• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Combaterea buruienilor din culturile de porumb, pentru producții mari și de calitate!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Una dintre lucrările de întreținere din cultura de porumb este combaterea buruienilor, porumbul fiind sensibil la îmburuienare, în special în primele faze de vegetație. În acțiunea de combatere, pe lângă metodele agrotehnice clasice (lucrarea cu sapa rotativă sau grapa cu colți, prașile mecanice și manuale), se utilizează metode chimice, prin aplicarea erbicidelor și, cel mai bine, aplicarea împreună a celor două metode.

    Combaterea chimică a buruienilor din cultura porumbului asigură importante sporuri de producție. Aceasta se realizează prin tratamente la sol, înainte sau după semănat și tratamente în perioada de vegetație. Majoritatea erbicidelor aplicate în preemergență sunt erbicide peliculare, eficacitatea lor fiind influențată de umiditatea existentă în sol. În cazul primăverilor foarte secetoase și când nu se poate face irigarea, se renunță la aceste erbicide, urmând ca erbicidarea să se facă în postemergență.

    În funcție de speciile de buruieni, erbicidele recomandate la cultura de porumb sunt:

    Pentru buruieni monocotiledonate și unele dicotiledonate, erbicide cu aplicare în preemergență:

    Erbicide pentru buruieni monocotiledonate și unele dicotiledonate, erbicide cu aplicare în preemergență

    Pentru buruieni dicotiledonate anuale și perene și unele monocotiledonate, erbicide cu aplicare în postemergență:

    Erbicide pentru buruieni dicotiledonate anuale și perene și unele monocotiledonate, erbicide cu aplicare în postemergență

    Pentru buruieni monocotiledonate și în special Sorghum halepense din rizomi, erbicide cu aplicare în postemergență:

    Erbicid pentru buruieni monocotiledonate și în special Sorghum halepense din rizomi, erbicide cu aplicare în postemergență

    În timpul perioadei de vegetație (postemergență), porumbul suportă mai bine tratamentele în faza de 3-5 frunze, când se pot aplica erbicide atât pentru combaterea buruienilor cu frunza lată (dicotiledonate), cât și pentru burienile graminee (monocotiledonate), erbicidele putându-se aplica fie separat, pentru fiecare clasă de buruieni, fie împreună pentru combaterea tuturor buruienilor, inclusiv cele perene. Este foarte indicată o alternanță a erbicidelor folosite la combaterea buruienilor din culturile de porumb, pentru a evita apariția fenomenului de rezistență al buruienilor la erbicide.

    De asemenea, pentru o bună eficacitate a erbicidelor, vă recomandăm ca acestea sa fie aplicate împreună cu un adjuvant, așa cum sunt HURRICANE, SILWET STAR sau VITAL 90. Adjuvanții asigură o dispersie mai fină, o aderență mai bună pe frunze și o reducere a scurgerilor, o capacitate mai mare de umectare și acoperire a frunzei, ceea ce duce la o creștere a absorbției erbicidului de către buruieni, având ca rezultat final o creștere a eficacității erbicidelor. Acesta se justifică și mai mult în condiții de secetă sau în cazul buruienilor care au un foliaj mai greu umectabil!

    Pentru producții ridicate, nu este suficient să cultivi hibrizi cu potențial genetic foarte bun, trebuie să asiguri și condiții optime pentru plantele de cultură.

    Buruienile, dacă nu sunt combătute, pot concura porumbul diminuând producțiile, mai ales acum când verile sunt din ce în ce mai secetoase, iar precipitațiile sunt mai puține sau sunt distribuite neuniform.

    Te-ar mai putea interesa

    Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Șoareci și șobolani în cotețul de găini. Riscuri, combatere Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți

    Ultimele știri

    ASAS și ANZ au semnat un Protocol de Colaborare Instituțională! Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Trinity SC: Curățenia de toamnă care se vede în primăvară Percheziții de amploare în Ialomița și în Capitală într-un dosar penal de evaziune fiscală cu legume