• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un primar și-a tăiat din salariu ca să aibă bani pentru investiții în comună

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Un primar a scăzut salariile din primărie, inclusiv pe al lui, ca să aibă bani de proiecte și investiții pentru comuna pe care o conduce. Anunțul pentru comunitate a fost făcut de primar chiar pe pagina sa de Facebook.

    Primarul comunei Gura Văii din județul Bacău a decis să scadă salariile, inclusiv pe al său, pentru a avea fonduri pentru cofinanțarea proiectelor cu bani europeni. Măsura de aplică din acest an iar angajații primăriei vor avea salarii diminuate, după ce Consiliul Local a a aprobat o inițiativă a primarului localității. Primarul Silviu Tinei și-a diminuat indemnizația, cu 20%, la fel ca viceprimarul.

    ”Vremurile grele cer măsuri disperate dar tot ele ”dau naștere la oameni puternici” spun câteva vorbe înțelepte din popor. Conștient fiind de investițiile pe care le avem de cofinanțat din bugetul anului 2023 și de responsabilitatea derulării unui număr impresionant de obiective, împreună cu domnul viceprimar, am decis să renunțăm în mod voluntar la 20% din drepturile salariale lunare cuvenite, respectiv anularea sporului pentru gestionarea de fonduri europene, proiecte aprobate prin PNRR. Alături de noi, toți funcționarii publici din cadrul Primăriei vor avea salariile diminuate, între 10 %- 20% , prin stabilirea valorii coeficientului la nivelul anului 2019, respectiv 2.080 de lei și nu cea aferentă anului 2023, respectiv 3.000 de lei”, a anunțat primarul Silviu Tinei pe pagina sa de Facebook.

    Potrivit edilului, măsura este în vigoare după ce a fost propusă Consiliului Local Gura Văii printr-un proiect de hotărâre inițiat chiar de aceasta, și adoptat prin Hotărârea Consiliului Local Gura Văii în 21 decembrie 2022.

    ”Implicit, în virtutea Codului Administrativ, și consilierilor locali ai comunei Gura Văii li se vor reduce indemnizațiile pentru participarea la lucrările Consiliului Local. Totodată, în cursul anului 2023, în cadrul Primăriei Gura Văii nu se vor acorda sporuri de condiții vătămătoare, sporuri de calculator ori alte tipuri de sporuri prevăzute de legi speciale dar nejustificate”, a mai anunțat Silviu Tinei în mediul online.

    Cu banii economisiți, primarul vrea să facă mai multe investiții pentru comună printre care alimentarea cu apă, extindere rețea apă potabilă, poriect integrat pentru înființarea rețelei de canalizare a apei menajere și modernizarea tețelei de apă potabilă, modernizare iluminat public, modernizare infrastructură rutieră, sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public, etc.

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!