• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Buget dublat pentru instalarea panourilor fotovoltaice. Anunț de la Guvern

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Premierul Nicolae Ciucă a anunțat un buget dublu pentru programele care vizează şi proiectele privind instalarea de panouri fotovoltaice.

    Șeful Guvernului a anunțat la începutul ședinței de astăzi, joi – 9 martie că pe masa Executivului se află o decizie care vizează programul Casa Verde. Potrivit premierului, aproximativ 2 miliarde de euro vor fi alocate pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi în felul acesta numărul de beneficiari poate să urce până la 80.000 de gospodării.

    ”În ceea ce priveşte domeniul investiţiilor în energie regenerabilă şi alte programe de mediu, avem astăzi pe masa Guvernului o decizie care, practic, vizează programul Casa Verde. Am discutat cu domnul ministru (ministrul mediului Tánczos Barna n.r), am asumat ca, la nivelul Guvernului, să dublăm fondurile alocate pentru aceste proiecte. Dacă cifra este corectă, aproximativ 2 miliarde de euro vor fi alocate pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi în felul acesta numărul de beneficiari poate să urce până la 80.000 de gospodării”, a afirmat premierul.

    Citiți și: Casa Verde Fotovoltaice 2023. Bugetul alocat acoperă cel puțin 150.000 de dosare

    Modificări la programul pentru fotovoltaice

    Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a explicat care sunt programele finanţate prin bugetul AFM și modificările pe care acestea le au.

    ”Am pregătit un buget care se bazează, în primul rând, pe veniturile AFM din taxa de mediu, respectiv gestionarea fondului, care este fondul de gaze cu efect de seră, un fond ce provine din valorificarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Noutăţile programului sunt creşterea sumelor alocate pentru Casa Verde, pentru persoanele fizice, astfel încât prin aprobarea bugetului de acum şi prin rectificarea bugetară să putem ajunge la acele cifre pe care le-aţi precizat şi dumneavoastră şi pe care le-am promis în cursul acestui an. Aprobăm acum un buget de peste 2 miliarde de lei pentru a finanţa persoanele fizice care instalează aceste sisteme fotovoltaice, dar venim şi cu o noutate în domeniul asistenţei sociale şi acordăm sprijin pentru acele unităţi de cult şi pentru acele ONG-uri care prestează servicii de asistenţă socială”, a explicat ministrul mediului.

    Acesta a completat că AFM va contracta și acele finanţări care au fost adjudecate prin evaluarea dosarelor anul trecut. ”aAici venim cu o sumă de 300.000 milioane de lei, pentru a duce la îndeplinire programul de anul trecut. Prin programul acesta, în 2021 – 2024, ne vom apropia, într-adevăr, de o finanţare de un miliard de euro, doar pentru panouri fotovoltaice pentru persoanele fizice şi pentru aceste unităţi care oferă asistenţă socială pentru persoane vulnerabile”, a dat detalii Tanczos Barna.

    Citiți și: Mihai Nicuț la Agrostrategia: Investiția în fotovoltaice ajunge la 600-700 de mii de euro per MW

    Premierul i-a solicitat ministrului Mediului să aibă în vedere proceduri simplificate de avizare sau aprobare a proiectelor, odată cu lansarea programelor anunţate, astfel încât să fie cât mai uşor accesibile tuturor beneficiarilor.

    Te-ar mai putea interesa

    Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027

    Ultimele știri

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un atac cibernetic a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele din supermarketuri Salt de 9 dolari/tonă la floarea-soarelui. Cât se plătește acum pe grâu și porumb în portul Constanța Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri Piața laptelui din UE își schimbă direcția, iar fermierii au de câștigat din contextul actual