• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Regulamentul pentru refacerea naturii – în discuție astăzi la întâlnirea miniștrilor de Mediu din UE

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Miniştrii Mediului din Uniunea Europeană se reunesc marţi la lucrările Consiliului Mediu şi vor încerca să ajungă la o abordare generală cu privire la o propunere de regulament privind refacerea naturii.

    La reuniunea ce va avea loc la Luxemburg vor participa, din partea României, ministrul Mediului, Mircea Fechet, şi secretarul de stat pentru afaceri europene, Ionuţ Sorin Banciu, potrivit Agerpres.

    Conform informaţiilor publicate pe site-ul Consiliului Europei, propunerea de regulament privind refacerea naturii vizează refacerea ecosistemelor, a habitatelor şi a speciilor din zonele terestre şi maritime ale UE. Aceasta solicită statelor membre să stabilească măsuri de refacere care să acopere cel puţin 20% din zonele terestre şi maritime ale UE până în 2030 şi, în cele din urmă, toate ecosistemele care au nevoie de refacere până în 2050.

    Abordarea generală va servi drept mandat de negociere cu Parlamentul European cu privire la forma finală a actelor legislative.

    De asemenea, în cadrul reuniunii, miniştrii vor avea o dezbatere de orientare cu privire la o propunere de regulament privind standardele de emisii de CO2 pentru vehiculele grele noi. Propunerea vizează reducerea în continuare a emisiilor de CO2 în sectorul transportului rutier, în conformitate cu obiectivele UE în materie de climă, prin consolidarea obiectivelor de reducere a emisiilor pentru 2030 şi prin stabilirea de noi obiective pentru 2035 şi 2040. În plus, în obiective vor fi incluse mai multe categorii de vehicule, în speţă autobuzele.

    În cadrul secţiunii ”Diverse”, preşedinţia şi Comisia îi vor informa pe miniştri cu privire la principalele reuniuni internaţionale recente. Comisia va furniza informaţii cu privire la punerea în aplicare a licitaţiilor pentru banca europeană de hidrogen ca serviciu pentru statele membre. Italia îi va informa pe miniştri cu privire la candidatura Romei pentru a găzdui EXPO 2030. Cehia va furniza informaţii cu privire la instrumentele economice de sprijinire a economiei circulare şi a reciclării. Franţa şi Spania îi vor informa pe miniştri cu privire la consolidarea politicilor de adaptare la schimbările climatice. şi Spania îşi va prezenta programul de lucru în calitate de viitoare preşedinţie.

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă