• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cooperativă trimisă în judecată pentru subvenția obținută ilegal pe 594 de hectare de pășune

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    O cooperativă agricolă din domeniul zootehniei a fost trimisă în judecată după ce a închiriat de la Primărie 594 de hectare de pășune fără să aibă acest drept.

    Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat printr-un comunicat că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, persoană fizică și a inculpatei Cooperativa Agricolă Zoovet Gorbănești din județul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

    Procurorii susțin că în perioada 2021 – 2022 și în perioada 2010 – 2017, inculpata Cooperativa Agricolă Zoovet Gorbănești, prin reprezentantul său legal, cel de-al doilea inculpat, în mod repetat, ar fi folosit și ar fi prezentat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Botoșani, mai multe documente și declarații false și inexacte, în baza cărora ar fi obținut, în mod necuvenit, în numele Cooperativei Agricole Zoovet Gorbănești, subvenții agricole în valoare totală de 2.373.367 lei.

    Contract de concesiune pentru pășunea comunală

    Conform procutorilor, la data de 31.05.2010, inculpata Cooperativa Agricolă Zoovet Gorbănești a încheiat un contract de concesiune cu primăria comunei Gorbănești, având ca obiect concesionarea pășunii comunale în suprafață de 594 ha, având obligația contractuală de a menține suprafața de pășune concesionată în bune condiții agricole și de mediu, urmând ca banii obținuți cu titlu de subvenție pe suprafață să fie folosiți de cooperativă, pentru efectuarea lucrărilor de întreținere a pășunii comunale.

    În perioada 2010 – 2017 inculpata Cooperativa Agricolă Zoovet Gorbănești ar fi obținut subvenții pe suprafață de la APIA Botoșani în valoare totală de 2.125.708 lei, depunând la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Botoșani prin reprezentantul său legal, cel de-al doilea inculpat mai multe documente și declarații false, între care:

    – declarații de împuternicire și de eligibilitate întocmite în fals prin contrafacerea semnăturilor unor persoane înscrise în tabel, prin atestarea unor mențiuni necorespunzătoare adevărului referitoare la calitatea legală de membri cooperatori, la numărul de animale pe care-l deține cooperativa și
    – angajamente și declarații în cuprinsul cărora inculpatul, în calitate de reprezentant al cooperativei ar fi declarat în fals, că datele înscrise în cererile unice de plată și în documentele anexă sunt reale.

    Astfel, în perioada respectivă, pe pășunea comunală Gorbănești, nu s-ar fi efectuat, în realitate, nicio lucrare de întreținere, iar cooperativa nu și-ar fi îndeplinit obligația de întreținere a pășunii comunale în condițiile prevăzute în contractul de concesiune.

    Ulterior, în perioada 2021 – 2022, în aceeași modalitate descrisă anterior, inculpata Cooperativa Agricolă Zoovet Gorbănești, prin reprezentantul său legal, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Botoșani mai multe documente și declarații false și inexacte obținând pe nedrept suma de 247.659 lei.

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 2.373.367 lei. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului persoană fizică, reprezentant al Cooperativei Agricole Zoovet Gorbănești.

    Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier? La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp

    Ultimele știri

    Licitație cu dedicație la APIA: „Erori materiale” cu bani publici, în numele fermierilor. Afacerea Portalul Fermierii polonezi au încasat deja 2,66 miliarde euro la prima tranșă din subvenții. Ambițiile României, mult mai mici Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos TIMAC AGRO România investește în educație și sustenabilitate: ateliere dedicate copiilor, în Săptămâna „Școala Altfel” Fermierii români trec de la telemea la Gouda și Camembert. Șef cooperativă: „Mulți retaileri ne închid ușa din start”