• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Program de guvernare Marcel Ciolacu – document. Agricultura, prezentă cu 20 de obiective majore

    agrointeligenta.ro -

    Agricultura este prezentă în cadrul programului de guvernare al Guvernului Ciolacu cu un număr de 20 de obiective. Premierul propus, Marcel Ciolacu, a anunțat că social-democrații au votat în forurile de conducere echipa guvernamentală a PSD în viitorul guvern și programul de guvernare. La Ministerul Agriculturii, în locul lui Petre Daea a fost desemnat deputatul PSD Barbu, președintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților.

    În această seară, marți – 13 iunie, liderul PSD Marcel Ciolacu, în calitatea sa de premier desemnat, a prezentat public lista de miniștri pe care partidul îi propune în noul Executiv. Pentru Ministerul Agriculturii, ministrul desemnat este Florin Barbu, deputat PSD și președinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților. De precizat că din noua coaliție guvernamentală nu mai face parte UDMR.

    Lista de miniștri PSD și PNL din Guvernul premierului desemnat Marcel Ciolacu

    Miniștri din partea PSD
    Vicepremier – Marian Neacșu
    Agricultură – Florin Barbu
    Transporturi – Sorin Grindeanu
    Fonduri Europene – Adrian Câciu
    Muncă – Marius Budăi
    Sănătate – Alexandru Rafila
    Apărare – Angel Tîlvăr
    Digitalizare – Ivan Bogdan Gruia
    Familie – Gabriela Firea
    Economie – Radu Oprea

    Miniștri din partea PNL
    Vicepremier – Cătălin Predoiu
    Justiție – Alina Gorghiu
    Finanțe – Marcel Boloș
    Dezvoltare – Adrian Veștea
    Interne – Cătălin Predoiu
    Mediu – Mircea Fechet
    Externe – Luminita Odobescu
    Educație – Ligia Deca
    Cultură – Raluca Turcan
    Energie – Sebastian Burduja

    Premierul desemnat Marcel Ciolacu a transmis presei și programul de guvernare pe care urmează să îl pună în aplicare noul cabinet. Dintre viitorii membri ai Executivului, în cadrul conferinței, alături de Ciolacu s-au aflat și colegii din PSD în calitate de miniștri desemnați, între care și deputatul Florin Barbu, pentru portofoliul Agricultură.

    DOCUMENT UTIL: Program de guvernare Guvern Marcel Ciolacu

    În cadrul programului de guvernare, sectorul agricol reprezintă o componentă importantă, având 8 priorități și 20 de obiective majore ce sunt țintite.

    Cele opt priorități pentru agricultură în Guvernul Ciolacu

    1. Absorbția fondurilor europene alocate agriculturii prin continuarea aplicării tuturor formelor de sprijin și introducerea de mecanisme și instrumente noi pentru agricultură și prin accesarea integrală a fondurilor europene.

    2. Creșterea suprafeței agricole irigate prin continuarea investițiilor prevăzute în “Programul național de reabilitare și/sau înființarea infrastructurii principale de irigații și infrastructurii de desecare și drenaj” în scopul reducerii efectelor negative ale schimbărilor climatice și prin Programul de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitațiilor etapa 2023, în scopul reducerii efectelor negative ale schimbărilor climatice.

    3. Implementarea Programului privind crearea unui sistem de management al riscurilor în agricultură.

    4. Creșterea consumului de produse autohtone prin Programul pentru Stimularea consumului de produse românești și dezvoltarea piețelor locale Elaborarea “Strategiei naționale pentru promovarea produselor agroalimentare românești.

    5. Asigurarea stocurilor de materie primă de grâu, orz, floarea soarelui, soia și rapiță, prin compensarea parțială a costurilor.

    6. Continuarea sprijinului financiar decuplat de producție.

    7. Continuarea programelor de susținere a producției primare (tomate în spații protejate, crescători de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangalița, încurajarea activității pentru zona montană, scheme de ajutor de stat pentru sectorul de creștere al bovinelor, Programul de creditare „De Trei Ori Subvenția”).

    8. Continuarea măsurilor în vederea echilibrării balanței comerciale cu produse agro-alimentare.

    Iată declarația făcută astăzi de premierul desemnat Marcel Ciolacu în cadrul conferinței de presă în care a prezentat programul de guvernare propus și colegii din PSD care îl vor însoți în Executiv:

    „Am venit în fața dumneavoastră să vă prezint astăzi nu doar un program de guvernare, ci, mai ales, VIZIUNEA PENTRU NAȚIUNE propusă de noi pentru următorul an și jumătate !

