• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine: De la 1 noiembrie procesatorii nu mai preiau laptele fermierilor din bazinul Dornelor

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Producătorii de lapte din România sunt disperaţi. Din cauza embargoului impus de Rusia, piaţa românească a fost invadată de lactate străine, iar procesatorii de la noi au anunţat că în unele zone nu vor mai putea prelua laptele de la fermieri.

    „Situaţia este foarte dură. Criza este mai mare decât în 2009, când laptele a ajuns la cel mai mic preţ. Pe bazinul Dornelor, fermierii au fost anunţaţi că de la 1 noiembrie procesatorii nu mai preiau laptele”, a declarat pentru economica.net Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine.

    Mai mult, potrivit acestuia, faţă de alţi ani în care procesatorii găseau cu greu lapte în piaţă, acum, fermierii au ajuns în situaţia de a negocia un preţ mai mic, numai să li se preia laptele. ” Acum preţul (la poarta fermei n.red) a ajuns 0,8-1,6 lei litrul, în funcţie de cantitate şi calitate. Anul trecut pe vremea aceasta preţul era de 1,8-2 lei”, mai spune reprezentantul fermierilor.

    Federaţia condusă de Frânc a discutat cu Ministerul Agriculturii pe această temă, soluţia fiind un sistem de sprijin similar cu cel acordat producătoriloe de legume şi fructe. „România şi-a exprimat deja poziţia la Bruxelles. Am solicitat un sprijin financiar din partea UE similar cu cel acoradat producătorilor de legume şi fructe”, a declarat Frânc.

    „Unii fermieri au fost într-adevăr anunţaţi că nu li se va mai prelua laptele, dar aceasta este sunt jocuri care se fac în fiecare an atunci când se renegociază preţul la lapte. Acum, situaţia este puţin mai dură în ultimele luni. Există stocuri foarte mari de lapte praf şi unt vrac în Polonia, cantităţi şi mai mari de lapte în Polonia, Ungaria,Cehia şi Slovacia. Procesatorii, din cauza embargoului rusesc au mărit şi ei foarte mult stocurile. Aceasta este realitatea, dar, problema cea mai mare a fermierilor români este piaţa neagră”, au declarat pentru surse din rândul fermierilor.
    Potrivit acestora, situaţia este cu atât mai dificlă cu cât fermierii nu au ştiut să se asocieze în cooperaţii care să investească şi în procesare.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte

    Ultimele știri

    Licitație cu dedicație la APIA: „Erori materiale” cu bani publici, în numele fermierilor. Afacerea Portalul Fermierii polonezi au încasat deja 2,66 miliarde euro la prima tranșă din subvenții. Ambițiile României, mult mai mici Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos TIMAC AGRO România investește în educație și sustenabilitate: ateliere dedicate copiilor, în Săptămâna „Școala Altfel” Fermierii români trec de la telemea la Gouda și Camembert. Șef cooperativă: „Mulți retaileri ne închid ușa din start”