• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Crama regretatului fermier Adrian Rădulescu, parteneriat cu Zarea. Gabriel Rădulescu rămâne la conducerea Domeniilor Dealu Mare Urlați

    agrointeligenta.ro -

    ZAREA, intră pe piața vinurilor de calitate alături de grupul de firme Domeniile Dealu Mare Urlaţi, fondat de familia Radulescu.

    ZAREA, lider în categoria vinurilor spumante, a cumpărat 70% din pachetul de acţiuni al grupului de firme DDMU (Domeniile Dealu Mare Urlaţi), fondat de familia Rădulescu. Prin investiţia din Dealu Mare, ZAREA intenţionează să capitalizeze sinergiile celor două afaceri și să devină un jucător important în piaţa vinurilor de calitate.

    Firma ZAREA S.A. a achiziționat pachetul de 70% din părțile sociale ale grupului de firme DDMU (Domeniile Dealu Mare Urlati). Restul pachetului de 30% din părțile sociale va rămâne în proprietatea familiei Rădulescu, Gabriel Rădulescu rămânând în continuare Director General al grupului DDMU, având în grijă podgoriile din Dealu Mare şi crama de la Urlaţi, urmând ca activităţile de marketing, vânzări şi management financiar să fie operate de echipa ZAREA.

    Emil Popescu Preşedintele Consiliului Director al ZAREA

    „Achizitia din Dealu Mare este pentru noi o nouă provocare. Ne face plăcere să transmitem pe această cale bucuria noastră de a face parte din marea familie Dealu Mare, alături de alte firme prietene şi colaboratori cu care am mai lucrat în trecut”, a spus Emil Popescu Preşedintele Consiliului Director al ZAREA.

    Gabriel Rădulescu, Director General Domeniile Dealu Mare Urlați

    „Tranzacția reprezintă dorința mea și a fratelui meu Ștefan de a duce afacerea construită alături de tatăl nostru catre un alt nivel, prin integrarea afacerii în potențialul de dezvoltare generat de asocierea cu firma Zarea SA. Am alăturat 100 de ha de vie celor 100 de ani de istorie ai companiei Zarea, pentru a capitaliza sinergiile celor două afaceri”, a declarat Gabriel Radulescu unul dintre fondatorii DDMU și administratorul acesteia.

    Tranzacția a fost asistată de echipe multidisciplinare de consultanți cărora le multumim pentru valoarea adăugată adusă proiectului, respectiv:
    Din partea Zarea:
    – Asistența legală: Societatea de Avocatură RTPR pentru Due Diligence Legal, M&A și Dreptul Concurenței, printr-o echipă integrată coordonată de Alina Stăvaru, Andrei Toșa și Roxana Ionescu.
    – Due Diligence Financiar și Fiscal: Mazars, printr-o echipă coordonată de Razvan Butucaru si Adrian Mihalcea.
    Din partea familiei Radulescu & DDMU
    – Coordonator al proiectului: Alexandru Medelean (Wise Way Advisors)
    – Asistența legală: Carmen Medar Law Office
    – Asistență cameră de date: Cristina Pau

    Finalizarea tranzacţiei este supusă analizei și autorizării de către Consiliul Concurenţei.

    Zarea, lider de piață pe mai multe categorii de vinuri

    Cu o tradiție care începe încă din 1912, ZAREA este lider de piață în categoria vinurilor spumante (brandul Zarea și Dorato), în categoria coktailuri pe bază de vin (Zarea, Cocktails To Go), în categoria vinului roşu dulce (Sânge de Taur), precum și în categoriile lichioruri (Florentino) şi bitter (Carpaten), potrivit unui comunicat de presă despre noul parteneriat din industria vinului românesc.

    La 31 decembrie, ZAREA a încheiat anul calendaristic 2022 cu o cifră de afaceri brută de 283,3 milioane de lei, cu 13,4% mai mare faţă de anul precedent şi şi-a propus ca în anul finanicar în curs, 2022-2023, să ajungă la cifra de afaceri de 300 de milioane de lei.

    Domneniile Dealu Mare Urlați, un grup fondat de Adrian Rădulescu, alături de cei doi fii ai săi

    Grupul DDMU a fost fondat de Adrian Rădulescu, în anul 2007 și dezvoltat alături de cei doi fii ai săi, Gabriel și Ștefan.

    Adrian Rădulescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți fermieri din agricultura românească postdecembristă. S-a stins din viață pe 19 mai 2021

    Adrian Rădulescu, a fost un specialist recunoscut și apreciat în domeniul agricol, fiind printre altele:
    – Decorat cu Ordinul Meritul Agricol în Grad de Ofițer al Republicii Franceze;
    – Conferențiar Universitar, autor de carți și articole de specialitate;
    – Membru fondator și/sau cu activitate relevantă în: Liga Asociaților Producătorilor Agricoli din România, Asociația Fermierilor din România.

    Grupul DDMU operează în prezent aproximativ 100 de hectare de plantații de viță de vie în Dealu Mare (mare parte în proprietate) și o cramă. Managementul grupului a reușit să realizeze o activitate integrată în domeniul viticol, care include: realizarea de plantații viticole noi, exploatarea de plantații mature, procesarea strugurilor (atât din producție proprie cât și din achiziții de la terți), promovarea și vânzarea de vinuri. Portofoliul grupului se evidențiază prin Pelin de Urlați și ZZPelin, unde este lider de piață al segmentului, și prin vinuri apreciate de consumatori și răsplătite prin medalii la diverse concursuri naționale și internaționale, gamele Domeniile Urlați, Saac și Incantation.


    Te-ar mai putea interesa

    MADR a făcut plata. De mâine se achită fermierilor subvenția de 200 euro pe hectar Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri!

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!