    Greva din Educație, semnalele venite și din alte zone ale societății, reprezintă pentru mine un mesaj clar: românii ne cer o schimbare majoră și curajoasă de ritm și de viziune. De aceea, Educația trebuie să devină un pilon real de dezvoltare durabilă a societății românești!

    Pe scurt, această guvernare este despre REFORME și ECONOMIE!

    Este nevoie de un nou model economic și social. NU mai putem aștepta ca stimularea producției și a locurilor de muncă să vină doar când decid regulile pieței. Piața ne-a arătat că, în criză, nu produce eficiență, ci SPECULĂ! NU este de ajuns doar să protejăm categoriilor vulnerabile, ci este nevoie de un program național de reducere a polarizării sociale.

    Trebuie să avem curajul să ne propunem mai mult! Românii vor să vadă mai multă muncă, seriozitate și coerență din partea celor care administrează țara. Și, mai ales, să vadă REFORMELE promise și REZULTATELE concrete! Eu asta vreau să ofer milioanelor de familii din această țară!

    Viziunea privind guvernarea iunie 2023 – decembrie 2024 se referă la Dezvoltare pentru Modernizarea României. Trecem de la Stabilizare la Modernizarea economică și socială a țării!

    Prin REFORMELE atât de necesare societății și economiei românești!

    Prin PARTENERIAT cu mediul de afaceri astfel încât aici, în România, să se producă mai mult.

    Prin INVESTIȚII pentru crearea de locuri de muncă, mai multe și mai bine plătite aici, în țară.

    Prin LUPTA CU PREȚURILE și SPRIJINUL pentru refacerea puterii de cumpărare a populației.

    Știm exact ce avem de făcut și propunem un plan cu 5 mari obiective:

    1. Rezolvarea odată pentru totdeauna a problemei pensiilor speciale și adoptarea noii legi privind salarizarea unitară;

    2. Stoparea creșterii prețurilor și refacerea puterii de cumpărare ;

    3. Dezvoltarea sistemelor publice de Educație și Sănătate – principalul argument pentru a-i convinge pe românii plecați să se întoarcă în țară;

    4. Patriotism economic – dezvoltare economică prin creșterea producției naționale, atragerea de bani europeni și alocări bugetare;

    5. Crearea de locuri de muncă mai multe și mai bine plătite.

    Avem mult de muncă în următorul an și jumătate! Trebuie să avem o creștere economică de peste 3% pe an. Trebuie să ducem inflația la sub 8% până la final de an. Și să reducem dependența de import!

    Pentru a atinge toate aceste obiective, prima noastră luptă va fi cu prețurile și cu specula.

    În acest sens, avem pregătit un program îndrăzneț și coerent prin care vizăm stoparea creșterii prețurilor la principalele alimente de bază. Planul nostru implică – în ponderi diferite – toți actorii importanți, de la producători la distribuitori și, în final, la marile lanțuri de magazine.

    Atât producătorul român, cât și consumatorul final trebuie să aibă garanția că obțin un preț decent pentru produse de bună calitate!

    Însă, o țintă la fel de importantă este reducerea practicilor speculative; nu-i vom ierta pe cei care profită de pe urma crizelor pe spatele românilor!

    Mai mult, singura șansă de a ieși din criza în care ne aflăm este ca România să se dezvolte prin Patriotism economic! România poate trece de la economia bazată pe consum de bunuri din import la economia bazată pe producție. Doar așa vom obține creștere economică, aici, în România, doar așa vom crea locuri de muncă și vom echilibra balanța comercială.

    Împreună cu miniștrii și echipa economică am elaborat noi scheme de sprijin, astfel încât, în doi ani, să putem aloca în total peste 250 de miliarde de lei, bani cu care stimulăm toate companiile care produc în Romania. Și mă refer la scheme de ajutor de stat pentru stimularea producției și a exporturilor, investiții publice și parteneriate public – privat.

    Ca să fie clar! Toate companiile care produc aici, în România sunt companii românești, indiferent că acționarii sunt români sau străini.

