• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un primar și-a tăiat din salariu ca să aibă bani pentru investiții în comună

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Un primar a scăzut salariile din primărie, inclusiv pe al lui, ca să aibă bani de proiecte și investiții pentru comuna pe care o conduce. Anunțul pentru comunitate a fost făcut de primar chiar pe pagina sa de Facebook.

    Primarul comunei Gura Văii din județul Bacău a decis să scadă salariile, inclusiv pe al său, pentru a avea fonduri pentru cofinanțarea proiectelor cu bani europeni. Măsura de aplică din acest an iar angajații primăriei vor avea salarii diminuate, după ce Consiliul Local a a aprobat o inițiativă a primarului localității. Primarul Silviu Tinei și-a diminuat indemnizația, cu 20%, la fel ca viceprimarul.

    ”Vremurile grele cer măsuri disperate dar tot ele ”dau naștere la oameni puternici” spun câteva vorbe înțelepte din popor. Conștient fiind de investițiile pe care le avem de cofinanțat din bugetul anului 2023 și de responsabilitatea derulării unui număr impresionant de obiective, împreună cu domnul viceprimar, am decis să renunțăm în mod voluntar la 20% din drepturile salariale lunare cuvenite, respectiv anularea sporului pentru gestionarea de fonduri europene, proiecte aprobate prin PNRR. Alături de noi, toți funcționarii publici din cadrul Primăriei vor avea salariile diminuate, între 10 %- 20% , prin stabilirea valorii coeficientului la nivelul anului 2019, respectiv 2.080 de lei și nu cea aferentă anului 2023, respectiv 3.000 de lei”, a anunțat primarul Silviu Tinei pe pagina sa de Facebook.

    Potrivit edilului, măsura este în vigoare după ce a fost propusă Consiliului Local Gura Văii printr-un proiect de hotărâre inițiat chiar de aceasta, și adoptat prin Hotărârea Consiliului Local Gura Văii în 21 decembrie 2022.

    ”Implicit, în virtutea Codului Administrativ, și consilierilor locali ai comunei Gura Văii li se vor reduce indemnizațiile pentru participarea la lucrările Consiliului Local. Totodată, în cursul anului 2023, în cadrul Primăriei Gura Văii nu se vor acorda sporuri de condiții vătămătoare, sporuri de calculator ori alte tipuri de sporuri prevăzute de legi speciale dar nejustificate”, a mai anunțat Silviu Tinei în mediul online.

    Cu banii economisiți, primarul vrea să facă mai multe investiții pentru comună printre care alimentarea cu apă, extindere rețea apă potabilă, poriect integrat pentru înființarea rețelei de canalizare a apei menajere și modernizarea tețelei de apă potabilă, modernizare iluminat public, modernizare infrastructură rutieră, sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public, etc.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari