• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daea: Producţia de roşii a crescut constant de când se aplică programul Tomata, la 760.000 tone în 2022

    agrointeligenta.ro

    Producţia de roşii a crescut constant de când se aplică programul Tomata, aceasta ajungând în 2022 la 760.000 tone, consumul fiind de 862.000 tone, conform datelor prezentate marţi, în Parlament, de ministrul Agriculturii, Petre Daea, la dezbaterea moţiunii simple depuse împotriva sa.

    ”Producţia de roşii a crescut constant din anul 2017, de când se aplică programul Tomata, producţia internă crescând de la 622.000 tone în 2016 la 753.000 de tone 2021 şi 760.000 tone în anul 2022, faţă de un consum uman de 862.000 tone. Se importă roşii în extrasezon, în perioada de iarnă. Faţă de anul 2017, producţia internă de roşii a crescut cu 20,1%, consumul uman de roşii a crescut cu 14%, iar consumul pe locuitor a crescut de la 38,1 kg pe locuitor la 45,1, deci cu 18%. Programul a condus şi conduce la creşterea producţiei şi a cererii interne, pentru că suntem deficitari în perioada noiembrie-mai, pentru că nu avem producţie internă din cauza condiţiilor climatice şi a creşterii accelerate a preţului la combustibil”, a explicat Petre Daea, citat de Agerpres.

    El a adăugat că numărul solicitanţilor în cadrul programului s-a majorat de la 8.000 în 2017 la peste 22.500 în acest an, din care peste 7.300 solicitanţi sunt tineri, cu vârsta sub 40 de ani.

    ”Aceasta datorită modului serios şi responsabil de elaborare a actelor normative la timp. Subliniez faptul că actul normativ care instituie această formă de sprijin pentru 2023 a fost realizat în decembrie 2022, practic înainte de începerea activităţii în legumicultură, producătorii fiind informaţi din timp privind sprijinul acordat. În anul 2020, actul normativ a fost publicat la 1 aprilie, când tomatele erau plantate şi înflorite, iar în anul 2021, în luna iunie, când practic tomatele erau pe masa consumatorilor”, a punctat ministrul.

    Pe de altă parte, Petre Daea a menţionat că fermierii din sectorul agricol trebuie să deţină o suprafaţă minimă de un hectar pentru a primi plăţile directe, cu excepţia sprijinului cuplat, unde suprafaţa parcelei este de 0,03 hectare.

    ”Conform articolului 14 din regulamentul CE 2115, statele membre pot stabili o suprafaţă minimă eligibilă pentru acordarea plăţilor directe. România ales pentru toate intervenţiile ca suprafaţă eligibilă să fie de un hectar. În acest context, şi fermierii din sectorul legumicol trebuie să deţină o suprafaţă minimă de un hectar, excepţie fiind pentru sprijinul cuplat, unde suprafaţa parcelei este de 0,03 hectare. MADR a elaborat un ordin de ministru cu precizări care să-i ajute pe fermieri în aplicarea sprijinului”, a afirmat şeful de la Agricultură.

    Camera Deputaţilor a dezbătut astăzi, marţi – 18 aprilie, moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea, depusă de USR şi Forţa Dreptei, votul urmând să fie dat în şedinţa de miercuri.

    În 12 aprilie, 56 de deputaţi de la USR şi partidul Forţa Dreptei au depus în plen moţiunea simplă intitulată ”De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească”.

    Semnatarii moţiunii cer demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, „pentru ca agricultura să devină punctul forte al României”.

    În textul moţiunii, semnatarii fac referire şi la programul guvernamental ”Tomata”, menţionând că ”este bun doar pe hârtie”, fiind doar ”o nouă hoţie”.

    Semnatarii moţiunii fac referire şi la programul guvernamental ”Tomata”, despre care spun că ”este bun doar pe hârtie”.

    ”Programul guvernamental Tomata este bun doar pe hârtie. În realitate, ţara noastră este cea mai mare piaţă de desfacere a tomatelor produse în Turcia. Dacă ne uităm şi la etichetele de pe celelalte fructe şi legume, realizăm că supermarketurile româneşti sunt de fapt aprozare internaţionale. Deşi prin programul Tomata guvernul dă subvenţii din anul 2017 – de pe vremea lui Dragnea – în 2022, România a importat roşii din Turcia în valoare de 65 de milioane de euro. Aşadar, putem spune că ‘Tomata de Turcia’ este marca ministrului Daea. Tomata de guvern nu este decât o nouă hoţie. Din banii de la Guvern au răsărit mai multe dosare penale decât sere cu roşii. Vă cerem, domnule ministru Daea, să ne prezentaţi astăzi rezultatele programului guvernamental Tomata, de la începutul acestuia şi până în prezent. Vrem să aflăm dacă jaful din banii publici alocaţi pentru investiţii a continuat şi în mandatul dumneavoastră şi al domnului Chesnoiu”, arată textul moţiunii.


    Te-ar mai putea interesa

    Cât plătesc fermierii din Ucraina pentru un litru de motorină Top 10 cele mai mari ferme din România după suprafața declarată la APIA în acest an Grâul românesc de panificație – producție bună, preț mic. Daniel Radu, fermier: „Este un preț umilitor” Fermierul Marian Popa a recoltat grâul de sămânță: ”Soiurile românești s-au comportat foarte bine!” Stațiunea Popăuți a obținut certificatele de recunoaștere pentru Karakul Alb și Karakul Roz: ”Sunt creații proprii ale Stațiunii”

    Ultimele știri

    România va primi 29,9 milioane de euro de la CE pentru fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor Bolile și dăunătorii porumbului: cum evitați pierderile de producție Elita zootehniei se reunește pe 24 iulie, la Popăuți, pentru Conferința dedicată sectorului ovin și caprin Drone, hibridul de rapiță care nu te dezamăgește niciodată. Potențial de producție ridicat Scandal la ANIF Arad. Prefectul cere demisia directorului: „Investițiile în irigații sunt blocate!”