    În plus, trebuie să accelerăm absorbția de fonduri europene, printr-o simplificare a procedurilor, pentru a scurta la maximum termenul de implementare a proiectelor cu finanțare UE și a țintelor din PNRR.

    Totodată, am lucrat și avem pregătite noi programe de stimulare a producției în industrie, în sectorul materialelor de construcții și al industriei alimentare – în special în zona de procesare alimentară.

    Prioritatea noastră este mărirea subvențiilor acordate producătorilor agricoli și stimulente financiare pentru înființarea fabricilor de prelucrare și producție de alimente, aici, în România. „Cumpără românește” trebuie să fie liantul natural care să ne ghideze acțiunile.

    Vrem să înființăm locuri de muncă mai multe și mai bine plătite. Lucrătorii români trebuie determinați să rămână în țară.

    De aceea, vom reduce gradual impozitarea muncii, mai ales pentru cei cu venituri mici și medii. Astăzi, avem una dintre cele mai mari poveri fiscale din UE la salariile mici – de 2 ori mai mare decât in Germania, de exemplu.

    În plus, știm cu toții, România se află încă în cercul vicios al salariilor mici. O treime dintre salariații din România primesc acum salariul minim de 3.000 lei brut, adică sub 1.900 de lei net. Pe baza dialogului cu sindicatele și patronatele, vom crește salariul minim pentru a reduce numărul salariaților cu normă întreagă aflați în sărăcie. Toți cei care muncesc trebuie să aibă asigurat un trai decent!

    La finalul acestui mandat, orice angajat trebuie să câștige minim 500 de euro net lunar, iar câștigul salarial mediu net să ajungă la 1000 de euro.

    Acest guvern va avea grijă și de cei care au muncit o viață întreagă! Așa cum am făcut de fiecare dată când ne-am aflat la guvernare, PENSIILE vor crește!

    În plus, toți românii cu venituri mici și medii, salariați sau pensionari, vor fi în continuare sprijiniți de stat. Toate formele de ajutor – vouchere pentru alimente și pentru plata facturilor la energie și gaze vor continua.

    Așa cum am spus încă de la început, accentul prioritar al politicilor noastre publice va fi pus pe serviciile educaționale și de sănătate.

    În ceea ce privește Educația, ne-am asumat angajamentul de a crește accelerat salariile prin noua Lege a salarizării unitare. Și asta voi face!

    Pentru a reduce abandonul școlar și a oferi șanse egale la educație, propunem o serie de soluții, finanțate de la buget și din fonduri europene, pentru copiii în nevoie – vouchere pentru o masă caldă pe zi, transport școlar, îmbrăcăminte, rechizite de 2 ori pe an și consiliere psihologică.

    Dar…un trai mai bun nu e posibil însă fără un sistem de sănătate eficient și funcțional pentru toți românii. România are încă o problemă majoră în ceea ce privește accesul INEGAL la sănătate de calitate.

    Vrem să modernizăm și să dotăm cabinetele de medicină de familie din urbanul mic și rural. În plus, vom echipa unități mobile de sănătate, pentru analize și chiar screening-ul unor boli, și vom moderniza și dota peste 70 de ambulatorii publice, marea majoritate în zonele defavorizate.

    Știm ce avem de făcut și ÎMPREUNĂ vom reuși. Vorbim despre responsabilitate, încredere și dialog! Strategia noastră este să acționăm și să explicăm fiecare pas pe care îl facem! Credem că aceasta este forma obligatorie de respect față de români și față de mandatul pe care l-am primit.

    La final, vreau să vă spun cât se poate de clar: eu nu voi conduce guvernul PSD-PNL, ci Guvernul României! Iar rolul guvernului este de a se asigura că economia și societatea funcționează PENTRU TOATĂ LUMEA! Că nimeni nu rămâne în urmă! Că nu mai trăim într-o țară împărțită între speciali și oameni obișnuiți! Că tăiem privilegii nemeritate unora pentru ca TOȚI să aibă parte de șanse egale. Așa văd eu și sensul respectării PNRR, pentru a aduce miliardele europene de care România are nevoie!

    Aceasta este VIZIUNEA PENTRU NAȚIUNE propusă astăzi românilor!

    Vă mulțumesc!”


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial Fermierii care pierd subvenția APIA de 42,47euro pe hectar Ordin MADR: Terenurile care sunt scoase de la subvenția APIA

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”