021-2022 și făcând acum ca și un rezultat acești bani se raportează tot în actualul PNS. Doar că acești bani sunt deja angajați în proiectele depuse în ultimii 2 ani”, a adus clarificări directorul general al AFIR.

    Ce măsuri vor fi populare în noul PNS 

    Șeful AFIR a menționat că măsurile care vor fi cele mai accesate de fermieri rămân în continuare cele dedicate tinerilor fermieri și dezvoltarea exploatațiilor dar George Chiriță prognozează că și noile măsuri vor fi de interes.

    ”Cred că în continuare, măsurile pentru tinerii fermieri și pentru dezvoltarea fermelor o să fie măsurile cele mai populare, dar am așa, și ca ambiție personală și ca punct spre un alt nivel la care trebuie să trecem, și micile componente pe care le-am adăugat acum. Pentru că din experiența care am avut-o și oamenii au venit către noi și către aceste zone. Sunt lucruri noi, sunt lucruri care unii dintre ei au început timid să le facă cu pași mici, dar cu banii efectiv ai lor și au văzut că s-a dezvoltat această activitate și au nevoie de bani europeni ca să facă în așa fel încât să treacă și la o procesare, chiar dacă la început a fost mai timidă și la niște spații de depozitare”, a conchis George Chiriță.

    Emisiunea AgroStrategia se difuzează de luni până joi, pe TVR 1, de la ora 10:00 și este o coproducție TVR și Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Agrostrategia – TVR 1. Invitat: George Chiriță, Director General AFIR (29.12.2022)


    Te-ar mai putea interesa

    Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului