• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Solarii la cheie ”made in Romania”. Aurel Tănase, OIPA Legume-Fructe: Fabrica va începe să livreze din primăvară. Costul va fi de 7,5-8 euro pe metru pătrat de solar complet utilat

    agrointeligenta.ro -

    O investiție agricolă inedită este aproape de inaugurare în apropierea Capitalei, la Mihăilești. Este vorba despre o fabrică românescă care va produce solarii la cheie, la un preț accesibil care să permită inclusiv micilor fermieri să facă o astfel de achiziție.

    ”În acest moment, cererea de legume românești este tot mai mare, însă pentru a obține producții bune de roșii, ardei sau de castraveți, cel mai bun rămâne tot mediul protejat, solarul sau sera”, a declarat pentru Agrointeligența Aurel Tănase, președintele OIPA Legume-Fructe. De fapt, ideea investiției i-a venit lui Tănase și altui membru al organizației de producători după ce și-au dat seama că foarte multe familii din mediul rural și-ar dori să înceapă o afacere cu legume pentru a-și asigura traiul.

    ”Ne-am gândit să producem solarii la cheie, ușor de montat, de mutat și de întreținut, dar care să aibă și un preț bun. Estimăm că acesta va fi de circa 7,5-8 euro pentru un metru pătrat de solar complet utilat, cu sistem de irigații și foarte solid. De fapt, chiar și prototipul solarului este gândit de noi și adaptat producției de legume românești”, ne-a mai spus Aurel Tănase, șeful Patronatului din Industria de Conserve din Legume și Fructe.

    O astfel de fermă de legume va putea fi pornită inclusiv prin ajutorul de minimis de 15.000 de euro prevăzut pentru micii producători în noul Program Național pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020. ”Condiția pentru acești fermieri este să livreze marfă fiscalizată”, precizează Aurel Tănase.

    Fabrica de solarii de la Mihăilești și-a propus să producă 400 de hectare de solarii pe an, adică, în total, în actualul exercițiu financiar, până în 2020, o suprafață totală de 3.000 de hectare de solarii.

    Înainte de a începe producția, investitorii au purtat și poartă discuții cu fermierii, pentru a se asigura că produsele vin în întâmpinarea nevoilor lor. ”În noiembrie planificăm o vizită, o delegație la fabrică pentru a vorbi exact cu posibilii cumpărători, să le explicăm conceptul modelului de solar asamblat. Apoi, din februarie, martie, estimăm că vom face primele livrări”, a spus Tănase.

    Președintele OIPA Legume-Fructe spune că fabrica de solarii la cheie va oferi un serviciu complet, inclusiv acela de a efectua măsurătorile în teren, montarea și serviciul de întreținere a solarului.

    Dimensiunile solariilor vor putea fi personalizate: lățimea între 8 și 10 metri, iar lungimea între 50 și 100 de metri. ”În acest fel, solariile vor putea fi comandate atât de micii fermieri, cât și de producătorii mai mari”, explică producătorul.

    Aurel Tănase este convins că fabrica de solarii de la Mihăilești va ajuta foarte multe familii din mediul rural să aibă acces la a-și întemeia o afacere de familie, întrucât producția de legume va fi una conformă, ce va putea intra în programele care furnizează marfă proaspătă pentru marile rețele de magazine sau fabricile de conserve.


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA