• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Afacerea cu morcovi românești, tradiție într-o familie de fermieri din Dâmbovița: ”Cea mai bună perioadă de semănare este la mijlocul lunii octombrie”

    agrointeligenta.ro

    Morcovul, una dintre cele mai comune legume de pe masa noastră de zi cu zi, are și el secretele sale. Mai mult chiar, morcovul românesc ocupă unul dintre primele locuri în preferințele gospodinelor și pentru a obține gustul dorit al mâncărurilor preferă să cumpere morcovi din piață, acolo unde știu că sunt producători care nu au renunțat la sămânța românească de morcovi.

    Gheoghiță Bucur este un producător din Băleni Sârbi, județul Dâmbovița. Zilnic pe taraba sa din Piața Obor se găsesc zeci de kilograme de morcovi românești, obținuți din sămânţa transmisă din generație în generație. Pentru a menține autenticitatea produsului, dar și pentru a-și proteja morcovii, acesta preferă să îi așeze pe tarabă cu pământ pe ei, așa cum au fost scoși. Clienții preferă să cumpere morcovii de la el pentru că în acest fel știu cu siguranță că nu este vorba de morcovi străini despre care multă lume spune că nu au același gust ca și cei românești.

    Fermierul din Băleni spune că secretul morcovilor săi stă în sămânță. ”An de an, toamna semănăm o parte din morcovii pe care îi obținem și nu îi recoltăm atunci când sunt gata. Pe măsură ce aceștia se maturează frunzele cresc foarte mari, fac flori și apoi apar semințele. Peste trei ani acea sămânță poate fi folosită pentru a semăna următorii morcovi. În acest fel obținem aceiași morcovi, la fel de buni în fiecare an, fără a cumpăra sămânță din magazin”, explică Gheorghiță Bucur.

    Secrete pentru cultivarea morcovilor

    În ceea ce privește cultivarea morcovilor, există câteva secrete de care trebuie ținut cont pentru ca legumele să se facă mari și frumoase. De reținut însă că nu doar morcovii drepți și uniformi sunt buni de pentru consum. Faptul că un morcov este strâmb sau chiar încolăcit sau are mai mule rădăcini nu înseamnă că acesta are vreo problemă și nu poate fi mâncat.

    Dintre secretele pentru a obține morcovi foarte buni, cele mai importante sunt: plantarea într-un loc însorit, totuşi trebuie avută mare grijă ca rădăcinile să nu iasă la suprafață și să nu fie atinse de razele soarelui deoarece se vor înverzii și vor fi amare la gust. Foarte important este solul umed care va face morcovii mai dulci, dar dacă este prea multă ploaie riscă să putrezească. Un alt secret este rărirea morcovilor. Acest procedeu trebuie executat imediat ce au început să crească frunzele, astfel ca rădăcina să aibă loc în care se se dezvolte. Pentru a obține o cultură cât mai bună, specialiștii recomandă fertilizarea solului cu cenușă provenita din lemn înainte de a planta semințele.

    Perioada cea mai bună de semănare este la mijlocul lunii octombrie, înainte de primul îngheț.

    Te-ar mai putea interesa

    Presa de la Kiev: Cerealele din Ucraina NU au prioritate în portul Constanța. Unele terminale primesc mai întâi marfa românească DNA: Cristina Trăilă, urmărită penal. Miza: schimbarea șefului DSVSA Vaslui și despăgubiri de 3 milioane de euro Șeful ANSVSA, mesaj pentru oierii care pregătesc protestul din 15 septembrie: „Vreau să nu mai vândă animale fără certificat” Preț teren agricol în Germania. Un hectar de pământ se apropie de 100.000 de euro Ultima fermă de vaci de lapte de lângă București își reduce efectivul. Dr. Mihai Petcu: „N-am cui să vând laptele, nici animalele”

    Ultimele știri

    Plan masiv de intervenție în ferme! Peste 355.000 de oi și capre, vizate de controalele ANSVSA Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii. Grâul și porumbul – pe creștere, rapița și floarea-soarelui se depreciază Fermierii – subvenție de 50% din costul asigurărilor. Noile condiții pentru culturi și animale prin DR-31 Agro Fest Connect 2026. Fermierii, companiile și specialiștii din agribusiness se întâlnesc în câmp la Rediu, pe 2 septembrie! Semnal de alarmă: Micii fermieri care au solarii de lemn nu pot accesa cei 50.000 de euro/fermă de la 1 septembrie