• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii români, protest la Bruxelles. Daniel Radu, AFF: ”Europarlamentari români, alături de noi”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Delegația fermierilor români din Asociația Forța Fermierilor (AFF), care protestează în aceste zile la Bruxelles este susținută de europarlamentari români. Daniel Radu, membru al asociației a anunțat într-o intervenție live făcută din fața sediului Comisiei Europene că fermierii nu se vor opri aici și mâine vor merge la Parlamentul European (PE).

    Fermierii români față în față cu autoritățile de la Bruxelles. Delegația susținută de Asociația Forța Fermierilor (AFF) a avut astăzi, miercuri – 29 martie discuții cu mai mulți oficiali europeni, printre care și europarlamentari români care și-au anunțat susținerea, după cum a declarat Daniel Radu, membru al asociației, într-o intervenție live.

    ”Așa cum Asociația Forța Fermierilor a anunțat, astăzi ne-am deplasat la Bruxelles, la Comisia Europeană.  Suntem aici, în fața Comisiei Europene, au ieșit mai mulți oficiali, suntem împreună și cu câțiva europarlamentari de la un anumit partid, care au venit să ne susțină. Vom avea diverse întâlniri și cu alți europarlamentari români, discuții. Iată că ne bucurăm să fim aici și sperăm ca micul nostru gest să aibă un impact destul de mare”, a spus fermierul Daniel Radu.

    Acesta a completat că fermierii vor avea discuții cu Daniel Buda, europarlamentar român și Carmen Avram, de asemenea eurodeputat.

    Despre protestul fermierilor români, Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris aici: Fermierii români din AFF protestează astăzi la Bruxelles în fața Comisiei Europene!

    Astăzi, 29 martie 2023, delegația AFF afișează un banner în fața Comisiei Europene pe care este înscris mesajul: „FERMIERII ROMÂNI MERITĂ RESPECT!” (ROMANIAN FARMERS DESERVE RESPECT!) (foto: Asociația Forța Fermierilor/Facebook)

    Fermierii români din AFF vor fi mâine în fața Parlamentului European

    Mesajul pe care îl susțin fermierii nu se va opri doar la Comisia Europeană (CE). Acesta va fi făcut public și mâine, joi – 30 martie în fața Parlamentului European (PE).

    ”Vom merge mâine și la Parlamentul European, o mică delegație de fermieri, ca să atragem atenția și să cerem respect, pentru că mâine vor avea loc noi discuții privind alocarea unei sume mai mari pentru pierderile suferite de către fermierii români, ca urmare a tranzitului cerealelor din Ucraina. Și sperăm ca, mâine, fermierii români, așa cum cerem și în acest banner să fie tratați cu respect, pentru că merită deoarece sunt fermieri europeni”, a mai arătat fermierul român direct din fața instituției Comisiei Europene (CE).

    Fermierii români din AFF protestează astăzi la Bruxelles în fața Comisiei Europene

    Europarlamentarii români, alături de fermieri

    De precizat că protestul este unul pașnic iar intenția fermierilor este să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă producătorii agricoli din România. Daniel Radu a dezvăluit că la discuții cu fermierii români au venit atât europarlamentari care reprezintă la Bruxelles țara noastră dar și alți oficiali din instituția europeană.

    ”Suntem bucuroși pentru că suntem aici și putem să influențăm și, repet, așa cum am mai spus, au fost foarte mulți oameni care au venit din instituția europeană și au discutat cu noi și ne-au încurajat”, a mai subliniat producătorul agricol care reprezintă Asociația Forța Fermierilor (AFF).

    Citiți și: Șefa Comisiei Europene confirmă anunțul Agrointeligența: Vom majora ajutorul pentru fermierii români!

    Reamintim că astăzi, 29 martie, delegația AFF va afișa un banner în fața Comisiei Europene pe care este înscris mesajul: „FERMIERII ROMÂNI MERITĂ RESPECT!” (ROMANIAN FARMERS DESERVE RESPECT!). A fost ales acest moment deoarece mâine, pe 30 martie, are loc o întrunire tehnică la nivel Comisie Europeană pentru a discuta recalcularea ajutorului din bani europeni pe care urmează să îl primească România.

    În 20 martie decizia inițială a fost ca dintr-un buget de 56 de milioane de euro, Polonia să primească 30, Bulgaria 16, România 10. Suma totală este o jignire pentru efortul făcut de fermierii din estul Europei iar, evident, împărțirea acestei sume este, în mod evident, în defavoarea României, încă o dată.

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Acord pe noul buget pentru subvenții. Câți bani vor primi fermierii de la UE anul viitor Un studiu cu urșii din România, prezentat la Bruxelles. Tanczos: ”Solicităm modificarea Directivei Habitate” Primul răspuns la scrisoarea ”DREPTATE PE HECTAR”: AUR aderă la Pactul pentru Unitatea Agriculturii Românești! DREPTATE PE HECTAR. 200 DE EURO, NU MAI PUȚIN, PENTRU FERMIERII ROMÂNI! – Scrisoare deschisă către liderii partidelor parlamentare și ai asociațiilor de fermieri din România Un nou rival pentru România pe piața grâului. Rusia inundă piața cu floarea-soarelui