• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Atestarea produselor tradiționale: 209 de documentații au fost admise și 90 sunt în analiză. Dosarele se mai depun până pe 30 noiembrie

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Înregistrarea produselor tradiționale românești conform noilor norme a intrat pe ultima sută de metri. Potrivit lui Viorel Morărescu, director general în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), au fost acceptat 209 de dosare depuse, iar alte 90 se află încă în analiză. Un număr de 130 de produse au fost însă respinse pentru că nu se încadrau în noile cerințe pentru acordarea atestatului de produs tradițional.

    ”Termenul până la care producătorii cu atestate vechi mai pot depune dosare pe noua legislație este 30 noiembrie 2014. Cu toate acestea, și după această dată alți producători care vor să își înregistreze un produs la Ministerul Agriculturii, ca fiind produs tradițional, pot să o facă. Este un proces în derulare. Noi am avut în această perioadă foarte multe întâlniri în țară cu producătorii pentru a-i ajuta să vină să depună cât mai repede dosarele pentru atestare, dar mai mult nu putem face, nu putem să depunem documentații în locul lor. Le-am spus de multe ori că în 9 luni făceam și un copil, iar ei nu sunt în stare să vină cu un caiet de sarcini„, a declarat pentru Agerpres Viorel Morărescu.

    Produsele tradiționale atestate până în prezent sunt din toate categoriile alimentare respectiv carne, lactate, fructe, pâine, pește, băuturi alcoolice, siropuri, dulcețuri etc.

    Foto: sanatate.alba24.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Ucrainienii reclamă că reparațiile la căile ferate din România îngreunează transportul cerealelor către Constanța Ucraina ar fi cerut un reprezentant la instituția care gestionează Canalul Sulina. Radu Miruță, somat să dea explicații „Înghesuială” la vânarea urșilor, după publicarea Legii în Monitorul Oficial. Unde s-au depus deja cereri Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    APIA – anunț pentru apicultori. Plăți în conturi pentru aproape 5.400 de crescători de albine Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni USAMV București oferă gratuit cursuri de pregătire pentru admiterea la Medicină Veterinară Asociația Moldoovis a investit în utilaje noi, care îi ajută pe oieri să își protejeze turmele pe pășune Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop