• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plata avansului la subvenţia pe suprafață va fi finalizată în următoarele zile

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    După ce mai mulţi fermieri s-au plâns că avansul de 69 de euro din plata subvenţiei pe suprafaţă întârzie să le ajungă în cont, minsitrul Daniel Constantin a promis ieri că toţi banii vor ajunge la agricultori până la finele acestei săptămâni.

    „Am reuşit şi anul trecut, ca între 16 şi 31 octombrie să plătim avansurile pentru toţi fermierii, şi anume 1.050.000 fermieri care au depus cereri de plată la APIA. Nu este un efort uşor. Vreau să le mulţumesc celor care lucrează la APIA, pentru că de câteva săptămâni lucrează şi în week-end. Fac eforturi extraordinare ca până săptămâna viitoare, vineri, să plătim cele 692 milioane de euro. Sunt convins că vom reuşi„, a declarat ministrul Daniel Constantin, citat de localul Răsunetul.ro.

    Ministrul a menţionat că, până în 10 noiembrie, pot fi depuse cereri la Direcţia Judeţeană pentru Agricultură de către cei care vor să cumpere berbecuţi pentru reproducţie şi juninci, jumătate din costuri fiind suportate de bugetul de stat, şi anume 5000 lei pentru juninci şi 2500 lei pentru berbecuţi.

    De asemenea, în această perioadă se depun şi dosare pentru ajutor de minimis acordat apicultorilor, iar în lucru este şi o schemă de ajutor de minimis pentru culturile calamitate.

    Te-ar mai putea interesa

    Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier? Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri

    Ultimele știri

    Acord pe noua PAC în Consiliul AgriFish, fără decizie fermă privind plafonarea subvențiilor agricole Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Focare noi de variolă ovină și caprină. Aproape 900 de oi și de capre vor fi ucise Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea